E luna când
e-n doliu poezia
Căci tu poete ai plecat spre zei.
Și numai teiul poartă bucuria
De a-ți veghea odihna de atei.
Iar din scânteia geniului pe ziduri
Cu negru de cărbune scrijelit,
Sub forma versului în multe rânduri
Povestea unui suflet s-a găsit.
În fâlfâit
de aripi pleacă geniul
Lacrimi lăsând peste pământ și tei .
La catafalc rămas în umbră, omul,
Visează-un suflet
risipind scântei.
Spre seară poarta larg a fost deschisă,
De zidurile reci ai fost scăpat.
Povestea an de an va fi rescrisă,
De muritori cu dor ești aclamat.
Trimite-ne tu geniu o scânteie
Să lumineze negrul dimprejur,
Durere printre noi să nu mai fie
Și totul să se facă de-un alb pur.
Autor: Marilena Perijoc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu