Giuvaier

Din ape negre-nvolburate

Nascute-n negru hau

Ce catre un tarm se vor purtate

Ducand ecoul sau,

Apare un mandru giuvaier

Timid,neslefuit…

Ce sta retras si cam stingher

Nestiind ca-i dorit.

Se crede doar o simpla piatra

Lipsita de valoare

Si nu o opera de arta

Ce straluceste-n soare.

Pe a lui fata e mirare

Si cu rabdare asteapta

Ca cei din jur cu-a lor strigare

Sa faca acum o fapta.

O lauda oricat de mica

Ce suna a –ncurajare

E confirmarea ce-l ridica

Hranindu-l cu urale.

Tanjeste si se vrea iubit

De toti in a lui cale,

Nu stie cat e de dorit

Nici ce valoare are.

Doar un poet cu al sau condei

Mai poate sa aline

Din dorul fara de temei

Ce-n inima il tine.

Si literele apar pe rand

Ca dintr-o spuma a marii

Ca-ntr-o parada vin dorind

Sa raspunda chemarii.

Sa-i spuna cat e de frumos

Si iubit e,in toate,

E darul cel mai pretios

Ce s-a nascut spre noapte.

Si a adus cu el iubirea

In focul din privire,

Nestiind care-i e menirea

Si a lui pretuire.

Doar cei ce-l vad ramanand muti

La a lui frumusete

Se simt mereu pe loc vrajiti

De a lui tinerete.

Si vad pe rand a lui valoare

Dintr-o simpla privire

Privesc  spre el ca spre un soare

Nascut din nemurire…