Imi imaginez viata ca pe o carte de povesti ,cand una se termina o alta abia a inceput.
Dupa ce trece putin socul piederii unei persoane dragi,constati ca esti singur cu mult mai multe responsabilitati.Parca oamenii te privesc altfel,de parca ai avea cumva o vina.Unii chiar te ocolesc negasind cuvinte potrivite dar pe tine acest lucru te doare.Si te inchizi in siguranta casei tale departe de ochii tuturor unde astepti o persoana care nu mai vine si ramai singur cu gandurile tale …Uneori te inchizi in tine ,nu poti vorbi despre ceea ce simti din dorinta de a-i proteja pe cei din jur care sufera la randul lor.Din acest motiv,va astept aici sa spuneti tot ceea ce simtiti pentru ca stiu ,uneori doresti cu disperare sa povestesti cuiva dar nu ai cui.Prietenii care la inceput au fost alaturi de tine acum isi vad de viata lor considerand poate ca a mai trecut timpul si durerea a disparut.Te simti singur,debusolat,constati ca viata ta s-a schimbat in totalitate si esti putin speriat.Daca pana ieri totul era bine si frumos aveai anumite teluri si responsabilitati acum totul s-a schimbat.Esti constient ca viata merge mai departe dar trebuie sa te aduni si sa gasesti puterea de a lupta.
Va astept aici cu povestile voastre ,suntem intre noi oamenii care inteleg o astfel de durere…
Dupa ce trece putin socul piederii unei persoane dragi,constati ca esti singur cu mult mai multe responsabilitati.Parca oamenii te privesc altfel,de parca ai avea cumva o vina.Unii chiar te ocolesc negasind cuvinte potrivite dar pe tine acest lucru te doare.Si te inchizi in siguranta casei tale departe de ochii tuturor unde astepti o persoana care nu mai vine si ramai singur cu gandurile tale …Uneori te inchizi in tine ,nu poti vorbi despre ceea ce simti din dorinta de a-i proteja pe cei din jur care sufera la randul lor.Din acest motiv,va astept aici sa spuneti tot ceea ce simtiti pentru ca stiu ,uneori doresti cu disperare sa povestesti cuiva dar nu ai cui.Prietenii care la inceput au fost alaturi de tine acum isi vad de viata lor considerand poate ca a mai trecut timpul si durerea a disparut.Te simti singur,debusolat,constati ca viata ta s-a schimbat in totalitate si esti putin speriat.Daca pana ieri totul era bine si frumos aveai anumite teluri si responsabilitati acum totul s-a schimbat.Esti constient ca viata merge mai departe dar trebuie sa te aduni si sa gasesti puterea de a lupta.
Va astept aici cu povestile voastre ,suntem intre noi oamenii care inteleg o astfel de durere…
262 de comentarii:
1 – 200 din 262 Mai noi› Cele mai noi»Doamne cate dreptate ai cu ce scrii mai sus.
Am pierdut si eu multe in viata dar cea mai mare pierdere afost cea a bunicii mele chiar dupa ce am implinit 19 ani. Mi-a murit in brate dupa ce un idiot de medic i-a facut un diuretic intramuscular... Am incercat sa o resusitez insa nici eu nu stiam ce fac acolo si... s-a dus. Si-a dat ultima suflare chiar in bratele mele. E un sentiment ciudat pentru ca eu chiar am simtit cand i-a plecat sufletul din corp. E greu si intradevar multi nu au stiut ce sa zica, au evitat sa ma sune etc... Cel mai dificil e sa pierzi mult mai tarziu persoana care ti-a fost alaturi atunci cand ti-a murit o persoana draga... Atunci suferi de sute de ori mai tare. In fine.. Pt tine am urmatorul mesaj! Ei sunt in continuare in sufletul nostru si nimeni si nimic nu ii poate scoate de acolo. Viata merita traita, chiar si cu marile ei dezamagiri. Doamne ajuta!
Imi pare tare rau pentru pierderea ta.E cumplit sa nu poti face nimic,doare de fiecare data cand pierzi pe cineva drag indiferent cum "pierzi"Te admir pentru curajul tau,pentru cat ai luptat sa fii bine si sper din tot sufletul ca ai reusit.Adevarul este ca in asemenea momente trebuie sa lupti,pentru ca daca stai fie si o clipa sa iti plangi de mila batalia este deja pierduta.Iti multumesc pentru incurajari.
Dumnezeu sa ne ajute pe toti
Buna seara!
Acum doua saptamani mi-am perdut mama,fiinta cea mai buna ,mai modesta,mai iubitoare,care a fost ca o lumina in viata mea.S-a internat in spital pentru niste analize banale si a facut atac cerebral.Odata cu ea, inima mea sufletul meu s-au dus ,nu mi-a mai ramas nimic ,am ramas singura si este foarte ,foarte greu.Nu pot accepta pierderea,simt ca nimic material nu ma mai retine. aici .Daca Dumnezeu a zis ca oamenii nu trebuie sa fie singuri de ce mi-a luat-o pe singura fiinta din viata mea.o intrebare la care nu voi primi raspuns niciodata.
Roxi
Roxi,imi pare nespus de rau pentru pierderea ta,Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe mama ta.Iarta-ma ca iti raspund asa tarziu,am lipsit in tot acest timp din oras,iar acolo unde am fost nu am avut acces la internet.Stiu ca indiferent ce iti spun eu sau cei din jurul tau cuvintele nu ajuta...lovitura este fulgeratoare,neasteptata si cumplit de dureroasa...Se spune ca fiecare dintre noi avem o anumita misiune de indeplinit pe aceasta lume...Tu ai ramas sa o termini pe a ta...la fel ca si mine si ca multi altii...
Sunt multe intrebari la care nu avem raspuns ,eu iti spun ce m-a ajutat pe mine.
Sa merg la biserica si sa ma rog pentru ei,sa le fac slujbele si parastasele,am citit multe carti religioase ,pentru ca asa simteam ca mai pot sa-i ajut...Asa ma simteam alaturi de ei...
Poti sa discuti cu mine daca te ajuta,te imbratisez! Dumnezeu sa iti dea putere sa treci peste aceasta durere!
poate sa treaca un an ,doi .trei durerea este la fel...uneori poate e mai intensa incat simti ca ti se pune un nod in gat si lacrimile iti curg pe obraji ...nu poti face nimic persoana draga nu mai e..chiar daca ne gandim ca e acolo sus si ne vegheaza ,nu i langa mine sa mi zambeasca , sa ma inteleaga inainte de a spune ceva, sa ma simt iubita.asta era bunica mea singura persoana care ma iubea neconditionat si imi oferea un sfat si un zambet de fiecare data.a plecat acum 3 ani iar durerea e la fel de intensa
buna, sunt Vali! acum 5 luni am pierdut si eu pe cineva f.f drag- sotul!avea doar 36 ani, a facut un infarct la volan! mai mult eram si eu si fetita noastra de fata! a fost cumplit, nu mai am cuvinte .. nu este zi sa nu plang, nu stiu de unde mai am lacrimi! cum am fost de fata, o sa ma intrebati? cu o seara inainte s-a rugat insistent de noi sa-l insotim in cursa, la servici, parca presimtea ceva, dar nu ne-a spus!m-am maniat rau pe Dumnezeu! nu pot sa inteleg niciodata de ce ia oamenii buni la el, de ce trebuie sa suferim atata, noi cei care ramanem??este mult mai rau de noi....il visez continuu si nu as mai vrea sa ma mai trezesc.. fetita la fel este saraca socata de ce a vazut; zice ca s-a maturizat cu inca 10-15 ani, are 16 ani si nu poate sa inteleaga viata asta...daca nu era fetita nu stiu daca mai traiam in prezent..imi doresc sa fiu alaturi de el, era viata mea!era f. apropiat de noi, mai mult decat parintii! Va pup pe toti, va urez multa sanatate si aveti grija de voi!!valyca_06@yahoo.com
Vali,este cumplit de greu si intr-adevar ii maturizeaza pe copii nostrii mult mai devreme.
El este alaturi de voi,va vegheaza si sunt convinsa ca ar vrea sa fiti puternice,sa nu mai plangeti...gandeste-te ca si el este trist daca voi plangeti mereu...
Cunosc durerea,neputinta,intrebarile,dar trebuie sa fii un exemplu pentru fetita ta care acum este speriata si te are numai pe tine.Te urmareste atent si adopta aceeasi atitudine ca si tine.Ai vrea sa o vezi mereu suparata?Sunt convinsa ca si tu si sotul tau ii doriti numai bine!Pentru ea trebuie sa iti gasesti puterea de a zambi...
Dumnezeu sa va dea putere si liniste sufleteasca!
buna, sunt iulia. acum 1 an de zile mi+am perdut fratziorul care avea numai 15 anisori, s-a inecat in raul bistrita. De atunci nu pot sa-mi mai gasesc linistea. Nimeni nu poate sa-mi aline suferinta, nu stiu ce sa mai fac. de fiecare data cand imi amintesc de el incep sa plang cu toate ca stiu ca nu e bine sa plangi pentru persoanele care nu mai sunt dar totusi nu ma pot abtine. Ce credeti ca ar trebui sa fac ca sa ma impac cu ideea asta si sa nu ma mai doara atat de tare?
Draga mea Iulia,imi pare nespus de rau pentru pierderea si durerea ta.De "impacat" nu stiu daca ne "impacam" ,dar acceptam ideea ca nu mai sunt fizic langa noi.Te inteleg,stiu cat doare...dar se spune ca ei ne vad,ca mai vin pe langa noi si vreau sa te gandesti cum se simte fratiorul tau cand te vede mereu trista si plangand...Nu poate nici el sa fie linistit ...De plans mai plangem,ne doare,ii vrem langa noi dar nu se mai poate...
Sa incercam sa ne imaginam cum ar vrea ei sa ne purtam noi si sa le facem o bucurie...pentru ca plansul si durerea vin din dragostea pentru ei(nu putem sa acceptam ca nu mai sunt langa noi),tot din dragoste sa ii lasam sa isi urmeze linistiti noua lor cale...
Pe mine m-a ajutat foarte mult rugaciunea,am cautat sa fac ce se mai poate pentru ei-sa ma rog!Dumnezeu ne usureaza suferinta si ne da liniste sufleteasca si putere sa mergem mai departe pana ne vom reintalni.
Dumnezeu sa te ajute Iulia,sa iti dea putere si liniste sufleteasca!
Daca vrei sa vorbesti cu mine sunt mereu aici,iar daca vrei sa postam povestea ta si fotografia lui ,te rog sa mi-o trimiti pe E-mail.
Nu e usor,dar viata isi urmeaza cursul
Buna, sunt sora Roxanei, un ingeras de 21 de ani care acum 6 saptamani a murit intr-un accident de masina. Am vazut-o lovita exact dupa ce s-a intamplat pentru ca eram impreuna cu mama noastra chiar in spatele ei intr-o alta masina. A urmat descarcerarea, drumul pana la Floreasca cu salvarea si apoi dezastrul. Cand am ajuns eu, pentru ca am pierdut salvarea pe drum, am aflat ca surioara mea mai mica,raza mea de soare a murit (eu am 30 ani). Cum sa fac? Eu nu cred ca sora mea a murit. Chiar daca zic asta, o spun mecanic, dar nu pot sa cred. Parintii mei sunt distrusi si bolnavi. Mi-e teama ca-i pierd si pe ei. Mai am un frate de 34 de ani. Nu pot sa ma rog la Dumnezeu. Cum sa fac? Ajutati-ma!!!! Nici nu prea am plans la inmormantare. Nu am putut.
Imi pare nespus de rau pentru pierderea voastra.As vrea sa pot sa iti iau aceasta durere dar din nefericire nu o pot face.Sora ta a plecat de aici intr-o lume mai buna.Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe Roxana!
Tot ceea ce simti tu este normal,eu si acum dupa doi ani astept sa vina de undeva...
M-am confruntat si eu cu intrebarile tale,cu neputinta,cu durerea...chiar daca stim ca sufletul lor este undeva,ne este greu sa nu ii mai avem aproape...
Trebuie sa fii alaturi de familia ta,de fratele si parintii tai!Sa va sprijiniti unul pe celalalt.
Spui ca nu poti sa te rogi,Roxana are nevoie de ajutorul tau (gasesti pe internet ce se intampla cu sufletul dupa moarte)si o poti ajuta prin rugaciune si milostenie.
Numai Dumnezeu poate sa te ajute pe tine si pe familia ta,sa va dea liniste sufleteasca sa puteti trece de aceasta cumplita incercare.
Dupa ce va mai trece acest soc(la tine banuiesc ca este cumplit ,totul s-a intamplat sub ochii tai)or sa vina si lacimile ...
Trebuie sa fii puternica pentru tine si familia ta si sa te gandesti numai la Roxana.Sunt convinsa ca ea nu vrea sa te vada suparata,fa-o sa zambeasca!
Stiu ca nu e usor,lasa totul in voia lui Dumnezeu,dar te rog cheama-L sa te ajute pentru ca numai El o poate face.
De la noi oamenii nu poti primi decat un umar pe care sa te sprijini si poate alte suferinte...o sa intalnesti in aceasta perioada poate si gesturi care te dor ,venite de la cei apropiati.Eu le primesc si acum(sigur este o alta situatie si iti doresc sa nu ti se intample)
Te imbratisez strans si sunt aici daca simti nevoia sa povestesti cuiva...sau daca vrei sa vorbesti lumii despre Roxana,imi poti trimite povestea ei pe E-mail si eu o voi face cunoscuta aici
Dumnezeu sa te ajute sa iti gasesti liniste sufleteasca si sa o ierte pe Roxana!
este foarte dureros sa pierzi pe cineva drag .......si mie mia murit un prieten foarte app si de cate ori ma gandesc la el mi se pune un nod in gat si imi vine sa plang .........
Sunt Ioana si povestea mea este asemanatoare cu a ta: sotul meu, Danut a murit intr-un accident de masina pe 15 august 2008 si vai, ce mult ma regasesc in ceea ce ai spus tu. In primele zile/luni oamenii te ocolesc, nu au puterea sa se uite in ochii tai nestiind ce sa iti spuna, cum sa te sustina. Apoi au impresia ca odata cu trecerea timpului trece si durerea... Si te izolezi in casa fiind tot timpul in asteptare... ce astepti oare?? Viata ta nu va mai fi niciodata ce a fost, el nu se va intoarce niciodata inapoi, tu trebuie sa te obisnuiesti cu aceasta idee, lumea iti spune sa nu mai plangi pentru ca ii faci rau sufletului lui si ca oricum nu il mai intorci inapoi. Cartile spun ca sufletele nostre au facut alegerea evenimentelor din existenta terestra care ii asteapta pe Pamant dupa reincarnare si tu vrei sa stii: de ce sufletul tau a ales sa experimenteze aceasta incercare, care este rostul , care este scopul, cu ce te ajuta pe tine aceasta suferinta??!! Te superi pe Dumnezeu, il invinuiesti pentru tot ce s-a intamplat apoi iti dai seama ca nu Dumnezeu este de vina. Dar cine?!?!?! Si conteaza cine e de vina... nu conteaza... tot ce conteaza e ca tu si copilul tau care este nascut la aceesi data ca si tatal lui (14.02.1996 si 14.02.1969)
ati ramas singuri, singuri, singuri...si plangi, plangi in continuare..... viata ta ti se pare ca nu mai are niciun rost, fericirea ta pierduta, dragostea ta dusa, echilibrul pe care el il aducea in viata ta si tot ce nu ai apreciat atunci cand aveai...
Asta este o parte din iadul vietii mele de dupa 15 august 2008.
Zici ca pe tine te-a ajutat rugaciunea, eu nici macar nu stiu sa ma rog, nimic nu ma poate face sa imi gasesc linistea sa inteleg ce s-a intamplat, de ce s-a intamplat si sa trec peste acest eveniment.
Pacat ca la noi nu sunt grupuri de suport pentru oamenii care trec prin acest gen de evenimente, pentru a facilita intalnirea dintre ei, pentru a se spijini unul pe altul, numai cine trece prin asa ceva intelege acesta durere.
In rest ce sa mai zic...mi-as dori sa vorbim mai mult dar inteleg ca tu nu esti din Bucuresti. Am descoperit intamplator azi acest blog si plang incontinuu citind povestile scrise aici, retraind nefericirea mea.
Si eu trec printr-o durere imensa. Mama mea a murit in urma cu doua saptamani si sufletul meu s-a rupt.....era bolnava grav si era previzibil.....dar....desi am incercat sa ma pregatesc pentru acest deznodamant nu am reusit...stiu ca o iubesc din toata inima, am luptat impreuna pentru fiecare respiratie si am increderea ca mai avea zile daca nu ma loveam de nepasarea medicilor. Pt ca au actionat pe ideea ,, si asa nu mai are mult,, si au incetat sa o mai ajute. Multi imi spun ca e mai bine asa. Nu cred asta pt ca ea si-a dorit foarte mult sa traiasca, si chiar daca era destul de slabita de boala lupta pentru fiecare clipa, Cand vezi atat dorinta cum sa te impaci cu gandul ca nimeni nu lupta pt tine. Cert este ca ma simt secatuita si nu e noapte in care sa inchid ochii si sa nu-i vad privirea si sa nu-i aud glasul plin de speranta ca o pot ajuta... Nu stiu ce sa mai fac...
Imi pare tare rau pentru mama ta,Dumnezeu sa o odihneasca in pace intr-o lume in care nu este durere !
Intotdeauna ne este greu atunci cand suferim o pierdere,indiferent de situatie sau de varsta...dar mult mai mult ne doare nepasarea celor din jur,asa cum spui tu...
Acum o mai poti ajuta cu rugaciunea si milostenia si in acest fel te vei simti mai aproape de ea(eu asa am simtit)
Dumnezeu sa o ierte si tie sa iti dea putere si liniste sufleteasca!
Si eu am pierdut pe cineva drag, pe tata. A murit acum 20 de zile . Brusc, fara ca nimic sa prevesteasca asta si sa ne pregateasca intr-un fel de ce va urma. Durerea e mai mare decat mi-am inchipuit vreodata. Simt o gaura in suflet tot timpul si sunt momente cand sufletul pur si simplu mi se sfasie.
Rugaciunea este cea care ma ajuta sa nu-mi pierd mintile si sa merg mai departe. De Dumnezeu ma agat si cand imi vad copiii, cat de afectati sunt ( tata a fost parte din vietile lor, le scotea in parc, le ducea la scoala/gradinita, se juca cu ele ). Fetita cea mare ( 9 ani )s-a maturizat brusc, iar cea mica ( 4 ani ) a regresat ( face pisi pe ea, de cate ori trebuie sa plecam de acasa, eu sau sotul meu, se agata cu disperare de noi si plange si ne roaga sa ne intoarcem repede, reprede ; are cosmaruri)
Tinuviel,Dumnezeu sa il odihneasca in pace pe tatal tau!
Socul este puternic,durerea este mare si pentru noi dar probabil mult mai mare pentru copii nostrii care nu inteleg ce se intampla si care traiesc cu frica ca ne vor pierde si pe noi.Inteleg prin ce treci,ca nu ai chef de nimic dar trebuie sa fii alaturi de fetite,sa le linistesti si sa le explici ca voi nu plecati nicaieri si sunteti alaturi de ele...
Dumnezeu ne ajuta sa trecem peste aceste incercari,numai prin rugaciune ne gasim linistea sufleteasca si ii putem ajuta si pe cei dragi plecati de langa noi...
Am trecut si noi prin cosmarul pe care il descrii,acum fetele si-au reluat activitatile zilnice si par a fi mai bine,sper ca au trecut peste depresie...
Dumnezeu sa va ajute!
Si eu am o durere mare, in urma cu un an l am pierdut pe fratele meu cel mic de 22 de ani intr un accident stupid de masina,era sufletul meu, a fost crescut de mine caci intre noi era o diferenta de 8 ani ,am avut atata grija de el cand era copil...Din 31 oct.2009 nu mai sunt eu. Viata mea inseamna numai lacrimi si durere.Mi e greu sa merg mai departe.Am 2 baietei si doar ei reusesc sa mi mai aduca zambetul pe buze ,pe cel mic (nepotelul lui)nici nu a apucat sa l cunoasca pt k eram insarcina in 9 luni cand s a intamplat tragedia. In fiecare seara adorm cu lacrimi in ochi si imi doresc sa nu ma mai trezesc,sa nu mai simt aceasta durere. Nu pot sa ma rog la Dzeu pt k il invinovatesc pt tot,trebuia sa l apere,nu trebuia sa l ia de langa noi.
Cunosc durerea,Dumnezeu sa il odihneasca pe fratele tau!
Intre mine si fratele meu sunt 9 ani diferenta si imi amintesc cum imi facea placere sa il ingrijesc,devenise "papusa" mea...trecusem de la jocul cu papusi la jocul cu el...
Este groaznic de greu sa pierzi o fiinta draga si nu te poti impaca cu ideea ca nu ai sa o mai vezi langa tine...
Trebuie sa iti gasesti putere sa mergi mai departe pentru copii tai,au nevoie de tine...Tu care cunosti ce inseamna durerea despartirii ,imagineaza-ti cat de greu le este celor mici.Fii alaturi de ei,de familia ta si ai incredere ca Dumnezeu te ajuta sa treci peste tot ce e greu.
Buna ziua,numele meu este Narcisa,acum 10 luni mi-am pierdut mama fulgerator,nici nu am avut timp sa realizez ce se intampla atunci,am dus-o la spital pe picioarele ei si in 2 sapt.am adus-o acasa in cosciug,mi-a murit in brate cu ochii inlacrimati rugandu-ma sa fiu tare,sunt distrusa,nimic nu ma poate face sa-mi revin,zilnic am mers la cimitir fiind singurul loc unde-mi gasesc linistea,am inceput sa citesc tot felul de carti doar sa aflu ce se intampla cu sufletul dupa moarte,am zile cand imi zmulg parul de durere si dor,mi-e dor de ea,ea a fost totul pt.mine,mama,tata,prietena,o parte din mine a murit odata cu ea,nu ma mai simt intreaga fara ea,traiesc pt.a ma ruga si ai face toate randuielile.Va rog din suflet sa-mi spuneti oare ma vede?oare ma aude?imi place sa cred ca da,dar numai D-zeu stie.Toti imi spun ca sunt f.schimbata si vad si eu,dar nu pot sa-mi revin,mi-a luat zambetul,bucuria,mi-a luat jumate din viata.......mi-e greu si nimeni nu ma intelege,toti ma cearta ca ce vreau sa mor si eu?am 30 ani si un sot minunat care mi-a fost alaturi ca altfel cred ca inebuneam sigur,si acum cand ma gandesc ca vin sarbatorile fara ea....mor de durere.Va multumesc ca mi-ati dat sansa sa povestesc putin din durerea mea,multumesc pt.sustinere si intelegere,D-zeu sa ne ajute si sa ne intareasca pe toti cei ca suferim
Draga Narcisa,imi pare foarte rau pentru pierderea si durerea ta...
Cunosc toate aceste stari,noi toti am trecut prin ele...trebuie sa te gandesti ca ultima dorinta a mamei tale a fost sa fii tare,ea nu vrea sa te vada suferind...(Se spune ca ei percep o durere mult mai mare decat a noastra)
Sa fii convinsa ca te vede,te aude,stie foarte bine ce simti...
Atata timp cat tu esti in starea pe care o descrii sufera si ea...Incearca sa fii puternica sa o lasi sa isi continuie drumul pe care a pornit,sa nu o mai faci sa sufere.Despartirea este dureroasa si grea,Dumnezeu sa iti dea putere!
Pe mine m-au ajutat rugaciunile si tot ce fac pentru ei.Acum dupa cum ai citit si tu au nevoie de noi cei ramasi sa le facem acele pomeni,rugaciuni,slujbe...numai noi ii putem ajuta si astfel ne simtim putin in legatura cu ei..
E adevarat,cei din jur nu inteleg exact ceea ce simtim si uneori spun lucruri care ne dor,ne fac mai mult rau,dar nu sunt rau intentionati,ne vor binele numai ca nu stiu probabil cum sa abordeze problema...
Te mai astept aici sa spui tot ce simti sau poti sa imi scrii pe E-mail...
Dumnezeu sa o ierte pa mama ta si tie sa iti dea liniste sufleteasca!
Va multumesc din suflet ca mi-ati raspuns,nici nu va imaginati ce mult inseamna pt.mine cuvintele dvs.acum am citit si am plans,simt ca ma intelegeti cum multi nu o fac,fiecare simte durerea in felul lui nu?eu am multi prieteni dar ma simt singura,toti zic ca a trecut,de ce nimeni nu vede ce e in sufletul meu?de ce nu inteleg ca nu voi mai fi niciodata fate vesela pe care o stiau?nu mai pot,m-am afundat prea milt in durerea mea si in singuratate si simt ca nu mai gasesc drumul inapoi,de ce nu m-au ajutat atunci cand totul era recent?acum degeaba,nu mai ma deschid in fata lor pt.ca nu au stiut sa ma asculte.Nu invinovatesc pe nimeni,doar ca daca ei toti ar fi stiut sa-mi fie aproape poate altfel as fi trecut peste nu?D-zeu,in El,mi-am regasit linistea,cum spuneti dvs.traiesc pentru a ma ruga pt.maicuta mea,am dat pomelnic,sarindare la 2 biserici,fac coliva de cate ori e pomenirea lor,nu stiu ce sa mai fac,ma rog si zi si noapte sa o ierte,sa o ridice la lumina si sa o pomeneasca bunul D-zeu in imparatia sa.Multi zic ca sunt ca femeile batrane,ca sa-mi vad de viata.Va multumesc ca vb cu mine,ca va pot spune gandurile mele,as scrie non-stop,sa va spun tot,nu pot sa cred ca mai e putin si face anul,nu realizez,eu inca sper sa ma trezesc si sa o vad in casa si sa zic ca totul a fost un cosmar,am visat-o ca statea jos si venea apa peste ea si-mi zicea fa cumva sa nu mai vina apa ca mi-e frica nu stiu sa inot,am intrebat preotul meu si a zis ca mortii inoata in lacrimile noastre,incerc sa nu mai plang nu vreau sa-i fac rau,dar nu pot,mi-e dor de ea,ii caut mirosul,privirea,as da ani din viata sa o vad,sa stiu ca e bine.Cand mi-ati zis sa fiu sigura ca ma vede am plans,cuvintele dvs. au insemnat mult,va multumesc ca va pasa de noi si ca existati.Va pup cu respect Narcisa din Pitesti
Narcisa,stiu cat inseamna pentru tine sa vorbesti aici pentru ca si eu am simtit la fel...la noi au trecut doi ani si jumatate dar tot am senzatia ca este undeva si va veni...
Acum dupa ce timpul a mai trecut si dupa tot ce am citit am inteles ca acestea sunt etapele doliului...singuratatea pe care o simtim,negarea...
Numai de noi depinde sa depasim aceasta stare,fii convinsa ca nici ei nu vor ca noi sa suferim pentru ca ne iubesc cum ii iubim si noi...poate ca si pentru ei aceasta plecare este grea,sa fim constienti ca nu mai putem face nimic pentru a ii aduce inapoi ,ca nu ii mai putem simti fizic si ca nu are rost sa ii tinem legati de noi prin aceasta durere,sa ii lasam sa plece...acum au alt drum...Exact cum si noua viata ni s-a schimbat si avem un alt drum fara ei...Sa traim cu speranta ca ne vom revedea candva...
Este foarte bine ca il chemi pe Dumnezeu sa te ajute pentru ca numai El te poate ajuta,iti poate da linistea sufleteasca de care ai nevoie si stiu ca vei simti acest ajutor.
Pentru a o ajuta pe mama ta faci tot ce se poate:rugaciune,leturghii,milostenie...
Nu asculta la ce spun ceilalti,urmeaza-ti inima...dupa cum vezi nu trebuie sa asteptam sa imbatranim(cum spun unii) pentru a ne apropia de Dumnezeu...suntem trecatori in aceasta lume si nu stim cand vom pleca...Numai Dumnezeu ne ajuta si aici si dincolo...
Dupa cum ai vazut am deschis un nou subiect,despre vise ...tocmai pentru ca am vrut sa iti spun acel vis...Daca iti deschizi mintea si sufletul vei vedea ca ii vei simti prezenta...eu am intalnit multe persoane care mi-au povestit ce au simtit si am avut propriile mele senzatii si vise care m-au convins ca exista viata de dincolo,ca ei ne vad si stiu tot ce facem...
Aici poti vorbi oricand draga mea,eu te ascult si sunt alaturi de tine si crede-ma multi altii sunt trecatori pe aici chiar daca nu iti raspund.Daca vrei voi deschide un topic unde sa poti spune tot ce simti si cei care citesc sa iti raspunda...Ce parere ai?
Poate multi o sa zambeasca,dar am net numai de 2 luni,sotul mi-a luat laptop si mi-a bagat net crezand ca o sa-mi mai revin,ca o sa ies din starea asta,din lumea mea cum spune el,dar din prima zi am inceput sa caut pe net tot ce se putea,articole,emisiuni,despre moarte,despre suflet,si asa am ajuns aici.Va multumesc mult ca sunteti alaturi de mine cu gandul,inseamna enorm pt.mine,as vrea sa vb.mult cu dvs.dar nu vreau sa va impovarez cu durerea mea,dvs.sunteti o lumina pt.mine si sper sa gasesc,sa vad drumul inapoi cu ajutorul dvs.Poate daca aveam si eu un copilas mi-as fi revenit mai repede nu?Am citit despre visul fetei dvs.cred,si ma leg de orice vis pt.a fi mai aproape de mama.Numai pe ea o aveam,eram nedespartite,nu ma mai simt intreaga,simt ca nu mai am radacini,cand vad pe toti ca-si suna parintii si eu.....as da orice sa vb cu mama,of doamne,plang ca proasta,craciunul era sarbatoarea noastra preferata,in familie,imi faceam ghetutele si ea radea si-mi zicea ca sunt mare acum,dar eu ii ziceam cat traiesti sunt copil.....acum?numai cand vad in magazine globulete incep sa plang,mi-e greu....foarte greu si nu stiu cum sa-mi revin,cum sa-mi fie bine,am devenit absenta,ma striga sotul si nu-l aud,trec pe strada si nu mai vad cand sunt salutata,tot ce fac,fac cu gandul la ea.Va multumesc din suflet ca va pasa,ca-mi intelegeti durerea,multumesc
Draga mea,eu am inceput sa cred in zicala "nimic nu este intamplator"...Dumnezeu ne scoate in cale persoane care sa ne ajute,am trecut si eu prin asa ceva...
Te rog sa nu imi mai multumesti atata,pentru ca as vrea sa pot sa-ti sterg aceasta durere si suferinta dar nu pot si asta ma face sa ma simt atat de mica...nu ai pentru ce sa imi multumesti,aici vorbim intre noi cei care trecem prin aceeasi suferinta si ne ajutam,ne sustinem reciproc.Poti vorbi mult cum spui tu,poti vorbi oricand cu mine,nu ma impovarezi niciodata...imi poti scrie la adresa de E-mail.
Eu sunt mama si stiu ca pentru o mama indiferent ce varsta avem suntem tot copii,mama te iubeste neconditionat si sufera poate mai mult cand tu suferi...Si eu am o legatura stransa cu mama mea,cu parintii mei,ei au fost si au ramas singurii care ma ajuta sa trec peste perioada aceasta.
Si eu am trecut si mai trec prin faze de genul nu aud si nu vad ce se intampla in jur,este firesc sa fie asa,sotul tau este langa tine si el te va ajuta sa depasesti aceasta depresie.
Te asigur ca si mama ta isi doreste acest lucru(asta as dori eu copiilor mei,am fost alaturi de ele si le-am vazut suferinta...am sters-o aparent pe a mea tocmai pentru a le da curaj sa mearga mai departe),vrea sa te vada din nou zambind si este alaturi de tine...
Am probleme cu e-mailu,nu-l pot deschide,as fi vrut sa va dau adresa mea de mes,mai incerc,nu stiu ce are.Cuvintele dvs.ma linistesc,va simt aproape de mine,eu chiar si de sot am inceput sa ma feresc pt.ca si el ma cearta,am facut niste caderi de calciu si mi-am imbolnavit si ficatul acum si el ma cearta daca ma vede plangand.M-am inchis in mine,incerc sa zambesc cu ei dar fals,vreau sa par ok dar numai D-zeu stie ce este in sufletul meu.Va pup cu stima si respect,poate fac e-mailu si va contactez da?
Cu mare placere Narcisa,de cate ori simti nevoia poti vorbi cu mine.Cunosc acel "zambet fals" de multe ori "il port si eu".
As vrea sa pot vorbi cu sotul tau,sa il fac sa inteleaga ce se intampla cu tine ...dar te rog intra pe site-ul EMMA si acolo pe prima pagina gasesti suport pentru familie,acolo cei apropiati tie pot citi cum ar trebui sa se poarte cu tine...Chiar daca pe acel site sunt mamici care si-au pierdut copii,materialul postat de Bianca acolo este foarte bun,poate il arati sotului tau...
Iti marturisesc draga mea ca pentru prima data de cand exista acest blog mi s-a intamplat sa simt ca trebuie sa intru aici si sa citesc,sa vad daca mi-ai mai lasat un mesaj...nu pot descrie in cuvinte dar simteam ca ai revenit...
La un moment dat ma intrebam ce rost are acest blog,daca nu cumva mintea imi joaca feste,daca fac bine adunand aici tot ce mi se pare interesant de citit pentru voi...Pentru ca si eu am trecut prin asa ceva,singura,fara sa gasesc mare lucru decat site-ul EMMA (fiind si mamica de ingeras inteleg si durerea de acolo ,Bianca m-a ajutat cum incerc si eu acum cu voi,ascultand...),am vrut sa avem si noi un loc al nostru si imi doresc ca macar un rand de pe aici sa va aline putin suferinta...
Te astept de cate ori simti nevoia...
Buna seara dna.Marilena,si eu intru cu sufletul la gura sa vad daca mi-ati mai scris ceva,va simt aproape de mine,simt ca ma intelegeti si de aceea va multumesc.D-zeu va adus in viata mea sa ma luminati,sa stiti ca acest blog nu este degeaba,pe mine una ma ajuta foarte mult,vorbele dvs.sunt mangaietoare si-mi ajung la suflet,sa va dea D-zeu sanatate pt.tot ceea ce faceti.acum voi intra pe site-ul de care mi-ati zis.Va pup cu stima si respect deosebit.
Ma bucur daca am reusit sa te fac sa te simti putin mai bine Narcisa si te rog,fara "dna"...eu sunt Mari
Te imbratisez!
Buna dimineata,cum m-am trezit,mi-am luat cafeaua si am deschis netul sa vad daca ati mai intrat,parca va cunosc de o viata,simt nevoia sa va vorbesc zilnic,aseara am intrat pe site-ul emma,doamne cata durere,eu nu stiu cum este sa fii mama de ingerasi dar stiu ce inseamna durerea si acceptarea despartirii.Citind acele randuri trimise ingerasilor mi-am dat seama cata lume sufera,in cazul meu se spune ca e legea firii si tot sunt distrusa,dar invers.....sa-ti pierzi copilul,nici nu vreau sa-mi imaginez.Ma gandeam si la dvs.cata durere,prin cate ati trecut,in ochii mei sunteti o invingatoare,bine ca aveti fetele si stiu ca doar ele va dau putere si pentru ele a trebuit sa fiti tare.Indiferent ce pierdere avem,este foarte greu sa-ti schimbi viata si practic sa incepi una noua fara persoana iubita.Sunt multi care trec usor,de aceea am spus ca fiecare simte durerea in felul lui dar sunt si persoane care cad in depresie si greu isi mai revin.......ce bine ca pot vb.cu dvs.Eu va pup,va imbratisez si aveti grija de dvs.as vrea sa va dau adresa se mess,oare o pot scrie aici?Acum ma duc la mamica mea,singurul loc unde imi gasesc pentru cateva momente linistea....
Buna Narcisa,este adevarat fiecare simte in felul sau...unii sunt mai puternici altii nu...eu cred ca numai Dumnezeu ne da puterea de a merge mai departe,ne trimite pe cineva care sa ne sustina,ne ajuta...Este adevarat fetele imi dau putere,in ochii lor trebuie sa fiu puternica...sufleteste ma zbat si eu ca si voi...
Pentru ca ma intrebai cum poti trece peste sarbatori am postat pentru voi un articol de pe site-ul EMMA ...sper sa va fie de folos(greu ne este tuturor)
Poti sa imi dai adresa ta de mess,o poti lasa si aici daca vrei...
Dumnezeu sa iti dea putere!
Adresa mea de mess este narsimnp,va pup cu stima si respect.
Buna seara,am vazut ca am un e-mail de la dvs.si m-am bucurat enorm dar nu-l pot deschide,nu stiu ce are de cateva zile,va rog sa intrati pe adresa mea de mess daca vreti sa vorbim da?va pup cu respect deosebit,noapte buna.
Ma numesc Corina, 41 de ani.Acum 3 luni mi-am pierdut iubirea.A murit la Bucuresti la Fundeni de ciroza.Era acrobat.Nimic nu mai este la fel, nici macar aerul pe care-l respir.M-am rugat la Dzeu sa ma ia si pe mine, la ce sa mai exist?
Plang mereu, desi mi s-a spus ca nu e bine.Dar ce mai e bine?Am nevoie de ajutor!nici nu stiu ce sa scriu....doar cine a trecut prin asa ceva, intelege..poate cineva imi poate da un sfat sau imi poate scrie ceva.
Buna Corina,ati inimerit bine pe acest blog,va spun din proprie experienta,eu mi-am pierdut mama acum 11 luni si stiu ce inseamna durerea,dorul si intrebari fara raspuns.Eu am inceput sa citesc,sa caut raspunsuri,vroiam sa aflu ce se intampla cu sufletul dupa moarte,sa stiu daca e bine....asa am dat de acest blog si am gasit sustinere si dragoste in cuvintele unor oameni necunoscuti mie dar uniti de un singur lucru...DUREREA...ve-ti vedea ca va ve-ti simti inteleasa cum nimeni apropiat noua nu au facut-o.Trebuie sa realizam ca nimic din ce am face nu ii mai poate aduce inapoi la noi,stiu...e greu,dar pt.el trebuie sa incercati sa va reveniti,sa nu mai plangeti,ganditi-va ca el va iubeste mult si nu-i place sa va vada asa...si eu plang mereu,din gura e usor sa dai sfaturi dar durerea din suflet nimeni nu ne-o poate scoate nu?dar nu e bine sa plangem,eu mi-am visat mama spunandu-mi sa incetez...dar e greu mai ales acum de sarbatori.Va rog sa fiti tare,impreuna vom reusi sa trecem peste durere da?el este cu dvs.va vegheaza,dar nu-l puteti vedea,asa se zice...tot ce mai putem face pt.ei sunt rugaciuni,leturghi si lumina in rest........va pup si va asteptam sa comunicam,sa putem trece mai usor sustinandu-ne reciproc.D-zeu sa-l odihneasca in pace...
Corina,pe mine m-au ajutat enorm cuvintele mangaietoare ale Marilenei,cea care a infiintat acest blog,are o problema cu calculatorul si va lipsi cateva zile de aceea nu-ti poate raspunde personal,dar ma rugat sa-ti tranzmit sa fi tare si sa nu-ti pierzi speranta ca intr-o zi totul va fi bine din nou...gandurile noastre sunt alaturi de tine,sa nu te simti singura,te pupam
Va multumesc ptr. raspuns.Eu cred ca dupa moarte nu mai e nimic, nimic.De-aia e si atata suferinta printre cei ramasi in viata.Ca daca ai avea vreo dovada ca mai ramane ceva...Nu sunt o persoana bisericoasa, ma rog dar la mine acasa.Relatia mea cu acest om a fost ceva deosebit.Ne stiam din 2003 dar am fost doar prieteni o vreme.Moartea lui a survenit in plina dragoste si a fost un soc mare ptr mine.
Circul a fost viata lui.A lucrat 30 de ani la Globus apoi si-a facut o mica afacere personala.Fiind multi ani singur si-a neglijat si boala care l-a macinat.Ne-am reintalnit prin iunie si ne-am indragostit.Zicea cateodata:,,Corina, ori pe tine , ori pe mine dzeu ne adora, pentru a facut posibila aceasta iubire!''
Decesul a fost brusc.medicii l-au mai tinut in viata 2 saptamani, apoi corpul lui a cedat.N-am sa uit niciodata privirea lui de la spital.Era intubat si nu putea vorbi dar ochii spuneau totul.Pe mine treaba asta m-a scos din lumea in care traiam.M-a scuturat f bine.La mormantare nu am putut merge.Nici acum nu am ajuns la cimitir.E inmormantat la in Bucuresti de unde era de loc.Am fost sfatuita de toata lumea sa mai astept.
Cuvintele sunt sarace ca sa explic...Sunt dureri care nu trec toata viata, ramai cu ele.Am prieteni, nu sunt singura, nu asta e problema.Eu pe omul acesta l-am asteptat o viata.Si a venit dar...a si plecat repede.Inchid ochii mereu si imi apare un clown imbracat cu o hainuta verde si nasuc rosu.Este el!
Sunt Corina,
Bine Narcisa, iti multumesc!
Corina,stiu ce simti,tocmai asta ne leaga aici,o durere imensa,iti inteleg durerea si stiu ca indiferent ce as spune acum poate nu are nici un rost,prieteni am si eu dar m-am simtit singura,nimeni nu ma inteles,toti zic ca gata a trecut viata merge mai departe,ok merge,dar cum?fiecare om simte durerea in felul lui,nu stiu cum sa exprim in cuvinte dar eu mi-am simtit mama langa mine,simt o prezenta stranie,un aer rece,multe,daca ti-as povesti....poate ai realiza ca exista ceva,ca ei ne vad,ne aud,dar nu ne pot vorbi...se spune ca daca noi avem sufletul plin de durere ei nu se pot apropia de noi,ne percep durerea mult mai profund...cat despre cimitir pt.mine este singurul loc in care imi pot gasi linistea,am avut momente cand mi-am zmuls parul din cap,am cazut langa sifonierul ei,am o bluza in care statea mereu,o miros tot timpul sa-i pot gasi mirosul....stiu ce greu trebuie sa va fie,la mine se zice ca e normal ca,copii sa-si ingroape copii si tot mi-e greu dar sa-ti pierzi jumatatea...offffff nici nu vreau sa ma gandesc.Si eu vad totul cu alti ochi acum,viata,oameni,m-am schimbat enorm,spui ca pt.ce sa mai traiesti?pt.el,gandeste-te ca el te vrea puternica,invingatoare,stiu ca viata nu va mai fi niciodata la fel dar trebuie sa ne continuam drumul in viata...eu am inceput sa citesc carti bisericesti despre suflet,vroiam sa stiu...as da ani din viata mea doar sa stiu ca e bine...am aflat ca rugandu-ma pt.sufletul ei o ajut si a devenit o prioritate in viata mea,rugaciunea,liturghia,pomeni,lumina la capul ei....pt.asta traiesc,sa o pot ridica la lumina pe maicuta mea,incearca si o sa vezi ca te vei simti aproape de el,vei simti ca il ajuti,vei simti o liniste sufleteasca....crede-ma.Te pup si-mi cer scuze ca am vb.la pertu.Te mai astept si putem vorbi orice,sa ne sustinem,asa vom invata sa traim cu durerea si dorul in suflet pt.ca de trecut stiu ca nu va trece niciodata....
Sigur ca viata merge inainte pentru toata lumea.Dar eu nu am niciun merit pentru asta.Ea merge oricum.Aici e cateodata si marea durere, ca tb sa faci ce faceai zilnic ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.Despre mersul la cimitir e cam complicat ptr ca el e din Bucuresti iar eu din Bv.prietenul lui cel mai bun a zis ca va merge cu mine dar nu acum.Daca mergeam la inmormantare, cred ca plecam cu pamant cu tot de acolo.Intru cateodata pe harta de la Corbeanca si ma uit prin satelit la mormant.Mi l-a localizat cineva.Stiu ca poate te miri dar asta e adevarul.Voi merge la primavara, sper ca voi putea.Avea 51 de ani si parea plin de viata.Era atat de fericit ca eram impreuna ca nu-si mai incapea in piele.Si eu nu mai vb.Mai vb pe mess cu fata lui pe care am cunoscut-o acolo la spital.Fusese casatorit la un moment dat dar era divortat demult.Nu-mi mai ramane decat sa-l plang toata viata si sa-i duc dorul.El mi-a aratat ca mai exista si oameni buni pe lume.Rar dar exista..poti sa ma tutuiesti, sunt inca tanara,...cred.
Tot eu am scris si msj de mai sus.Cred ca am uitat sa ma semnez.Corina
Se spune ca fiecare avem un rost,o misiune de indeplinit aici pe pamant,si cand terminam plecam...poate asta a fost menirea lui,sa te faca sa vezi ca exista oameni buni,intradevar rar,dar exista,trebuie sa-i multumesti ca chiar daca pt.prea putin timp,ai trait o dragoste frumoasa,intensa cum alti nu o traiesc toata viata nu?e rau ca trupul lui e departe,ti-ar fi facut bine sa poti merge la el dar trebuie sa gandesti ca numai corpul lui este acolo,sufletul e cu tine oriunde ai fi,stiu ca mai ales acum de sarbatori e groaznic,stiu ca sunt intrebari de genul de ce?de ce doar atat?de ce el?de ce eu?dar timpul le va rezolva pe toate...sper...eu am 30 ani,din Pitesti,te pup Corina si capul sus,da?
Iti multumesc ca-ti pierzi vremea cu mine si la ore tarzii.
Nu e vb de sarbatori, ele trec repede, e vb de toata viata.Da, am trait o dragoste cat o viata, de-aia si este atat de dureros.Nu am niciun obiect de el la, culmea!Decat o ciocolata din care am mancat amandoi cu 3 zile inainte sa i se faca rau.Ma omoara gandul ca a murit atat de tanar, tatal meu are 87 ani si traieste.Dar asta e crucea mea, tb sa mi-o duc, nu stiu cum!As da ani din viata sa mai petrec o zi cu el, sa-i spun tot ce n-am mai apucat.Sper ca intr-o zi -daca mai exista ceva dincolo de moarte -sa pot s-o fac.Mi-e foarte dor de el.te pup si-ti multumesc.
Nu-mi pierd timpul,imi face placere sa vorbim,noua comunicarea despre ei ne face cel mai bine si poate ne simtim mult mai intelese intre noi chiar daca nu ne cunoastem personal decat vorbind cu cei apropiati nu?imi pare rau ca suferi,ca nu te pot ajuta mai mult,dar vorbind,povestind,poate te vei simti mai linistita,eu m-am inchis in mine,nu mai vorbesc cu prieteni,cu nimeni pt.ca toti ma cearta sa nu mai plang,pt.ei a trecut dar pt.mine...retraiesc zilnic acel moment can mama sa stins in bratele mele...cum as putea uita?aici putem vorbi orice intre noi,vei vedea ce deschisa e Marilena,cuvintele ei ne mangaie ranile ca un balsam...si ea si-a pierdut marea iubire,sotul,dar are 2ingerasi pt.care trebuie sa fie tare...te pup Corina si ai grija de tine da?te astept sa mai povestim...
Sunt o mama indurerata , care mi-am pierdut unicul fiu de numai 25 de ani, acum sapte ani in imprejurari invaluite in mister pana in ziua de azi. Am citit multe comentarii ale acestui blog
si poate ar trebui fiecare dintre noi sa impartasim sentimentul de compasiune unul catre celalalt,sau poate ar trebui ca cineva sa aiba initiativa de a infinta un blog pentru cei indurerati.
Ce ziceti?
Va doresc tuturor multa sanatate si putere de a merge mai departe!
Dna.Steliana,aveti dreptate,aici suntem uniti de un sentiment puternic...durerea...si chiar daca nu ne cunoastem personal,ne intelegem unul altuia durerea si aceasta creaza o legatura intre noi nu?fiecare avem propia durere dar povestind si primind sfaturi,vorbe calde,ne ajutam reciproc sa putem trece mai usor,sa putem invata sa traim cu durerea si dorul in suflet pt.ca de trecut stiu sigur ca nu va trece....eu mi-am pierdut mama si am inceput disperata sa caut sa aflu ce se intampla cu sufletul dupa moarte,cum o pot ajuta,vroiam sa povestesc,pe ai mei deja i-am inebunit si toti evita sa deschida subiectul crezand ca-mi fac rau,dar eu vorbind despre ea ma simt mai linistita,imi face bine,am tot cautat pareri si asa am dat peste acest blog,am postat putin din durerea mea si spre surprinderea mea cea care a infiintat acest blog Marilena,mi-a raspuns,si mi-a vorbit cum nimeni nu o facuse,m-a linistit,pt.mine a contat enorm,apoi si alte doamne au vorbit cu mine si m-au sprijinit,va spun ca conteaza...eu va mai astept sa vorbim,asa ne vom simti putin mai bine,eu am multi prieteni dar nu m-am simtit inteleasa,m-am simtit singura iar aici am gasit sustinerea de care aveam nevoie.Marilena are probleme cu calculatorul,isi cere scuze ca va lipsi cateva zile si nu va poate raspunde personal,sarut-mana dna.si D-zeu sa-l odihneasca in pace pe fiul dvs.
Corina imi pare tare rau ca am lipsit de pe blog dar mereu am fost cu sufletul alaturi de tine(mi-a povestit Narcisa).Te imbratisez strans...fara cuvinte...si eu mi-am pierdut jumatatea.In acel moment am simtit ca totul s-a terminat pentru mine...o parte din mine a plecat impreuna cu el...
Fiecare simtim si reactionam diferit,viata ni s-a schimbat in totalitate,nimic nu va mai fi ca inainte...Dupa ce mai trece socul incepi sa intelegi ca nu mai poti schimba nimic si trebuie sa te obisnuiesti sa convietuiesti cu aceasta durere...cu aceste sentimente contradictorii din tine...
Pe acest blog ne gasesti pe noi cei care trecem prin astfel de durere,aici nimeni nu te va judeca...sa incercam sa ne impartasim ceea ce simtim ...
Te astept aici de cate ori simti nevoia sau imi poti scrie pe adresa mea de E-mail...
Ii multumesc lui Narcisa pentru ca a fost aici cand eu nu am putut fi,dar va asigur ca m-am gandit in fiecare clipa la voi...
Draga mea Steliana,imi pare tare rau pentru pierderea ta...
Acest blog a fost creat pentru toti cei care trec printr-o astfel de incercare,cu scopul de a avea un loc al nostru in care sa ne intalnim si sa ne sprijinim reciproc...
Stii foarte bine ca ceea ce simtim nu" va trece" ,poate ne vom obisnui ca gandul ca nu mai putem face nimic dar in sufletul nostru furtuna vine si pleaca...
Imi puteti trimite pe E-mail povestea voastra in cateva randuri si eu o voi publica,creem astfel posibilitatea de a comunica intre noi ,fiecare la povestea noastra prin comentarii...Acolo putem avea locul nostru unde le putem spune celor de pe acest blog sau celor dragi plecati de langa noi tot ceea ce simtim...
In acest fel ne descarcam sufletul si asa destul de impovarat si ne putem sustine reciproc...
Dumnezeu sa ne ajute si sa ne dea liniste sufleteasca!
Iti multumesc foarte mult draga Narcisa pentru
cuvintele de compasiune ce mi le-ai adresat
si incerc sa te abordez personal pentru a ne cunoaste mai bine.
O zi buna!
Un gand bun pentru toata lumea de aici.Sa avem parte de un an mai bun.Sa putem sa ne ducem ,,crucea'' care ne-a fost data.Sa fim sanatosi sa putem ajuta pe altii.
Imi pare sincer rau pentru pierderile tutoror de aici si sper ca durerea din sufletul vostru sa se mai linisteasca odata cu timpul. Povestea mea e una de iubire din pacate si nu stiu cat de mult isi are locul aici, dar pentru mine are logica. Acum 3 zile mi-am pierdut jumatatea si simt ca nu mai pot sa respir, nu mai pot sa rezist si ma invinovatesc continuu pentru tot ce am facut. Mi-as da viata sa mai am o sansa sa-i demonstrez ca nu i-am aratat toata bunatatea de care sunt capabil. A fost un cel mai bun lucru din viata mea si nimic nu va schimba asta niciodata..mi-am batut joc de tot si regret amarnic
Orice poveste de iubire...de durere...si de pierdere...isi are locul aici...Toate/toti am trait povestea noastra de iubire...a sotului/sotiei, a unui prieten drag, a copilului, a unui parinte... si apoi durerea pierderii... Si cu totii traim aceste sentimente de invinovatire..ca nu le-am aratat in timpul vietii cat de mult ii iubim, apreciem, cat de buni sau talentati sunt...cat de multa lumina au adus in viata noastra, cat de mult am avut noi de invatat de la ei, cat de mult au contribuit ei la evolutia spiritului nostru.Cand ne dam seama este prea tarziu...sau nu...poate ca ne este dat sa experimentam aceasta pierdere tocmai pentru a deveni mai buni, pentru a invata ce este compasiunea, empatia, aprecierea, toleranta, iubirea si acceptarea semenilor nostri, bunatatea... Am trait aceleasi sentimente de devastare ca si tine la decesul sotului meu, aceleasi pareri de rau ca nu i-am aratat cat de bun este si cat de mult il iubesc in timpul vietii lui, ca mi-am dat seama de calitatile lui prea tarziu...Viata ne da o sansa la un moment dat aducand niste oameni minunati langa noi...si noi ratam aceasta sansa prin greselile pe care le facem...Dar eu cred ca aceste experiente nu ne sunt date pentru a suferi ci pentru a deveni mai buni, pentru a invata din greselile pe care le-am facut.Cine vrea sa invete..cine nu...vine iar si iar si experimenteaza aceleasi greseli...Eu m-am schimbat mult in cei 2 ani si jumatate care au trecut de la decesul sotului meu, am invatat multe lucruri si nu vreau sa mai spun asa cum spuneam acum 2 ani si jumatate: prea tarziu...ci ma gandesc ca sufletul lui a ales sa faca sacrificiu suprem pentru a evolua eu...prea mare sacrificiu totusi...Si gandul asta nu alina dorul...durerea sfasietoare se estompeaza cu trecerea timpului dar ramane DORUL....!!!!
Suntem alaturi de tine...pentru ca te intelegem...Ioana
Imi pare sincer rau pentru pierderea ta,imi imaginez cum te simti dupa numai trei zile...Si eu si toti cei de aici am trecut prin tot ce descrii mai sus,poate ca nu am simtit exact la fel deoarece fiecare isi traieste durerea intr-un mod propriu dar te asigur ca te intelegem...Si eu am cautat disperata pe internet sa gasesc unele raspunsuri,traiam cu aceleasi sentimente de vinovatie ca nu am apucat sa ii spun sotului meu cat de mult l-am apreciat...Se pare ca acest sentiment il au toti cei care trec printr-o perioada de doliu...Daca mai rasfoiesti acest blog am postat si aici cateva articole despre doliu...
Dupa aceea am aflat ca sufletul iesit din trup este mai evoluat,ei percep gandurile si trairile noastre...de aceea te asigur ca sotia ta cunoaste toate framantarile tale...
Noi cei de aici iti suntem aproape,te ascultam daca vrei sa ne povestesti despre ea...iti intelegem durerea...pentru ca aceeasi durere si acelasi dor ne leaga si pe noi.
Draga "anonim" ,ma gandesc ca poate noi ne-am inselat si pierderea ta este de alt gen.Ma bucur sa fie asa pentru ca mai ai o sansa,daca jumatatea ta este in viata trebuie sa vorbesti cu ea,sa ii spui tot ce simti si sa ii demonstrezi ca iti doresti ca ea sa-ti fie aproape...
Te astept sa ne dai detalii despre "pierderea"ta,sa vorbesti cu noi...
de mult ,,rasfoiesc;netul,dar nu am stiut de acest sait pina azi..ma bucur ca exista si ca poti sa-ti spui durerea fara sa te judece nimeni!si eu mi-am pierdut ratiunea vietii mele acum 7 ani,cind mi-am pierdut iubitul,sotul,cel mai bun prieten al meu!dupa o lunga suferinta de doi ani,l-am pierdut..si oricit te gindesti ca intr-o zi se v-a intimpla inevitabilul,nu esti pregatit niciodata.sufletul meu a murit o data cu el,dar puterea de a merge mai departe mi-au dat-o cei doi baieti ai nostrii.incerc sa iau viata asa cum este,dar peste dragostea ce io port in suflet,nu pot trece.cind ne-am casatorit,eram doi copii.eu 17 si jumatate si el 18 ani si jumate,am facut doi copii si ne-am iubit timp de 18ani,dupa care dumnezeu a cpnsiderat ca este prea bun si l-a luat la el...nu pot sa va descriu prin ce am trecut,mergeam la cimitir si il certam ca ne-a lasat singuri,nu mai credeam in dumnezeu,baiatul meu cel mic.(avea 16)nu a putut merge la mormint mai bine de un an,de atunci nu mai crede in nimic!intradevar,viata merge mai departe,dar ranile din suflet nu trec,ramin in continuare undeva adinc in suflet.l-am iubit din prima clipa(dupa ce ne-am cunoscut,la 2 luni ,ne-am casatorit)si il voi iubii toata viata mea!!!
Draga mea,povestile noastre se aseamana asa de mult...si noi ne-am cunoscut in liceu,ne-am casatorit imediat si avem acum doua fete...ar fi trebuit sa mai avem un baiat...el este printre ingeri...
Iti spun toate acestea pe scurt pentru ca tu sa intelegi ca tot ce descrii mai sus eu inteleg...
Nu cred ca sotul tau a ales sa plece,nu ar trebui sa il certati...asa a fost voia Domnului...nu trebuie sa judecam...
Si eu am trecut prin aceste faze cand il intrebam de ce a plecat,dar am inteles ca nu el a ales...ca ei au nevoie de ajutorul nostru prin rugaciune si ca daca i-am iubit cat erau langa noi ii vom iubi mereu si vom face totul pentru a ii ajuta!
Aici suntem numai noi cei care traim cu o astfel de durere,ne spunem parerile,ne sustinem reciproc si chiar daca ideile noastre nu coincid(nu putem gandi toti la fel,fiecare isi traieste durerea in felul sau) nu ne judecam...
Suntem aici de cate ori simti nevoia sa vorbesti cu noi,te ascultam si sunt cu sufletul alaturi de tine!
Sunt de aceeasi parere cu dvs.durerea nu trece niciodata,si dorul din ce trece timpul este mai apasator,dar indiferent ce am face nimic nu-i poate aduce inapoi,trebuie sa invatam sa traim cu durerea,dorul si intrebari fara raspuns...sunt alaturi de dvs.si va rog sa fiti tare...
azi scriu sa ma descarc un pic in urma cu 3 luni am auzit ca persoana care eu o numeam(chestiuta mea mica) a murit de anul trecut desi locuiam la 2cartiere distanta. nu pot explica nimanui cat de mult am iubit acea persoana si continui sa o iubesc chiar daca viata ne a pus pe drumuri diferite, sunt constienta ca si el ma iubit enorm si abia acum cand nu mai e imi aduc aminte de cuvinte si fapte facute si imi dau seama ca ma iubit enorm dar la acea vreme credeam ca rade de mine,si refuzam sa cred.acum merg des la mormantul lui si ii cer iertare, pentru ca mereu am mintit spunand ca nu ma intereseaza si defaptin adancul sufletului meu simtiam o durere imensa, dar nu aveam curajul sa ii spun de ce nu puteam accepta sa ne impacam. acum sper ca sus unde este imi vede lacrimile din trecut suferinta si motivul care nu ma lasat sa ii fiu alaturi si ma va ierta. lumea ma judeca si ma intelege gresit dar numai eu si el stim adevarata poveste,SI DACA PANA ACUM SI EL MA CATALOGA CA OPERSOANA REA AZI SPER SA FI INTELES TOTUL,SI A VAZUT SI DE CE EU NU AM PUTUT SA II RAMAN ALATURI. PRIETENA LUI DE LA MOMENTUL IN CARE A MURIT MA OCOLESTE SI ASTA MA DOARE ENORM. SUNT MULTE DE ZIS DAR CA SA SCRIU TOTUL E MULT ASI SCRIE O CARTE
Draga mea,nu pot decat sa te ascult si sa plang impreuna cu tine...Cunosc zbuciumul sufletesc si suferinta...Sa fii convinsa ca si prietenul tau stie acum tot ce e in sufletul tau...Acum cunoaste tot adevarul,nimic nu mai poti ascunde de el...Lumea ne judeca oricum,trebuie sa incerci sa ai grija de tine si sa iti ocupi timpul cu activitati care iti fac placere...daca iti tii mintea ocupata este ceva mai usor...Si nu este o idee rea sa scrii o carte,asezand cuvinte pe o hartie ne descarcam sufletele,ne mai eliberam putin de suferinta...
Poti discuta oricand cu noi aici pe blog,fiecare purtam o povara pe umeri si am invatat sa ascultam fara sa judecam...
Dumnezeu sa iti dea putere ,iar prietenului tau odihna vesnica!
A trecut o saptamana de cand mi-am pierdut fratiorul de 12 ani. Era cu bicicleta, l-a lovit o masina. Era plin de sange. Nu pot trece peste soc. Mi se pare ca traiesc un cosmar... Parintii incepand cu ziua tragediei nu au mai mancat nimic. Doare extrem de mult, am pierdut sensul vietii, nu stiu cum sa traiesc mai departe.
Imi pare tare rau,ma doare aceasta cumplita tragedie...Imi imaginez prin ce treceti,nu exista cuvinte care sa poata sterge durerea...
Socul este puternic si durerea si mai puternica...Am trecut si noi prin toate aceste faze si pe mine personal ma doare fiecare poveste de acest gen,fiecare pierdere suferita de cineva...
Nu pot decat sa ma rog si sa plang impreuna cu voi...sa te ascult de cate ori vrei sa povestesti tot ce ai pe suflet celor care trec prin aceeasi durere ca si tine si care te vor asculta si vor intelege dincolo de cuvinte....
Dumnezeu sa va dea putere si ingerasului plecat lumina vesnica!Dumnezeu sa il aseze printre ingerii Sai ,iar el sa va vegheze de acolo de sus si sa va dea tarie...
buna .. am citit povestile voastre si imi pare nespus de rau pentru durerea voastra .. si eu am trecut printr-o situatie de acest gen si pot spune ca nu pot imi revin in niciun fel .. am pierdut cea mai draga fiinta,cel mai scump prieten .. singura persoana in compania careaia ma simteam cea mai fericita si in acelasi timp cea mai importanta ..persoana care de fiecare data cand il vedeam sufletul mi se umplea de fericire .. prietenul meu,a decedat acum 7 luni..din pacate,cu durere in suflet,acest lucru a facut-o cu voia lui ..s-a sinucis .. nu pot sa va spun ce durere imensa am in suflet ..e de nedescris .. imi e dor de el ,din ce in ce mai mult in fiecare zi ..si nu pot spune nimanui,nu pot :( ..
Nu am cuvinte, e extrem de greu. Principalul e sa-l ierti, sa te rogi pentru el si s-ai dai voie sa plece. Fii puternica.Imi cer scuze pentru intrebare, esti sigura ca el a facut-o?Poate e o coincidenta sau inscenare? Lianca
Draga mea,aici poti spune ce ai pe suflet .Noi toti cei care intram aici avem in spate o povara si cunoastem durerea ,nu vom judeca...te vom asculta si iti vom trimite gandurile noastre bune...
Imi pare tare rau pentru pierderea ta,imi imaginez ca trebuie sa doara si mai tare faptul ca el a ales singur sa plece...a fost un moment de ratacire pe care noi trebuie sa i-l iertam...
Durerea ta este mare,cu siguranta el o cunoaste si acum vede lucrurile altfel...dar nimic nu se mai poate schimba...
Sunt cu sufletul alaturi de tine,te imbratisez si plang impreuna cu tine...Sunt aici de cate ori simti nevoia sa vorbesti cuiva..
Dumnezeu sa il ierte si tie sa iti dea putere!
de si va scriu prin anonim... numele meu este 'Dian' acum jumate de an mi-am pierdut o persoana foarte importanta in viata mea . Tata mea fost unica persoana alaturi, care m-a ajutat si m-a aparat de multe.Unicul, care dupa plecarea mamei... a muncit si a facut totul pentru copii sai.Am iubit prea tare aceasta persoana si poate acest fapt nu-mi permite sa accept realitatea.Moartea tatei ma infricosa mereu, caci numai acest lucru ne putea desparti p/u totdeauna.Si de cind s-a intimpat asta...dupa atitea nopti nedormite in lacrimi, rasfoirea albumelor vechi cu pozele in care mereu caut zimbetul lui, incercind sa inteleg,oare a fost fericit de fiece data cind zimbea?...NU inteleg nici acum...de ce dumnezeu ne da viata ,iubire,fericire , daca asa de scump ne e rasplata p/u ele...Stiu ca aceasta nenorocire se intimpla la fiecare din noi. Stiu ca toti care trec prin asta invatsa sa traiasca din nou ,iar multi care nu reusesc disperati inceteaza sa se lupte.Stiu ca trebue sa incerc sa gasesc sensul vietii sau altceva ce imi va trezi interesul si dorintsa de a trai mai departe.Si singura care imi voi crea calea si voi merge inainte.Inteleg toate acestea dar...nu mii deajuns doar trecerea timpului, acceptarea,si multe altele schimbar in viata mea,si in genere nici nu prea ma intereseaza cum va fi mai departe ,daca voi fi fericita sau nu, daca voi scapa de
pustietatea aceasta care m-a acuprins...unicul lucru cel simt in pielea mea acum , este ca ma schib...devin mai rea..Ma intreb mereu Oare unde este el acum? caci imi lipseste atit de mult, si daca vede Dm.cit sufer? Unii oameni inceteaza sa creada in Dumnezeu....eu insa mia ramas putine motive p/u care sa cred in el, poate din faptul ca am atitea intrebari si sunt rea ca raspunsul nul voi primi pe cel care ma va linisti...dar totusi ma rog p/u sufletul tatei,ma rog mereu.....SI daca ma aude ... sa ma ierte p/u neincrederea mea...
Draga Dian,da-mi voie sa te imbratisez virtual...fii sigura ca sufletul meu te imbratiseaza...
De curand ti-ai pierdut persoana iubita,este normal sa simti tot acel zbucium sufletesc...Noi toti de aici l-am simtit si inca il mai simtim uneori...
Nu esti rea,in fiecare dintre noi exista bunatate...Durerea te transforma,nimic nu mai este ca inainte si nici nu va mai fi...acum va trebui sa incerci sa faci fata la prezent,dorul si zbuciumul te fac sa te comporti altfel...de aici poate ideea ta ca esti rea...
Faptul ca te rogi arata contrariul,scoate la iveala partea buna a ta si categoric te ajuta atat pe tine cat si pe tatal tau...
Sa fii convinsa ca el stie tot ce este in sufletul tau acum,te vede si te aude...
Traieste-ti viata cu convingerea ca el stie tot ce faci si intreaba-te daca ii place ceea ce vede...
Eu ma intreb la fiecare pas daca ceea ce fac aduce un zambet sotului meu...Si vreau sa il vad surazand...
Poti discuta oricand cu mine pe adresa mea de E-mail sau poti vorbi cu cei care au in suflet o durere asemanatoare pe acest blog...Sa fii convinsa ca noi te intelegem,pentru ca am experimentat toate aceste stari...acum fac parte din noi...
Te imbratisez cu mare drag!
Dumnezeu sa il odihneasca in pace pe tatal tau ,iar tie sa iti dea putere!
-buna seara si eu mi am pierdut sotia anul acesta in urma unui infarct fiind insarcinta in sapte luni pierderea lor a fost influentata de doctori de 2 parale care nu au fost in stare sa si dea seama ca oboseala venea de la inima,a fost un soc din care incerc cat de cat sa mi revin ptr a putea creste baietelu in varsta de 3 ani
avea doar 34 ani
Imi pare nespus de rau pentru pierderea ta...Sotul meu avea tot 34 de ani cand a murit si astazi este o zi in care noi le-am facut pomenire...Incarcatura mea emotionala este mare...
Sunt cu sufletul alaturi de tine,in astfel de situatii cuvintele sunt putine si lipsite de valoare...cunosc durerea si zbuciumul sufletesc dar din nefericire oricat mi-as dori nu pot sa iti usurez suferinta...Pot sa te ascult si sa plang impreuna cu tine,suntem aici de cate ori simti nevoia sa vorbesti cu cineva care trece prin aceeasi drama ca si tine...
Si eu am fost socata si am simtit ca viata mea s-a terminat,jumatate din mine a plecat impreuna cu el...dar am inteles ca trebuie sa fiu puternica si sa raman aici pentru copii mei...
Copilul tau are nevoie de tine si dragostea pentru el iti va da putere...
Dumnezeu sa ii odihneasca in pace pe sotia si pruncul tau nenascut!
persoana cu care am impartit 5 ani a murit,,,,,desi atunci cand a murit eram doar amici ma macina si ma roade cuvintele lui din seara in care a murit:daca mor te voi bantuii mereu in gura matii de piersica!era f.bolnav si inainte sa moara exact cu 2 zile mi-a spus hai sa ne impacam,casatorim,sa avem un copil...inca mai aveam sentimente pt el dar vroiam sa se maturizeze...acusi se fac 3 luni de cand a murit...la doar 25 ani sa mori ...conform psihologului traiesc o trauma ca nu accept ca a murit ...mie greu cand toata lumea imi zice ca le pare rau etc ..cand te gandesti ca cu un an in urma ai mers la nunta verei lui care zicea va cunun pe voi .rudele lui se asteptau la o nunta nu la o inmormantare ..cu el am inceput si terminat facultatea ...doare enorm si ma abtin sa plang...afisez un zambet fals si ma imbarbatez mereu spunand ca asta a fost sa fie ...dar nu e corect deloc...bunicii mei au murit,apoi el ...
Imi pare tare rau pentru pierderea ta!Inteleg tot ce descrii mai sus si socul pe care l-ai primit la aceasta varsta cand asa cum spui si tu aveati multe alte lucruri frumoase de facut...Din nefericire nu putem alege...Timpul care a trecut este prea scurt draga mea,este firesc sa te simti asa,sa nu accepti ca l-ai pierdut...Mi s-a intamplat si mie...o lunga perioada de timp il asteptam sa se intoarca acasa...Sunt etape ale perioadei de doliu prin care trecem cu totii si depinde de noi cum le depasim...traieste-ti durerea asa cum simti,descarca-ti sufletul si gaseste-ti in tine puterea de a merge mai departe...Nu va fi usor,nimic nu va mai fi cum a fost...Cei din jurul tau incearca sa te ajute numai ca nu gasesc metoda cea buna si uneori nu fac altceva decat sa te raneasca si mai tare...Pe acest blog vei gasi mereu persoane care au pierdut pe cineva si au aceeasi durere in suflet ,care te vor asculta si iti vor raspunde...Nu suntem psihologi dar am trait si traim aceasta grea experienta de viata si iti vorbim din suflet...Iti sunt cu sufletul alaturi...Dumnezeu sa iti dea putere si celui pierdut odihna vesnica!
multumesc frumos pt cuvintele spuse!incerc sa trec,sa uit anumite lucruri dar venirea in curand a sarbatorilor imi aduce aminte ...imi aduce aminte de cum am baut vin cu scortisoara si primeam cadouri,cum mergeam la colindat la rudele lui desi aveam 24 ani ...toata lumea imi spune sec ca sunt tanara si voi gasi pe altcineva ..doar timpul va vindeca suferinta...am promis ca de sarbatori,ziua lui voi merge si aprinde o lumanare indiferent daca voi avea sau nu pe cineva pt ca el a ramas in inima si in ganduri....va multumesc tuturor!cred ca toti am dori o poarta timpului in care sa ne putem intoarce si sa salvam persoana iubita dar asa nu se poate si trebuie sa mergem mai departe!o zi buna tuturor!
Tuturor ne este greu in aceasta perioada,ne va fi greu la bucurii si la necaz...la fiecare eveniment la care ni i-am dori aproape...Ei sunt aproape,sunt in sufletele noastre si nimeni nu ni-i poate lua de acolo...
Urasc acele cuvinte de "esti tanar,iti vei reface viata"...stiu cat dor mai ales la inceput...poate ca asa va fi dar trebuie sa fim lasati sa ne traim durerea si sa ne lasam surprinsi de viitor...Multa putere draga mea!
o istorie trista din viatsa mea... acum un an in urma nimeni nici nu banuia de boala tatei intratit de grava,eu nici prin minte ca il voi pierde asha degraba...tin minte ultima dimineatsa,a avut un atac de inima,ambulantsa a intirziat .Sia dat ultima rasuflare in bratele mele.A trecut 7 luni deja,Imi amintesc mereu de el,si Ma pling cu regrete shi pareri de rau pentru toate greshelele mele ca nu am inteles cit de mult el avea nevoie de ajutor....Si nu inteleg de ce doamne nu am putut face nimic ....
Cristina
Draga Cristina,imi pare rau pentru pierderea ta...Pentru ca aceasta pierdere ai suferit-o de curand durerea este mare si intrebarile sunt multe...Nu puteai face tu nimic draga mea,din fata destinului nu putem fugi...toti plecam si nu stim cand vine acea clipa...Stiu ca nu exista cuvinte care sa poata sa iti aline suferinta dar pot sa te ascult de cate ori simti nevoia sa vorbesti cu cineva...Pe acest blog sunt persoane cu aceeasi durere ca si tine,care te inteleg pentru ca traiesc acelasi cosmar...
Dumnezeu sa iti dea putere si tatalui tau lumina vesnica!
maine se face 1 an de cand i am pierdut pe amandoi e mai rau ca in ziua respectiva am crezut ca o data cu trecerea timpului e mai usor,de unde e tot mai greu si apasator
Sunt cu sufletul alaturi de tine Dan,cunosc acea durere...Timpul...va trebui sa mai treaca timpul pana vei accepta ideea ca nu poti schimba nimic...Nu stiu daca va fi mai usor dar te vei obisnui sa traiesti cu acest zbucium sufletesc,cu aceste stari care vin si pleaca...
Ramai cu noi pe acest blog,nu vom putea sa iti stergem ce ai in suflet dar vom putea sa te ascultam si sa discutam impreuna despre aceasta durere,despre cei dragi plecati...
Dumnezeu sa iti dea putere si celor plecati odihna vesnica!
Spun si eu astazi Dan ,impreuna cu tine si familia ta "Dumnezeu sa le dea lumina vesnica!"
As fi vrut sa facem o comemorare aici pe blog dar nu cunosc mai multe date si tu esti mult prea ravasit de durere...
Sunt cu sufletul alaturi de tine!Dumnezeu sa iti dea putere!
mari ms mult,asa este e foarte dureros mie pur si simplu nu mi vine sa cred ca ce sa intamplat e adevarat cand vei avea timp o sa ti povestesc exact cum a fost doar ca as prefera sa ti spun mai in privat toata povestea mea
Am invatat sa "am timp" Dan,stii si tu ca si toti cei de pe acest blog ca viata noastra s-a schimbat total intr-o secunda si de atunci ne-am schimbat valorile si viziunea asupra a tot ce avem in jurul nostru.
Adresa mea de E-mail este pe prima pagina a blogului,astept sa imi scrii si te asigur ca nu voi face public decat ceea ce tu iti doresti.
Poti sa vorbesti cu mine de cate ori simti nevoia sa povestesti cuiva care te intelege,te asculta si nu te judeca...pentru ca simte in mare parte la fel...Toti cei de aici avem in suflet o mare durere...
Sunt cu sufletul alaturi de voi toti.Dumnezeu sa ne ajute!
Acum 9 ani am piedut cele mai dragi fiinte din viiata mea.aveam 18 ani neimpliniti cind tatal meu a murit.eram la o scoala profesionala cu internat in care bineinteles locuiam cind sora tatalui meu a venit la poarta internatului sa imi zica k tatal meu a murit.a picat pur si simplu jos a facut preinfart si comotie cerebrala.in momntele alea va rog sa ma credeti k nu stiu cum am ajuns la etajul 2 al internatului si nici cum am coborit,de durere simptiam k nu am ajuns cu picioarele mele scarile,nu intelegem cum a putut muri cind era perfect sanatos, nu era bolnav,nu beea.si recunosc k de multe ori intrebam pe d-zeu de ce?de ce mia luat tatal de linga mine la o virsta asa de frageda eram inca in scoala nu munceam.El
era totul pt mine cind el a murit am simptit k toata viiata mi se naruie in fata ochilor mei,si o durere ce nu exista cuvinte pt a o descrie.si dupa doar 10luni a murit in bratele mele,bunica mea femeia care ma crescut,mama tatalui meu.cind si e a murit a inceput greutatea sufletului meu a fost si este la fel de mare a murit de durerea pierderi fiului ei,la iubit k orice mai mult pe lume.si aici am vrut sa ajung pt toti ce ati pierdut ce cinva drag voua,va rog sa ma credeti k niciodata nu veti uita durerea si nimeni nu va va putea alina suferinta.tatal meu are 9ani de cind e mort iar durerea e acceasi e o durere nemarginita ei au fost si sunt viiata mea,cea mai de pret comoara,dar daca d-zeu a hotarit ca zilele lor sau terminat noi nu ne putem impotrivi.pt cei ce sufera din cauza pierderi unor persoane dragi,credeti-ma ca durera va fi aceeasi si peste 10 ani.cind va trece 10ani amintiva de mine ca am avut dreptate.
Realizam ca durerea va ramane in noi cat timp mai avem de ramas pe aceasta lume...Inteleg socul prin care ai trecut si imi pare foarte rau pentru pierderile tale.Dumnezeu sa ii odihneasca in pace!
Multumesc pentru ca ai poposit aici dar mai ales pentru ca ne-ai impartasit din trairile tale.
Dumnezeu sa iti dea liniste sufleteasca si putere!
mi-e dor,mi-e foarte dor de surioara mea...a murit in urma cu 18 ani..eu aveam doar 3 ani,eram mica nu imi amintesc multe lucruri desprea ea...doar putine lucruri,insa ii simt lipsa,vreau sa fie langa mine,am nevoie de surioara mea:(( imi vad parintii tot mai tristi cu fiecare zi ce trece...chiar daca a trecut atata timp.mi-e dor de Iulica mea:(((
Am vrut sa scriu si eu o poveste foarte trista aici...tatal meu a murit in aprilie 2011 si mama mea a murit in 22 iunie 2012,..a trecut aroape o luna. Eu am 26 de ani. Tatal meu a murit la 65 de ani si mama la 64. Dar nu am sa scriu aceasta poveste, am sa spun doar atat: Mi-am iubit parintii enorm, l-am iubit pe tata si am iubit-o pe mama .(si ii iubesc in continuare pana in ziua in care am sa inchid si eu ochii) Eu si mama mea am fost foarte apropiati, a fost cel mai bun prieten, sfatuitor, parinte pe care cineva si-ar putea dorii sa il aibe. Atat. Viata merge mai departe..sunt daramant? logic! dar vreau sa ma spanzur de vreun stalp? logic ca NU! viata merge inainte. Eu nu sunt religios, dar daca pe tine religia te calmeaza mergi la biserica...si pe scurt mai `americaneste` -GET OVER IT!!!
p.s. Imi pare rau de surioara ta care a murit acum 18 ani. Dar daca vrei sa fiu sincer cu tine ti-as spune...si aici sa nu o iei in nume de rau - cauta ajutor de specialitate si ti-as recomanda sa le spui si parintiilor tai sa faca la fel, pentru ca nu e sanatos ce faceti.
Buna ziua. ......am 37 ani si anul trecut mi.am pierdut tatal....incerc sa ma regasesc desi mi.am spus ca nu imi voi reveni niciodata.vreau sa vb(as prefera pe mail) cu oameni care traiesc aceleasi suferinte.va multumesc.Dumnezeu sa ne ajute si sa ne dea liniste in suflet...I.
E foarte adevarat ca noi cei care am suferit o astfel de pierdere vom fi marcati de ea pentru tot restul vietii...
Pe acest blog poti discuta cu cei pe care ii cauti...traim si noi aceeasi durere indiferent de persoana pe care am pierdut-o...Pe prima pagina a blogului gasesti adresa mea de mail unde poti sa imi scrii oricand.
Dumnezeu sa il odihneasca in pace pe tatal tau si tie sa iti dea multa putere!
Sunt prima data pe aceasta pagina. Stiu ce inseamna sa duci dorul cuiva care nu se mai intoarce...E imposibil de explicat in cuvinte acest dor. E un urlet mut, neputinta, vid, e o foame a sufletului si extenuarea lui. Mi-am pierdut tatal in noiembrie 2011 dupa o lunga lupta cu cancerul. Dupa 8 luni s-a stins si mama luptand cu aceeasi boala.Ei sunt eroii mei. Singurii eroi din viata mea. Au luptat cu demnitate si ne-au aratat dragoste si tarie mie si sorei mele. Nimic nu mai este la fel. Viata are alte dimensiuni. Multe lucruri devin mici si neimportante. Viziunea e alta. Tata s-a stins in bratele mamei iar mama in bratele noastre. Realitatea e uneori al naibii de dura, te loveste si te lasa anesteziat.Nu reusesti sa te dezmortesti, zambetul devine o grimada de durere,te abtii sa plangi de dorul lor sau plangi in baie sau in perna. Si vrei sa ii auzi, vrei sa vina dar ei tac.(Cei mai iubiti -Lumi si Iani)
Ei sunt eroii tai si acolo ,in alta dimensiune sunt acum impreuna ...mandrii de voi...
Nici un cuvant nu poate alina,nimic nu va mai fi la fel...dar asa cum spui si tu ei sunt mereu vii in inimile noastre,in amintirile noastre...si sunt mereu alaturi de noi...
Sunt cu sufletul alaturi de tine!Nu trebuie sa mai plangi pe ascuns,suntem aici...simtim ca si tine...lasa-ne sa iti fim alaturi!Te imbratisez!
Cu toate ca simt o imensa durere in suflet ,vreau sa va povestesc pe scurt cum se moare cu zile in Spitalul de Urgenta Floreasca ,sectia gastroenterologie.
In aceasta noapte am pierdut cea mai draga fiinta mie:mama mea Pascu Ortansa.Un diagnostic urat:tumora de cap de pancreas fara metastaze.Pe seara pe la ora 19 am primit a doua punga cu sange din donatiile personale pentru mama mea deoarece ave
a hemoglobina 8.Asistenta Veronica ...,i-a pus-o la viteza maxima in timpul careea au luat-o niste calduri groaznice.Dupa terminarea perfuziei cu sange a luat-o frisoanele ca reactie adversa .Dupa ce am incalzit-o cu sticle cu apa fierbinte a inceput sa se sufoce .Am chemat urgent asistenta de serviciu Veronica si am rugat-o sa vada de ce are aceste reactii urate si sa faca ceva,sa cheme medicul de garda sau un medic cardiolog.Aceasta asistenta a inceput sa spuna ca medicul e la UPU si nu poate s-o cheme din urgenta.Avand staza gastrica si nepunandui-se sonda nazo-gastrica a inceput sa se sufoce si mai rau si sa vomite.Am strigat din nou sa ma ajute sa faca ceva ,sa cheme medicul cardiolog.Mi s-a raspuns tot la fel de nepasator ca ea nu poate pune sonda gastrica cu toate ca o mai facuse si ca numai medicul o poate face.O tine-am pe mama cu gura in jos pentru a nu se inneca cu staza gastrica si ma rugam ca la Dumnezeu de infirmiera Tincuta si de asistenta Veronica macar sa mi-o tina aplecata de spate sa pot sa-i tin capul cu gura in jos ,dar parca ma rugam de pereti.A venit intr-un final si doctorita de garda Pestroiu care in loc sa faca ceva s-a apucat sa-mi insire ca totul este in contextul bolii.Poate o fi fost ,dar ca mefdic sa nu faci nimic cand vezi ca un om se zbate intre viata si moarte ,este de neinteles ,singurul lucru care l-am inteles este ca acest personal si-a dorit sa moara mama mea.Pe parcursul celor 2 sapt de internare ,m-am rugat de medici ca de Dumnezeu sa o ajute si sa-i puna ALBUMINA,deoarece avea o hipoalbuminemie de 1.5 datorita faptului ca i s-au facut paracenteze dupa paracenteze si nu s-a compensat cu nimic.Nici macar nu au facut aceasta analiza pentru a nu exista probe ca dansi stiu de hipoalbuminemie.(de valoarea ei s-a scapat dr. Vasile ,un rezident cu nasul pe sus si foarte ignorant).Consider ca se doreste moartea pacientilor de o anumita varsta drept pentru care in salonul 646 au mai murit in acea saptamana 2 pacienti si tot din nepasarea fata de om si de sistemul medical romanesc.Cer sprijinul dumneavoastra pentru a actiona in judecata aceasta institutie si implicit Ministerul Sanatatii care nu se ocupa de sanatatea pacientilor atata timp cat nu acorda medicamente in spitale bolilor cronice sau de orice fel.Tel 0749462921
DUMNEZEU S-O IERTE PE MAMA MEA ORTANSA!
Oana imi pare rau pentru pioerderea ta.Nu sunt de specialitate si nu cunosc termenii medicali pe care ii enumeri tu dar inteleg durerea si suferinta.E cumplit sa iti moara sub ochi o fiinta draga si sa nu poti face nimic.Nu exista cuvinte care sa aline aceasta durere...
Sunt cu sufletul alaturi de tine.Dumnezeu sa iti dea putere!
Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe Ortansa!
Multumesc pentru cuvintele sincere. Am sperat ca timpul alina durerea. Acum , dupa 3,5 luni simt un gol si mai mare. Ma gandesc mereu la ei si caut explicatii. Am senzatia ca ma aflu undeva de o parte si privesc toate evenimentele triste din ultimii ani si am senzatia ca nu sunt reale.Am impresia ca este o piesa proasta si abia astept sa se termine. Doamne, ce n-as da sa ii mai vad , sa ii mai aud. Moartea e cel mai sigur lucru si toti ne indreptam catre ea. De ce privim moartea cu atata spaima ?!! Intr-o zi va voi povesti ultimele clipe din viata lor.
Timpul nu face durerea sa dispara,ne face pe noi sa acceptam ca ce ni se intampla e adevarat si ca nu putem intoarce nimic.Ne obisnuim sa traim cu asta...Eu cred ca noi nu mai privim moartea cu spaima,ne gandim ca este o modalitate de a ne intalni cu fiinte dragi...
Va imbratisez si va sunt cu sufletul alaturi!
Eu vreau sa cred ca va veni momentul in care nu voi mai suferi atat de mult. Mi-am pierdut sotul acum 2 luni suferea de cancer la pancreas iar in urma unei operatii foarte grele , nu s-a mai trezit. Eu sunt inca in stare de soc am impresia ca sotul meu nu a murit mi se pare ireal ce mi s-a intamplat mai ales ca eram tineri si eram cei mai fericiti parinti ai unui ingeras de 5 luni. Nu exista fericire mai mare ca a noastra, aveam tot e ne doream , locuiam in Anglia, ne-am casatorit anul trecut am avut o nunta superba ca de poveste , o luna de miere incredibila , radiam de fericire , el era totul pt mine si eu pt el. Soarta a decis pt noi si totul s-a sfarsit lasandu-ma singura pe lume cu baietelul meu de 5 luni. Sunt devastata nu pot sa cred ca baieteluk meu va creste fara tata, un tata deosebit care ne-a iubit nemarginit. Nu imi pot imagina viata fara el, as fi vrut sa se trezeasca din operatie si sa imi spuna cum sa traiesc fara el, ce sa fac , cum sa imi cresc copilul fara el. Nu vad nici o cale de iesire nici o perspectiva de viitor , am pierdut tot odata cu moartea lui. Mi-am pierdut credinta mi-am pierdut viata mea frumoasa , increderea in sine si mai ales speranta. As vrea sa stiu ca exista viata dupa moartea lui dar pur si simplu nu gasesc solutii. Toata lumea vorbeste despre o durere care nu trece , iar eu ma ingrozesc la ideea ca va trebui sa duc durerea asta in suflet toata viata. Mi-e foarte greu fara el si mi-e dor nebun de el si de tot ce am trait impreuna. Cum se poate trece peste asa ceva ? Sau va trebui sa traiesc cu asta o viata intreaga ? Nu cred ca as suporta durerea asta. Daca nu era copilul , sunt sigura ca nici eu nu mai eram. Singurul motiv pt care mai traiesc e bebele meu .
Imi pare nespus de rau pentru pierderea ta,mai ales ca traiesc si eu aproximativ aceeasi durere...
Este firesc sa simti tot ceea ce descrii si eu am crezut multa vreme ca trebuie sa se intoarca de undeva,pana am acceptat ca nu mai pot schimba nimic...Sunt mereu aici daca simti nevoia sa vorbesti cu cineva despre suferinta ta si mai ales iti sunt cu sufletul aproape...tocmai pentru ca inteleg...noi toti de aici intelegem.
Dumnezeu sa il odihneasca alaturi de ingeri pe sotul tau si tie sa iti dea multa putere!
Vreau sa stiu daca exista viata pt noi cei care am ramas in urma , vreau sa stiu daca voi mai zambi vreodata , daca voi mai fi fericita vreodata. Sunt inca tanara si gandul ca va trebui sa traiesc cu durerea asta inca 30 40 de ani ma ingrozeste. As vrea sa ii intreb pe altii care au trecut peste asta , oare chiar vom putea trece peste asemenea tragedie ? As vrea sa cred ca exista o farama de speranta si pt noi. Eu nu am fost nicioata o persoana independenta , mi-a placut sa fiu ajutata tot timpul, nu credeam a va trebui vreodata sa ma descurc singura in lume. Acum ..ma inspaimanta gandul ca nu voi putea merge maindeparte singura si nu voi putea sa am grija de baietelul meu asa cum el merita. Ce pot eu sa ii ofer cand tatal lui nu mai exista ? Cine il va invata sa joace fotbal sa mearga pe bicicleta si mai ales cum va deveni el barbat fara un model de tata in viata lui ? Jur ca nu gasesc solutii, dar o sa incerc sa am grija de el cat se poate , problema e ca de mine cine are grija ? :((( Sunt devastata de durere , poate ma ajuta cineva cu un gand bun sau cu o speranta ca ziua de maine va mai aduce si altceva decat durere.
Este firesc sa te simti speriata si debusolata si sa iti pui toate aceste intrebari.Si eu mi le-am pus la randul meu si am avut momente cand ma simteam slaba...dar cand vei privi catre fiul tau iti vei gasi ascunsa in tine puterea...si vei reusi...Vei fi si tu uimita de cate vei face...
Sigur ca este foarte greu sa te obisnuiesti sa traiesti fara sotul tau si sa faci totul de una singura,ca cei din jur din nefericire in loc sa te sustina moral uneori mai pun cate o piedica si te trag inapoi...Este greu pentru o vaduva care este de acum privita cu alti ochi(nu stiu de ce oare)...mult mai criticata si analizata dar deloc ajutata...
Vei avea multa durere in suflet si va trebui sa inveti a trai o viata noua,viata fara el...dar vei reusi.
Nici eu nu am crezut ca se poate dar am fost uimita de cate am facut si cate puteri erau ascunse in mine,am facut lucruri pe care nu mi le imaginam a le face...pentru ca am fost nevoita,dar am satisfactia ca am reusit.
Intr-un final am ajuns la resemnare,e un fel de liniste...am realizat ca nu il pot aduce inapoi...sigur ca sunt momente in care cad si imi este greu dar lupt de fiecare data sa ma ridic...
Dumnezeu sa te ajute!
Ahhh, acum 18 ani mi-am pierdut iubitul, m-a salvat pe mine de la inec si a murit el. A fost groaznic, politie, declaratii, timp de 3 zile nu am stiut unde se afla corpul lui. Cand o vecina m-a anuntat ca l-au gasit am paralizat de durere, il gasisera pe el, pe baiatul pe care il iubeam enorm si caruia nu apucasem sa-I spun cat de mult il iubeam.. Au trecut de atunci 18ani, durerea este aceeasi desi sunt casatorita si am UN copil si imi iubesc sotul inca Mai simt UN nod in gat cand am gandesc la el, nu-mi revin deloc. Cateodata ma intreb ce s-ar fi intamplat daca el inca traia? Dar ma consolez cu gandul ca am UN sot iubitor si UN copil dulce. Nu stiu ce m-as face daca sotul ar pati ceva, as innebuni de tot. Asa ca va inteleg pe toti si sunt alaturi de voi cu sufletul, durerea nu trece niciodata trebuie sa invatam sa traim cu ea. Eu inca invat.........
Incercarea la care te-a supus viata a fost una cumplita...M-au trecut fiori numai cand am citit...Imi pare nespus de rau pentru ce ti s-a intamplat.
Ai mare dreptate,vom duce cu noi cat mai avem de trait aceasta durere care ia forme diferite in fiecare zi dar se incapataneaza sa nu ne paraseasca.Cum ar putea?O fiinta draga noua lipseste si dorul acesta ramane permanent.
Sunt si eu cu sufletul alaturi de tine draga mea si te imbratisez strans pentru ca am alaturi o "fata a durerii" si inteleg zbuciumul prin care treci.
Dumnezeu sa il odihneasca pe cel plecat si tie sa iti dea putere!
Acum 6 luni si eu am pierdut pe cineva drag, pe sotul meu care si-a luat viata in urma unei depresii din care nu a putut iesi in ciuda tratamentelor facute.Socul pentru mine a fost cumplit,nu am crezut o clipa in avertismentele medicilor ca ideea de suicid nu i-a disparut si ca va incerca pana va reusi.Asa s-a si intamplat iar eu am fost cea care l-a gasit atarnand in casa.Nu doresc nimanui sa treaca printr-un moment asemanator desi sinuciderile sunt tot mai dese in ultimul timp datorita conditiilor de viata ,a disponibilizarilor care cauzeaza depresii ,depresii care conduc automat la o stare de degradare a individului si la decizia de a-si lua viata.
Draga mea,simt ca astazi cuvintele sunt prea mici in fata dramei prin care treci.Imi pare nespus de rau,nu am trecut prin asa ceva dar imi imaginez cat este de socant si de dureros.Dumnezeu sa iti dea putere !
Am citit de curand din cartea Andei Mogos si stiu ca ai multe sentimente amestecate,ca in sufletul tau(ca si al nostru al tuturor celor care ne-am pierdut o persoana draga)este o furtuna,nu esti singura...iti suntem cu sufletul alaturi.Cu noi cei de aici poti vorbi oricand fara sa te simti judecata.
Dumnezeu sa il ierte si sa il odihneasca in pace pe sotul tau!
http://durerea-unei-pierderi.blogspot.ro/2013/05/drum-prin-doliu-sinucidere.html
Buna tuturar
Pe 25 septembrie s-au implinit 2 luni de cand mama nu mai traieste. Am momente cand simt ca inebunesc. Nu am cu cine vorbi. Refuz sa le povestesc celor din jurul meu toate starile mele, de teama sa nu-i intrisez, sa nu-i sperii.. Am caderi...saptamanale. Am ramas cu tata, care locuieste la 300 de km distanta de mine si cu fratele meu, care locuieste la 260 km distanta de mine..deci practic sunt singura.
Mintea mea refuza sa admita adevarul. Refuz sa ma confrunt cu realitatea.. Tot astept sa ma sune si sa vorbim cu orele, asa cum faceam cand traia..
Ni mic nu mai este la fel. Ma simt ata de singura si de debusolata..si parca nici un plan facut anterior nu-mi trezeste nici un interes. Totul mi se pare atat de greu!!!!
Nu stiu daca o sa pot accepta vreodata. Daca vorbesc cu tata sau cu fratele despre asta (de regula evit pe cat posibil) imi tot zic "cand ai de gand "sa accepti?"
In zilele in care "sunt bine" incerc pe cat posibil sa am mintea ocupata... sa uit efectiv ca a murit. Cei care ma vad considera ca sunt puternica, dar eu cred ca doar fug de realitate si asta ma face sa fiu asa..
Draga mea as vrea sa incep cu o calda imbratisare,ai descris durerea care te apasa si mi-as dori sa o pot alina putin.Ceea ce simti este normal,etapele doliului sunt aceleasi in mare chiar daca le depasim intr-un ritm propriu...Noi suntem aici de cate ori simti nevoia sa povestesti cuiva care te intelege despre furtuna din suflet.Poti sa imi scrii si pe adresa de E-mail,am sa iti raspund imediat cum citesc mesajul tau.Te rog nu te izola,povesteste ce simti,scrie pe o hartie,ocupa-ti mintea si timpul...In fata durerii suntem toti la fel...
Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe mama ta ,iar tie sa iti dea putere!
Cunosc aceasta durere,mi-am pierdut mamica acum 3 ani si 10 luni si inca o astept...dorul nu va trece dar vei invata sa traiesti cu el si cu durerea in suflet,incearca sa te gandesti ca ea te vede,te aude,vorbeste cu ea,iti vei descarca sufletul.Crede-ma te aude,durerea si lacrimile tale ii fac rau de aceea pt ea trebuie sa fi tare...noi suntem aici,te vom asculta cand vei avea nevoie,te imbratisez.
E foarte greu sa pierzi pe cineva drag....tatal meu a murit acum 3 ani de un cancer...credetima ca tot nu pot sa imi fac ideea ca nu mai e si rana nu se vindeca....si inafara de tatal meu in ultimi 3 ani am pierdut inca 5 persoane dragi care ultima am primit vestea chiar azi......e o rana care se face din ce in ce mai adanca!!!!
Inteleg ceea ce incerci sa descrii chiar si dincolo de cuvinte.Dupa ce ai o pierdere urmatoarele nu fac decat sa adanceasca rana,sa o deschida,sa iti aminteasca.Suntem cu sufletul alaturi de tine,poti intra aici de cate ori simti nevoia sa povestesti cuiva despre ceea ce simti.Dumnezeu sa ii odihneasca pe toti cei adormiti si tie sa iti dea putere!
Iti inteleg durerea,aici suntem persoane unite de aceeasi durere...durerea unei pierderi,imi imaginez cat de greu trebuie sa-ti fie,te imbratisez si oricand simti nevoia sa vorbesti cu noi vom fi aici...
Este de nedescris durerea pe care o simtim atunci cand pierdem pe cineva drag. Suntem incercati de tot felul de sentimente,de tristete,de deznadejde,de vinovatie si chiar de mânie. Suntem suparati pe Dumnezeu. De ce? Pt ca ni se spune ca "asa a vrut Dumnezeu",sau ca "l-a luat Dumnezeu" sau daca este vorba despre un copilas auzim "l-a luat Dumnezeu,sa-l faca ingeras". Cum sa nu te revolti cand auzi asa ceva? Dupa ce toata viata mi se spune ca Dumnezeu e bun,ca El e iubire,cum sa accept ca un Dumnezeu atat de bun vrea sa ma vada cum sfarsesc de durere? Cum sa cred ca Dumnezeu care e iubire priveste la o mama care se tanguie de durere dupa moartea copilului ei si este in pragul nebuniei? Am cautat raspunsuri mult timp la astfel de intrebari si nu numai. M-au chinuit intrebari precum: De ce mor oamenii? Dumnezeu ne-a creat sa traim un timp si apoi sa murim? Ce se intampla cu un om dupa ce moare? Unde merg oamenii cand mor? Simt ceva oamenii dupa moarte,sunt constienti? Ii vom mai putea revedea vreodata pe cei dragi ai nostrii care au murit? Dupa multe cautari si dupa ce am auzit fel si fel de raspunsuri fara logica,am gasit raspunsurile in Biblie. Raspunsuri clare,la toate aceste intrebari. Daca aveti Biblie va pot spune unde se gasesc raspunsurile la toate aceste intrebari,cu mare placere,in speranta ca si voi,la fel ca si mine,ve-ti simti o usurare.
Am scris comentariul de mai sus,de la ora 4:09 PM,decembrie 20,2013. Am scris acolo ca am gasit raspunsul la toate intrebarile care chinuie pe un om,dupa ce pierde o persoana draga,in moarte,dar nu am dat nici un nume sau adresa. Ma numesc Dani. Adresa mea de mail este giorgakid@gmail.com. Dumnezeu sa ne usureze durere la toti.
Este firesc sa ne punem intrebari si sa incercam sa cautam raspunsuri Dani.Numai Dumnezeu stie de ce face ca lucrurile sa se intample intr-un anumit fel ,eu cred ca nu ar trebui sa ii cerem socoteala.Multumim pentru ca ne oferi raspunsuri la anumite intrebari.Cei interesati vor veni catre tine cu intrebari.Dumnezeu sa ne ajute pe toti!
Imi pare rau Andrada pentru pierderea ta.Stiu ca indiferent ce iti spun acum nu pot sterge furtuna din sufletul tau...Inteleg starile pe care le descrii,sunt normale...plangi...fa cum simti tu si descarca-ti sufletul cuprins de durere.Este firesc sa te simti speriata,sa simti ca nimic nu va mai fi la fel....dar esti un copil si viata ta are un sens pe aceasta lume...Mama ta sufera ca si tine,trebuie sa fiti unite,sa vorbiti mult,sa plangeti si sa va rugati impreuna...
Te rog sa nu "te inchizi in tine",vorbeste despre ceea ce simti.Intra aici si vorbeste cu noi,imi poti trimite mesaje si pe E-mail...sunt cu sufletul alaturi de tine.Te voi asculta si voi fi alaturi de tine,alaturi de mama ta.
Dumnezeu sa il ierte pe tatal tau si voua celor ramasi sa va dea putere!
Multumesc foarte mult pt raspuns
Nu ai pentru ce sa imi multumesti draga mea,mi-as dori sa pot schimba totul pentru tine...pentru ca imi imaginez ce este in sufletul tau.
In aceste momente rugaciunea il ajuta pe cel plecat si pe voi cei ramasi....
Poti sa imi trimiti pe E-mail o fotografie si cateva cuvinte despre tatal tau si le voi posta pe blog in memoria lui.
Te imbratisez!
http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/rugaciunea-copiilor-moartea-unuia-parinti-72593.html
Andrada,aici suntem persoane care au pierdut pe cineva drag noua,ne-a unit durerea si ne-am ajutat una pe alta sa putem invata sa traim cu durerea si dorul in suflete,iti inteleg durerea,mai ales la varsta ta frageda cand ai atata nevoie de parinti...trebuie sa fi tare,pt.mamica ta,pt.taticul tau,el te vede,te aude,fi sigura ca va veghea mereu asupra ta,lacrimile tale ii fac rau,deci trebuie sa fi tare da?eu mi-am pierdut mamica,care a tinut locul ambilor parinti,nu trebuie sa te inchizi in tine,stiu ca nu toate persoanele te inteleg dar aici poti vorbi cu noi ori de cate ori vei simti nevoia,te imbratisez si ma rog ca D-zeu sa-ti mangaie sufletul indurerat.
Sotul meu a murit acu doua luni iar dupa doua luni l-am visat prima data ca ma tinea atit de strins in brate,poate sa imi spuna cineva ce semnificatie are acest vis?
Imi pare rau pentru pierderea dumneavoastra,va sunt cu sufletul alaturi.Nu cunosc semnificatia acestui vis dar stiu ca daca suntem atenti ei comunica cu noi...visul este singura modalitate de a ii mai simti aproape si de a ne alina dorul.Multi dintre noi cei care am suferit o pierdere am "vorbit " cu cei plecati prin vis si am primit mesaje...Dumnezeu sa il odihneasca in pace pe sotul dumneavoastra!
Regret pierderea sotului tau si eu am trecut printr-o astfel de pierdere.Avea 28 de ani cand el a incetat sa.si mai doreasca sa traiasca alaturi de noi ,in mod deosebit de baietelul nostru.Viata
asta este atat de compcomplicataa..
Singura metoda prin care al puteam visa si sa ma linistesc era rugaciunea.Ma rugam zilnic pt sufletul lui cu vorbele mele dar si cu rugaciuni din carti si Psaltire cu acordul preotului.Incearca si sper sa fii bine.
Rugaciunea ajuta mult pe cei plecati dar si pe cei ramasi...Dumnezeu sa ne dea putere!
Si eu am trecut printr-un eveniment similar . Mama mea s-a internat pentru analize iar 4 saptamani dupa asta , a murit . Insssa o simt mereu aproape de mine si mereu ma ajuta in momentele decisive.
Mama ta te iubeste la fel de mult si te va veghea mereu.Dumnezeu dea odihna vesnica si tie multa liniste sufleteasca!
Buna seara!
Mi-am pierdut tatal brusc,acum 3 saptamani!Nu pot accepta,oriunde merg si orice fac gandul imi zboara la el!Ceea ce simt este o durere si un gol imens,era universul meu,pt.el traiam!Nu stiu cum pot merge mai departe....
Dumnezeu sa ne ajute pe toti!
Buna Ziua,
Vreau sa-mi deschid si eu sufletul. Acum trei saptamani am pierdut-o pe mami dupa o grea suferinta. Avea doar 56 de ani. Simt un gol imens si mi-e dor de ea, ma gandesc toata ziua la ea, vreau sa-i aud vocea blanda, sa o imbratisez. Parca o astept sa vina si ceea ce am trait a fost doar un cosmar. Refugiul meu este rugaciunea si biblia. Odata cu boala ei, cancerul, am descoperit ce inseamna cuvantul lui Dumnezeu. Doar asa reusesc sa merg mai departe chiar daca durerea nu o poate nimeni alina. Sper ca voi reusi sa traiesc fara ea fizic dar cu gandul ca sufletelul ei este langa noi.
Si eu mi-am pierdut mama acum 7 luni.La o varsta foarte frageda am invatat sa fiu mult mai realista decat alti copii de varsta mea.Trebuie sa invata ca viata nu se termina aici.Ca nu rezolvam nimic cu lacrimile.Nu ii putem invia.Putem vorbi cu ei..in vise...in gand...Ne vom reintalni cu totii in viata de apoi.
Dumnezeu sa ii odihneasca in pace pe toti cei adormiti!
Sunt cu sufletul alaturi de voi si mereu aici daca doriti sa povestiti despre cei dragi plecati.Stiu ca in asemenea cazuri cuvintele sunt foarte mici,nu pot sterge dorul din suflet....Numai Dumnezeu si rugaciunea poate da liniste si putere.Este adevarat ca lacrimile nu ii aduc inapoi, ele pot usura durerea uneori...si cei dragi ne sunt alaturi.Asa cum ne-au iubit cat erau in viata ne iubesc si acum si ne vegheaza pasii.
Dumnezeu sa va dea liniste sufleteasca!
Buna. Eu sunt Irina, si acum 3 luni am pierdut cel mai bun tatic din lume. Din seara in care el a plecat dintre, simt o caldura in spate, uneori, mai ales inainte de culcare. Sunt convinsa ca e sufletul lui care incearca sa ma linisteasca. Eu am fost foarte apropiata de taticul meu si mentionez ca el mi a spus chiar inainte sa isi dea ultima suflare ca ma va proteja indiferent unde este... ii simt prezenta si incerc sa imi continui viata frumos pentru tata. As vrea sa stiu daca si altcineva simte prezenta persoanei raposate si mai ales cum. Multumesc.
Dumnezeu sa il odihneasca in pace pe tatal tau! Multi dintre noi au simtit o prezenta si ceea ce descrii tu se poate explica in acest fel.Sunt convinsa ca tatal tau te vegheaza.Dumnezeu sa iti dea putere!
Buna ziua. Nici nu stiu cum sa incep un singur lucru vreau sa intreb. De ce dupa aproape 9 ani de cand mi am pierdut mama de fiecare daca cand o visez este ca si cum ar trai desi in vis sunt constienta ca nu mai este. Am iubit o o iubesc si o voi iubi mai mult decat orice pe lumea asta. am pierdut o cand aveam mai mare nevoie de ea la 19 ani. sunt convinsa ca de acolo de unde este ma protejeaza dar totusi mi as dori sa inteleg de ce mereu ea apare asa in visele mele. oare vrea sa imi transmita ceva?:(
Dumnezeu sa o odihneasca pe mama ta!
Se spune ca cei plecati ne cunosc gandurile, stiu tot ce facem noi...Probabil tu te gandesti la mama ta si iti apare in vis ca un raspuns....Multi dintre noi isi doresc aceste vise....in care se amagesc ca il au pe cel plecat aproape....
Legatura mama -copil este unica, mama ta te vegheaza si te iubeste la fel de mult.De regula dupa un an visele se raresc sau chiar dispar, faptul ca tu comunici si acum cu ea arata legatura stransa dintre voi.
Noi cei de aici nu facem decat sa ne imaginam si sa incercam sa ne explicam lucruri....adevarul il stie numai Dumnezeu.
Multa putere si liniste in suflet!
Eu mi-am pierdut tatal in urma cu 4 saptamani..Nu exista durere mai mare...nu stiu ce sa fac,intreg universul meu s-a prabusit.As vrea sa il visez,nici macar atat nu merit?
Condoleante Corina! Sunt cu sufletul alaturi de tine!
Noi cei de aici intelegem durerea ta pentru ca am experimentat-o....fiecare in felul sau...
Despre vise eu cred ca le vei avea,au fost si cazuri care au povestit ca nu le au dar cei mai multi cu care am vorbit au primit semne.
Rugaciunea il ajuta acum pe tatal tau si tie iti aduce putina liniste in suflet.
Dumnezeu sa il odihneasca in pace si tie sa iti dea putere!
Iti multumesc din suflet,sper in ajutorul lui Dumnezeu pentru ca nu stiu daca o sa pot depasi vreodata aceasta incercare..e foarte greu
Nu stiu cu ce sa incep...e prea multa tristete.Am trecut prin multe ,i-am pierdut pe toti ,tata,sora si de 11 luni,mama.Poate sint un pic confuz dar ...simt ca nu mai pot. E ingrozitor sa nu ai cui sa-i spui gindurile . Despartirea de mama a fost crunta ,pur si simplu nu am crezut ca o sa se intimple,refuzam sa accept ideea si totusi,s-a intimplat. Dupa moartea surorii mele in urma cu 4ani(45 de ani)totul s-a schimbat.Nimic nu mai avea stralucire,dar totusi am mers mai departe pentru si cu mama mea.Am format o echipa ,ne incurajam unul pe celalalt si citedata mai aveam puerea sa radem... Am fost alaturi de ea pina cind...a plecat.De atunci totul s-a spulberat!Incerc sa imi revin si nu pot ,nu cred ca nu mai e.O visez mereu ,blinda si buna ,vorbesc cu ea si cind ma tezesc...lacrimile imi inunda ochii.Mi-e atita de dor de ea ,de ei. Viata mea se rezuma la drumul dus intors casa-cimitir. Si ai astept.Acasa nu am schimat nimic decind a plecat mama...lucrurile sint asezate asa cum le-a lasat...o asteapta si ele.Si totusi sint constient ca NU MAI VINE...dar nu pot sa accept ideea desi a trecut atita timp.E ingrozitor sa astepti pe cineva desi esti SIGUR ca nu mai vine...
Sorin, purtam si noi aceasta povara...am experimentat dorul si lacrimile, cunoastem durerea si singuratatea....stim cat iti este de greu.
Mi-as dori sa pot sterge tot ceea ce simti si traiesti dar nu pot decat sa te ascult, sa te inteleg si sa te asigur ca nu esti singur...Poti vorbi cu noi cei care trecem prin aceeasi durere, " durerea unei pierderi"
Dumnezeu sa ii odihneasca in pace pe toti cei adormiti!
Corina stiu cat este de greu, durerea o vom purta mereu cu noi in suflet alaturi de amintirile frumoase care ne-au ramas.Sunt aici oricand doresti sa vorbesti cu cineva despre ceea ce simti sau pe pagina cu acelasi nume de pe FB.
Dumnezeu sa iti dea putere!
Multumesc mult pentru incurajari. Am sa incerc sa fiu mult mai dechis si cu mine insumi,sa vorbesc mai mult cu sufletul meu,pe care poate nu am reusit sa-l cunosc...E atita tristete aici...si totusi citi dintre noi ne putem acea masca cu un zimbet larg ,ca sa aratam celorlalti ca sintem tari,ca mergem mai departe . Dar oare citi dintre cei care ne privesc poarta si ei aceeasi masca ca si noi?...Cu masca sau fara sa nu iti ascunzi niciodata sufletul,sa nu-l schimonosesti de dragul de a face cuiva pe plac. E cel mai bun prieten al tau,te insoteste din prima pina in ultima clipa...si dupa.Mulumesc pentru acest pansament sufletesc,Marilena.
BUNA ...Si eu mi-am pierduto pe mami acum un an ...pe 7 feb. se implineste anul ..am crezut ca timpul vindeca ranile dar nu este asa...dorul de ea este din ce in ce mai mare, imi lipseste enorm ...avea 74 ani ,sa stins in fata mea in casa fiind cu mana pe ea cu 3 medici langa ea care nu au putut face nimic(stop respiratoriu)am tipat in gura de sarpe spunandu-mi una dintre medici...citez..vai doamna de tipati asa???...au incercat sa o resusciteze 30 min, dar in zadar am simtit ca totul se prabuseste cu mine ca o parte din mine a plecat odata cu ea....imi lipseste enorm ..am avut o mama minunata un om pe care puteai sa te bazezi un om care iti era si mama si prieten...am vrut sa merg la un psiholog dar unele din prietene spunandu-mi ca acei oameni iti iau doar banii si ca trebuie sa lupti singura...simt ca mama imi da putere...am visato de f multe ori ma trezeam senina multumita ca am visato dar plangeam ca nu o am langa mine...a fost viata mea sufletul meu...cand ma uit la poze la video cu ea simt ceva aparte ca in sufletul meu este vie, acolo o simt vie ...de multe ori imi este greu pentru ca...chiar daca nu vreau imi amintesc ultimele momente ca a murit in fata ochiilor mei si asta ma macina ma simt marcata...cineva spunea ca va trece ..dar nu ...imi este tare dor de ea de imbratisarile ei calde, de sfaturile ei de tot...uneori simt ca am un bolovan in stomac..durerea este imensa ...va pup..
Buna Anto,inteleg durerea pe care o descrii tu pentru ca am simtit ceva asemanator...indiferent de persoana draga pierduta durerea are ceva in comun.Nu am fost la psiholog dar cred ca ei pot ajuta si mai cred ca este adevarat, numai tu poti sa te ridici de jos...ceilalti sunt langa tine, te sustin, te incurajeaza dar tu trebuie sa gasesti forta interioara...Cu timpul vei accepta ca nu poti sa o aduci inapoi si te vei resemna dar dorul va ramane...
Nu esti singura si noi simtim la fel!
Daca simti nevoia sa vorbesti cu cineva despre durerea ta , oricand sunt aici si te ascult.
Dumnezeu sa o odihneasca in pace si tie sa iti dea putere!
Acum 3 ani mi-am pierdut fiul de 22 ani.Ce pot sa spun decat ca innebunesc pe zi ce trece, nu suport pe nimeni,imi vine sa-i vorbesc de rau pe toti si mai ales ma enerveaza sotul meu care vrea sa-mi arate ca viata merge inainte si noi cu ea.M-am saturat sa ma prefac ca totul este normal, rad involuntar ,plang la comanda si mi-e tare dor de puiul meu.As vrea sa-l mangai,as vrea sa-l sarut , as vrea sa-l streg pe spate si sa ma minunez cat este de mare.Baiatul meu a crescut asa de repede incat eu nu stiu decat cand il tineam de mana sa treaca strada....cand s-a facut mare s-a smuls din mana mea si plecat a fost.Venea la mine doar cand era foarte obosit si anea nevoie de mangaieri.Ce n-as da sa mai intorc timpul si sa-l mai tin macar de mana.....Poate am sa mai scriu ceva candva...
Imi pare rau pentru pierderea ta, inteleg durerea pierderii unei persoane dragi.Este drept ca viata merge inainte dar nimic nu mai este la fel...ceea ce simti cred ca este normal.
Pe mine m-a ajutat mult in acea perioada rugaciunea...prin rugaciune eram convinsa ca ii ajut pe cei plecati, ca sunt alaturi de ei si totodata primeam si eu liniste in suflet...Fiecare trece prin aceste etape in felul sau si in ritmul sau...fa ce crezi tu ca te ajuta si te face sa te descarci sufleteste, sa te poti " imprieteni" cu durerea pe care o vom purta mereu cu noi.Sunt aici oricand simti nevoia sa vorbesti cu cineva.
Dumnezeu sa iti dea putere!
Si eu mi-am pierdut un fratior in varsta de 8 anisori, dar eu mereu am fost de parerea ca odata si odata ne vom |reintalni|......
Vă salut cu stima am.și eu o mare problema.în viata mea.puțin diferita de ce am.citit mai sus care m-a terminat atât psihic cât și sufletește acum.2 luni jumate mi-au sărit 2 pietoni în fata mașinii tata și fiica lui de 13 ani el.a scăpat iar fetita a murit...sunt distrus și nu cred ca o sa îmi mai revin vreodată simt o durere care ma sfâșie în interior pt moartea acelui copilaș...va rog ajutați-mă cum.puteți...
Dumnezeu sa il odihneasca alaturi de ingeri pe fratiorul tau!Toti traim cu aceasta speranta, este unica care ne face sa capatam putina liniste
Imi pare rau pentru drama prin care treceti, imi imaginez cat este de greu...Sunt convinsa ca nimeni nu pleaca de acasa cu gandul de a infaptui o astfel de tragedie, se intampla pur si simplu si este cumplit de greu.Intr-o secunda se schimba cursul a multe alte vieti...
Cred ca ar trebui sa apelati la sfatul unui specialist, imi imaginez ca numai un specialist va poate ajuta sa depasiti aceasta durere...dupa mine daca acea familie este dispusa sa va asculte cred ca v-ar face bine sa le explicati cat va doare si cat de rau va pare...Eu fac parte dintr-o familie care a pierdut fiinte dragi intr-un accident auto si am stiut ca acel om care a fost vinovat de producerea accidentului nu a facut-o cu intentie, nu l-am condamnat...dar m-a durut afirmatiile facute de el in instanta(chiar daca era sfatuit de avocati sa se salveze)...mi-as fi dorit sa vina in fata noastra si sa vad acea sinceritate cu care ne spune ca este vinovat si ii pare rau...Ma gandesc ca in acest fel ti se linisteste cumva sufletul...
Sunt si cazuri in care discutiile nu pot avea loc, durerea fiind recenta si mult prea mare oamenii au tendinta de a se razbuna...de a arunca vorbe grele...
Rugaciunea este o alta cale prin care sigur primiti ajutor...Ajuta si sufletele plecate dar si pe noi cei ramasi, Dumnezeu este singurul care va poate salva din acest chin sufletesc!
Sunt aici oricand simtiti nevoia sa vorbiti cu cineva.Dumneze sa va dea putere!
Buna ziua am 45 de ani si eu am o mare durere..sotul meu a decedat intun accident la locul de munca pe 13 decembrie 2012.pt mine si fetita mea a fost si este o mare durere si un mare soc.azi am gasit blogul dumneavoastra din intamplare si am simtit nevoia sa spun doar atat..Azi el trebuia sa implineasca frumoasa varsta de 50 de ani ,,Te-am iubit ,Te iubesc,Te voi iubi si nu te voi uita scumpul si iubitul meu sot.Dumnezeu sa iti lumineze si sa iti presara drumul cu florii ..Eu simt nevoia sa iti spun dragul meu La multi ani Dragos..
Buna ziua Elena, imi cer scuze pentru raspunsul venit asa tarziu!
Inteleg suferinta prin care treci si zbuciumul acelei zile de 15 aprilie, sunt cu gandul si sufletul alaturi de tine.
Dumnezeu sa il odihneasca in pace pe sotul tau si tie sa iti dea putere!
Pe 18 aprilie am pierdut-o pe mama mea . A fost unsoc enorm. Desi avea 75 de ani si jumatate era in putere si nimeni nu s-arfi asteptat sa moara. un anevrism si apoi comotie cerebrala. Cu 2 zile inainte vorbisem cu ea si era doar un pic obosita, iar eu doua zi am plecat din tara. Eram la sute de chilometri cand s-a intamplat nefericitul eveniment. Am simtit o asa puternica durere in piept ca doar gandul ca trebuie sa ma intorc acasa , m* ajutat sa ma rog si sa imi revin. Am trecut cu greu peste despartire. Nu am putut sa ma exteriorizez sau sa plang dar ori de cate ori ma gandesc la ea tot interiorul meu se clatina si tensiunea im creste. La sfatul medicului iau medicamente de tensiune, dar durerea din interior nu vrea sa asculte de nici un ratioment. Am momente cand la servici ma iau cu treaba si uneori atmosfera e vesela si ma prinde si pe mine. Dar cand raman singura cu gandurile mele durerile din suflet reincep. mama mi-a daruit multe obiecte de imbracaminte. Si multe din garderoba mea imi amintesc de ea si cand ma imbrac cu ele e ca si cum as cersi imbratisarea ei, imi reamintesc vocea ei, sfaturile ei si ma doare ca nu o sa o mai aud si nu o sa o mai vad. Exact ca si cwi care au scris comentariile de mai sus nu stiu cum imi pot gasi un echilibru emotoinal legat de aceasta despartire. Eu cred ca Domnul Isus este cel care m-a juta si la nivel de ratiune constientizez lucrurile ca asa sunt si nu sunt suparata pe mie sau pe evenimete, sau isa ma amagesc ca s-ar fi putut face ceva , dar asta nu rezolva sa pot sa imi calmez duresrea sufleteasca... Mi- facut bine sa citesc incurajarile ce le-ati scris aici si pentru altii, si faptul ca pot sa scriu undeva unde si alti oameni inteleg prin ce trec eu si spun vorbe de incurajare.
Fie ca Domnul Isus sa vindece ranile noastre sa putem doar sa ramanem cu amintirile frumoase care doar sa ne bucure ca le-am trait. Din pacate nu venim toti odata si nu plecam toti odata , si ma refer la cei drac\gi. Eu multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat bucuria de a trai langa o mama deosebita 85 de ani si jumatate si daca o apreciam cand era aici pe pamant acum o apreciez si mai mult si doar vreau sa ma bucur de amintirea ei fara sa ma mai doara ca nu mai e printre noi... Multumesc ca mi-ati dat posibilitatea sa ma confesez, aveam nevoie de un locsor unde sa scriu ce ma doare...
Carmen
( am scris de pe calculatorul baiatului cel mare, de aceea o sa apara contul lui )
erata 55 de ani si jumatate am avut bucuria de a trai alaturi de mamam mea
Carmen
Imi pare rau pentru pierderea ta Carmen!inteleg aceste stari sufletesti pe care le descrii, le-am trait si le traim noi toti cei care am suferit o pierdere...Poti intra oricand aici sa vorbesti cu noi.
Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe mama ta si tie sa iti dea putere si liniste in suflet!
Pe 1 iunie sunt 7 ani de cand mi`am pierdut parintii si fertita intr`un accident de masina.... In tot acest timp nu am facut decat sa fug de lume, de frica de a nu mai pierde pe cineva drag... pentru ca nu as mai fi in stare sa raman "sus"... la un an dupa accident, mi`am pierdut si bunica, ultima persoana cu care mai puteam vorbi, chiar daca saraca nu ma mai intelegea.... Durerea niciodata nu a disparut... ea este acolo... te obisnuiesti cu ea...dar uneori te sufoca iar lacrimile nu le mai poti controla... te simti slaba si neputincioasa in acele momente...eu una, tot mai greu ies din acele stari, parca nu mai e nicio putere care sa ma ajute sa ies la suprafata... am obosit... Mi`e dor de ei... de chipul nevinovat al ingerasului meu.. de privirea ei vesela... de puterea ei de a zambi chiar si atunci cand a inteles ca tatal ei nu va mai face parte din viata ei asa ca pana atunci, cu toate ca avea doar 3 anisori... Multi spun "cum iti asterni, asa dormi"... Eu...unde si cu ce am gresit?
In urma cu 11 ani pe 13 iunie mi-a decedat tatal dupa un atac cerebral,iar anul acesta pe 14 iunie mi-a decedat mama dupa acelasi atac cerebral (((((((((, am 29 de ani,am un sot iubitor,un copil de 7 anisori si unul pe cale sa vina dar ma simt atat de singura,de ,,goala'',nimic nu mai are farmec,mi-e dor de mama,mi-e dor sa o aud,sa o vad,cand aud incurajarile celor din jur ,precum ca asa e facuta viata ma doare e ca si cum mi-ar apasa si mai tare pe rana sufleteasca de care nu voi scapa niciodata,am avut cei mai blanzi ,iubitori si grijulii parinti dar mi s-au luat mult prea devreme,stiu ca trebuie sa dau lucrurile ei ,dar ma despart cu greu de ele,hainele pe care le avea inainte de operatie inca mai au mirosul mamei.....de ce pleaca oameni care au pt cine trai,care sunt iubiti si fara care cei din jur nu stiu cum sa traiasca ????????????de ce?????
Ieri mi-a murit tatal, am doar 14 ani, cand am aflat nici nu stiam cum sa reactionez, primele 10 minute nu am plans sau am zis ceva dar cand am constientizat ce s-a intamplat nu am mai putut, mai aveam oleaca si lesinam de la cat am plans, am spart 3 geamuri.. tata mereu spunea ca nu-l iubesc si chestii dinastea iar eu nu bagam de seama si acum nu exista regret mai mare ca nu ii spuneam in fiecare zi te iubesc si imi era rusine sa ies cu el pe strada.. mi-as da sufletul numai sa il mai vad odata si sa ii spun cat de mult il iubesc.. concluzie:iubiti-va parintii cat puteti si nu ii tratati urat.. o sa va para rau.. mie imi pare..
Ami pare rau
Buna! ma cheama Roxana acum o saptamana am pierdut o fiinta draga .. surioara mea de 17 anisori ..foarte greuuu ! A avut cancer in fiecare zi o.incurajam si ii promiteam ca nu moare ,ca nu o las sa moare ... A incercat tot chimio radio trrapie NMG terapii naturiste nimic nu a functionat ! IMI E GREU sa o vad de mama de asa .... Eu sunt aici pt ea va rog daca sunteti parinti de ingeri lasati un nr de telefon caci mama mea a zis ca iar face bine sa vorbeasca cu o persoana cu aceeasi suferinta ....Va rog frumos raspundeti
Buna ziua . Acum 4 zile am pierdut cea mai draga fiinta de pe pamant dupa mama mea si anume tatal meu . Nu pot sa realizez nu pot sa cred ca e adevarat la sfarsitul lunii urma sa fie ziua lui facea 45 ani si acum nu am sa mai pot sa ii spun la multi ani nu am sa il mai pot vedea , nu pot sa cred nu stiu ce sa fac cum sa accept , toti suntem distrusi si nu ne vine sa credem. Bunica si bunicul meu , fratele lui sunt distrusi si nu stiu ce sa fac cum sa ii ajut si pe ei cum sa imi revin eu ....am 19 ani si nu pot sa inteleg de ce dumnezeu l.a luat asa de devreme la el , imi e dor de el ...
Acum 7 luni si o zi mi-am pierdut iubitul, prietenul, confidentul...avea doar 18 ani si a murit de cancer. A fost ingerasul meu cat timp a fost aici...cu toate ca a trecut printr-o asa boala grea se ingrijea mult sa imi fie mie bine. Cred ca e imposibil de uitat asa ceva si precum am citit mai sus, dorul devine mai mare cu fiecare zi ce trece...e atat de greu. Cand ma gandes,c un nod mi se pune in gat si nu pot sa inghit...lacrimi si lacrimi...lipsa iubirii e greu de explicat...e IMPOSIBIL.
Imi cer scuze pentru ca raspund asa tarziu si nu am fost aici pentru fiecare in parte.Condoleante tuturor!
este cumplit de greu si este socant sa ramai fara o persoana draga...una din fazele doliului este si aceea de regret...regretam ca nu am spus sau nu am facut ceva...Eu sunt convinsa ca dincolo de moarte, acolo unde au plecat, ei stiu tot ce avem in suflet si in minte...
Cunosc acea disperare, acel dor care devine tot mai apasator pana in clipa in care ne obisnuim cu ideea ca nu putem intoarce nimic si din acel moment traim cu speranta ca intr-o zi ne vom reintalni...
Sunt aici daca simtiti nevoia sa povestiti cuiva despre tot ce simtiti si va ascult oricand fara sa "judec"...
Roxana daca imi scrii pe adresa de E-mail iti pot da un numar de telefon daca crezi ca ajuta
Dumnezeu sa ii odihneasca in pace pe toti cei adormiti si voua sa va dea putere!
La fel si mama mea tot pt.analize s-a internat si dupa fix 4 saptamini...s-a dus.S-a internat in 1 iunie si la 1 iulie am primit urita veste.Desi au trecut mai bine de 3 luni inca simt aceeasi durere.O durere fara masura care nu dispare...
Buna seara ma numesc nicoleta.am 25 de ani ....mi-am pierdut ambii parinti...tatal a murit acum 3 ani ,iar mama anul trecut in martie.....ma simt abandonata �� �� singura nu mai am niciun sprijin..imi este dor de mama.....nu pot spune ca sunt singura ...amm un baietel de app 4 ani...dar singura cu el Pe lumea asta este tare greu...farà parinti lumea e diversa��������
Imi pare rau pentru pierderea ta Carmen, durerea ramane...invatam in timp sa o acceptam si sa traim cu ea.
Nicoleta, pe 18 noiembrie cand tu ai scris mi-am pierdut bunica...durerea s-a reactivat in sufletul meu si inteleg suferinta.Nu conteaza varsta, lipsa celor dragi ai nostrii ne va ramane mereu ca o rana in suflet.
Dumnezeu sa ii odihneasca pe toti cei adormiti!
Buna seara
in urma,cu multi anii parintii meii au murit, tata a murit sarind de la balcon ,avea probleme de sanatate si zicea ca numai asa poate sa scape ,
Nu stiu cat de credincios poti sa fii , dar eu am visat inainte lucrul acesta , mam trezit , foarte speriat , uitanduma la balcon ," se pare ca a fost un vis am zis " , dupa o luna acel vis a devenit realitate ,exact cum am visat sa intamplat , oare ce poate sa fie ? exista "cred f concret ceva care a creat lumea acestA".
Nu imi venea sa cred , mama era ruinata , "normal de ce sa intamplat ", . Eram foarte mic atunci , aveam 13 si opt lunii , dupa o vreme "cand totul ar trebuia , sa isi lase amprenta "trecutul "in urma " , mama sa imbolnavit foarte grav , a ajuns in spital "a stat in " Coma ", ce o mai tinea numai aparatele " , ma dus la ea sa o vizitez la terapie intensiva "vedem o scena foarte groaznica , dintro"o parte prima sange si in alta parte , iesea .
Dupa acest lucru am mers, acasa am aprins lumanare si am inceput sa ma rog , la dzeu sa i mai dea zile sa mai traiasca.
M"am pus sa dorm ,a doua zi Nasa mea "Ne cheama la spital "PE noi copii ei ca zike ca vrea sa ne vada pentru ultima oara ".
A zis sa avem grija de noi , de casa , sa fim uniti "se ne ajutam unul pe celalat .
Am iesit de acolo , era sa cad langa ea , nu stiu ce sentiment , e mai rau !
La care, am iesit de acolo , a ramas Nasa mea de botez "sa mai vorbeasca "
Stateam pe banca , "in Parcul spitalului " pe cat eram pierdut .
Eram aiurit , pierdut in spatiu , dintr"o data " Am simtit ca ceva se dezlipeste de mine " de sufletul meu " , am cazut inghenunghi , ceva parca incerca sa ma alinte " sa imi aline suferinta " ...........
Dupa ceva minute a iesit, nasa mea de la ea , a luat coltu si nu putea sa rosteasca nimic, eu stiam deja ...
imi cer scze anii au trecut ..dar tot si"au lasat aprenta .... nu nu pot sa mai redatez nimic ...........
Imi pare rau pentru pierderile dumneavoastra!Timpul ne face sa acceptam faptul ca nu putem schimba nimic dar nu sterge dorul.
Daca suntem atenti si stim sa interpretam realizam ca primim anumite semne.Mama a stiut ce aveti pe suflet si de aceea a incercat a va alina, sunt convinsa ca de acolo de sus vegheaza si acum.
Dumnezeu sa ii odihneasca in pace si sa va dea putere!
Salut sunt Sorin..sunt foarte suparat.aveam programata nunta anul acesta in octombrie..iubita mea in urma unor analize a descoperit ca are o tumora la suprarenala..ieri am operato..oprratia a reusit dar i a fost extirpat un rinichi si glanda suprarenala..dct spun ca a fost o tumora agresiva..ar putea fi de natura canceroasa..in 14 zile vine rezultatul patologic..asa am inteles..sunt foarte stresat si foarte suparat..imi este foarte frica sa nu o pierd..nu pot trai fara ea..
Și eu am pierdut unicul fiu acum în ianuarie,la numai 21 ani,pot sa va întreb acum, cum ați reușit să treceți peste durere?eu nu pot dormi,simpt ca mor nu vad nici un rost....
Eu mi-am pierdut acum în ianuarie unicul meu fiu,simpt ca mor,el a ales,dar eu.... Cum pot sa trăiesc,îmi lipsește enorm de mult, mereu... Simpt ca înnebunesc...
Numele meu este Florin
Si eu mi-am pierdut sotia pe 31 Decembrie 2015, avea numai 45 de ani, eram impreuna de 18 ani. Am realizat foarte multe lucruri impreuna si aveam inca multe de realizat. In cele 2 luni de cand a parasit lumea fizica, am inceput sa ma documentez pentru ca aveam milioane de intrebari fara raspunsuri...in acest rastimp devenind medic, psiholog, parapsiholog, cercetator in paranormale ca in final sa descopar biserica in care nu mai intrasem de mic copil. Mi-a prins foarte bine studiul efectuat imediat dupa pierderea sotiei, dupa numai 3 saptamani am inteles perfect "cine suntem", "de unde venim" si "incotro ne indreptam". Cei ce-si doresc cu adevarat sa-nteleaga la fel de repede, ii sfatuiesc sa caute pe YouTube absolut toate filmuletele lui, G-ral Dr. Prof. Constantin Dumitru Dulcan. De la dumnealui am auzit ca exista posibilitatea de a pune intrebari celor plecati dintre noi, din pacate am aflat prea tarziu, sotia mea isi incepuse ascensiune, dar m-a bucurat totusi faptul ca am stiut unde este pas cu pas. Multi stiu ca nu credeti, dar va puteti interesa asa cum am facut si eu. Fenomenul de comunicare se numeste EVP(fenomenul vocii electronice) si face parte din studiul denumit ITC(trans comunicare instrumentala). In primele 3 saptamani de sesiuni, exact cat a durat ascensiunea catre Univers, am avut parte, in proportie de 85%, numai de raspunsuri frumoase si prietenoase, restul de 15 %, jigniri si amenintari, cu siguranta de la energiile sau spiritele malefice. Iata ce raspunsuri am primit dupa ce am aflat ca a trecut in Univers:
"La cer...las-o...s-a dus la cer...teama...las-o...las-o
E bine la soare Claudia sa ramana...este-n soare
Laso-n pace...Claudia te vede de la cer...ii place...las-o la cer...stai cuminte
Pai Claudia e la soare...lumina...pe unde esti...iubita lui...te zareste din soare, din lumina, de la cer."
Am incetat sa mai fac sesiuni la indemnul spiritelor de buna credinta care mi-au spus sa chem preotul acasa si sa tin candela aprinsa pentru a oferii lumina sufletelor in ascensiunea lor catre cer.
Buna seara Florin,imi pare rau pentru pierderea ta.Am simtit si eu ajutorul lui Dumnezeu, miracolul rugaciunii...Dupa cum ai citit pe acest blog am inteles ca ei ne vad si ne pot fi alaturi.Noi cei care am trecut prin asa ceva te intelegem.Multumesc pentru ca ne-ai impartasit din ceea ce ai aflat! Dumnezeu sa iti dea putere!
Sorin imi pare sincer rau pentru incercarea prin care treci.Dumnezeu este milostiv, roaga-te pentru insanatosirea iubitei tale.Maica Domnului si toti sfintii sunt facatori de minuni, trebuie doar sa le ceri ajutorul.Numai ei va pot ghida, va pot scoate in cale oameni care sa va ajute si medici priceputi.
Dumnezeu sa va ajute!
Imi pare rau pentru pierderea fiului,este cumplit de dureroasa.eu personal am fost sustinuta de sotul meu atunci cand mi-am pierdut fiul iar mai tarziu dupa pierderea sotului singura alinare am gasit-o in rugaciune.Mersul la biserica si rugaciunea mi-au adus acea liniste in suflet.
Dumnezeu sa iti dea putere
Buna ziua,
Astazi am aflat de decesul unui om pe care nu l-am cunoscut in persoana dar pe care l-am cunoscut prin toate povestile frumoase auzite de la cei dragi. Un suflet atat de bland. Iar astazi a plecat dintre noi. Am intrat pe acest site cu gandul de a gasi acele cuvinte care sa usureze durerea celor dragi.
Am plans citind tragediile prin care treceti, povestea fiecaruia dintre voi este plina de durere. Dor. Imi dau seama ca eu nu stiu ce inseamna cu adevarat dor, nu asa cum voi stiti.
Viata este un dar de la Dzeu. Pentru cei care au plecat de langa voi, pentru ei, eu va rog sa o traiti! Asta nu inseamna ca ii tradati pe cei plecati, nu inseamna ca i-ati uitat. Ei si-ar dori ca amintirea lor sa va bucure, sa va lumineze! Aduceti-va aminte de momentele frumoase si povestiti-le, impartasiti-le! Fiecare dintre noi are un drum pe care trebuie sa il acceptam si sa il intelegem. Sa fim mai buni, sa iubim! Va simtiti pierduti, sfasiati si este firesc. Nu uitati ca in viata voastra sunt oameni care sufera atunci cand va vad asa, se simt neputinciosi, care nu vor sa va piarda! Desi nu ati plecat din vietile lor voi nu mai sunteti acolo. O tragedie nu trebuie sa nasca alte tragedii! Ei au nevoie de voi la fel de mult cum voi aveti, se simt neputinciosi pentru ca nu stiu cum sa va ajute. Lasati-va ajutati, pentru ei, pentru voi, dar mai ales pentru cei plecati! Viata este aici si acum iar fiecare clipa conteaza, fiecare clipa poate schimba ceva! Deschideti-va sufletul si lasati-i pe cei din jur sa ajunga la el!
Pentru cei care au copilasi si care au ramas fara sot/sotie, va doresc curaj, putere si multa multa iubire care sa va incalzeasca sufletele. Copilasul isi va aminti de parinte in felul in care acesta a trait sau isi va aminti mama/tatal daramat de suferinta pierderii. Alegeti ceea ce este bine pentru el, sa inteleaga ca nu a fost parasit, ca este iubit. Iar daca intelegeti ca pentru un sufletel mic exista o speranta, va rog sa vi-o acordati si fiecaruia dintre voi!
Umpleti-va inima de iubire si gandul de amintiri frumoase! Voi traiti iar daca cei scumpi au plecat voi sunteti cei ramasi care pot face ca ei sa nu fie uitati, ca oamenii sa ii cunoasca asa cum voi ii stiati! Din IUBIRE se naste totul!
Mihaela
Multumim Mihaela pentru gandurile tale frumoase, pentru empatie si pentru incurajari.Ai perfecta dreptate in tot ce afirmi, la acest adevar cei aflati in suferinta ajung ceva mai tarziu...in prima faza parcurg etapele doliului.
Sunt cu sufletul alaturi de tine in pierderea suferita.Un gand si o rugaciune: Dumnezeu sa il odihneasca in pace pe cel plecat! Condoleante celor ramasi!
Vreau să împărtăşesc o mare mărturie pe acest site cum GREAT MUTABA ajută-mă în care se încadrează insarcinata, eu si sotul meu au fost încercarea de a avea un copil de peste 4years, dar ele în cazul în care nici un noroc asa ca am decis sa contactati medicul de familie si dupa ce s-au făcut toate testul, a spus să ne că meu trompa uterina este nu functioning.then într-o zi am fost la birou atunci când un prieten de al meu care au aceeasi problema cu mine, toamna gravidă după ce ea a contactat GREAT MUTABA .ea regizat-mi să-l şi atunci când l-am contactat prin e-mail lui şi el a făcut purificare pe vraja sarcinii şi în 2weeks timp mă simţeam cum unele si am mers pentru a satisface medicul de familie care mi-a spus că eu sunt pregnant.if ştii că ai o problemă similară ca asta , sau orice problema de fertilitate si vrei sa fi insarcinata, puteţi contacta GREAT MUTABA prin E-mail: greatmutaba@yahoo.com
Maine se implinesc 5 saptamani de cand frtatele meu Lica ne-a parasit intr-un mod dureros<,sinucidere<suferea de o boala psihica schizofrenie paranoida,avea doar 39 de ani.Sufar cumplit.O bucatica din mine s-a rupt.nu-mi mai gasesc linistea decat rugandu-ma la Dumnezeu sa ne ajute sa trecem peste aceasta nenorocire.Azi noapte l-am visat ca-mi cerea ceva.Am mers,si am cumparat produsele respective si le-am dat pomana.E foarte dureros sa treci prin asemenea momente.Sa aveti incredere in Dumnezeu doar El ne poate ajuta
Corina
Mie mi-a murit mama pe data de 20 martie la 6 aseară in italia, a murit din cauza la 3 infarturi, mie imi este atat de greu fara ea ca nu am mai putut sa o tin in braţe, sa o vad pt ultima data pt ca ea era in italia si acolo si-a dat si ultima suflare,eu am doar 16 ani si mami mi-a promis ca va veni acasa in romania in iulie ,mai trebuia sa astept cateva luni si mamicuta mea era acasa cu mine dar dumnezeu a vrut sa fie langa el mama mea
De cand a decedat mama mea sunt inchisa in mine nu pot plange sa ma descarc pt ca nu vreau sa ii fac si pe cei din jurul meu sa sufere,prietenii mei cred ca sunt vindecată complect si ca eu am uitat de mama mea dar nu ii asa, la şcoala cand sunt cu colegi de clasa mai glumesc dar tot timpul o am pe mama mea in gand, daca as putea sa dau timpul inapoi as schimba totul de cand a plecat ea in italia
Nu mai vreu sa aud de tari straine pt ca nu merita pt nimca toata sa-ti pierzi viata in mâna străinilor si sa te ibolnevesti acolo cu nervi de la munca oe care o ai, mama mea a murit din cauza la 3 infarturi, 2 infarturi a facut acuma 2 ani si pe al 3- lea nu la mai putut stăpâni si si-a dat ultima suflare.
Corina, imi pare rau pentru pierderea ta! Intelegem durerea pentru ca o traim si noi, iar cuvintele nu pot vindeca...Sunt cu sufletul alaturi de tine.Dumnezeu sa iti dea putere si celui plecat odihna vesnica!
Draga Tinni imi pare asa de rau, mi-as dori sa pot sa iti alin aceasta suferinta dar nu pot decat sa te ascult si sa iti fiu cu sufletul alaturi.Mama ta stie cat de rau iti pare si tot ce tu ii transmiti prin gandul tau.
Inteleg ce spui si rugamintea mea este sa te descatusezi de aceasta durere, sa nu o tii ascunsa pentru ca iti faci rau.Plangi daca asta simti, vorbeste cu mama ta si despre ea, roaga-te, fa ce crezi tu ca iti este bine fara a te gandi la ce cred cei din jur.
Sunt aici oricand vrei sa vorbesti cu cineva care te intelege.Dumnezeu sa o odihneasca si tie sa iti dea putere!
Eu mi-am pierdut sotul pe 11 mai. O boala descoperita mult prea tarziu l-a rapus in exact 5 luni de zile. Avea doar 48 de ani si pe 28 mai am fi implinit 5 ani de casnicie de vis. Pentru mine totul s-a naruit...e lipsit de sens....
Toate aceste 5 luni m-am rugat in continuu la Dumnezeu si Maica Domnului sa-i redea sanatatea si sa ingaduie sa mai traim impreuna pe aceasta lume dar degeaba.
Cand l-am pierdut am simtit o suparare si o revolta imense.... Mi-a parut rau ca in toata viata de pana acum am cautat sa fac bine de cate ori am avut ocazia, am incercat sa fiu un om bun....si in final iata ce rasplata am primit... In toate cele trei zile pana la inmormantare nu am fost in stare sa-mi fac o singura data cruce...parca aveam mainile intepenite.
Mi-am propus sa devin un om rau...dar nu-s in stare....
Nu stiu cand si cum as putea sa ma impac cu Dumnezeu.
Imi pare rau pentru pierderea ta Ruxandra!Dumnezeu sa il odihneasca in pace!
Eu stiu ca in tine exista acea scanteie divina care nu te va lasa sa devii rea chiar daca in acest moment esti revoltata...Asa cum ti-ai iubit sotul pe pamant il iubesti si in cer, iar in acest moment are nevoie de ajutorul tau.Roaga-te pentru linistea sufletului lui si pentru linistea ta, chiar daca acum nu crezi Dumnezeu este alaturi de tine si numai El iti poate reda linistea sufleteasca.Dupa cum ai citit pe aici noi toti ne-am redobandit linistea prin rugaciune si cei plecati au acum nevoie de ajutorul nostru...de leturghii, milostenii si rugaciune.
Sunt aici oricand doresti sa vorbesti cu cineva despre ceea ce simti.Dumnezeu sa iti dea putere!
Om cu suflet frumos vreau sa stii ca milosteniile si ce mai te pun altii sa faci nu poate aduce persoana draga inapoi. Nu stim de ce Dumnezeu randuieste in vietile noastre suferinta. Cei din jur ne ocolesc fiindca nu stiu ce sa zica si cum sa ne consoleze. Va rog, nu credeti tampeniile ca daca faci milostenii, pomene, il va ajuta cu ceva pe cel drag care sa dus. Acestea sunt doar obiceiuri. Daca nu poti trece singur si esti blocat cauta un ajutor de specialitate( psiholog, psihoterapeut, grup de suport) si nu in ultimul rand vorbeste tu cu Dumnezeu. El iti va raspunde.
suflet frumos te imbratisez cu drag
Buna seara!Sofez si eu,stim toti ca se pot întâmpla multe...apreciez mult sentimentul dv.Mi am pierdut fetita de 12 ani,pe 29 martie.A fost accidentata cand se intorcea de la școală, aruncata in aer peste 10 m .11 zile de coma.2 intervenții la cap .Soferul,din localitate ,care cunostea zona ,in centru unde s 2 scoli si restrictie de 30/ora,a spus ca probabil a fost ghinionul fetei...nu un "imi pare rau"macar...imaginati va ca l vad zilnic trecand.muzica in masina,viteza...
O pierdere este grea si dureroasa dar pierderea copilului este cumplita!Va sunt alaturi cu sufletul in aceasta grea incercare.
Eu cred ca nimeni nu pleaca de acasa cu gandul de a produce un accident dar atitudinea aceasta pe care o descrieti mai sus mi se pare strigatoare la cer.
Dumnezeu sa o tina in palma Sa pe copila si dumneavoastra sa va dea putere!
Sunt aici oricand simtiti nevoia sa va descarcati sufletul.
Cu scuzele de rigoare pentru ca am sarit un comentariu, cel din 2 iunie...
Este adevarat ca nimic nu putem intoarce si persoana plecata nu vine inapoi dar raman la convingerea ca randuielile nu sunt doar un obicei.
Si afirm acest lucru din tot ce am citit dar mai ales din ce am simtit.Sunt convinsa ca multe persoane de aici pot afirma acelasi lucru din propriile trairi.Sigur ca suntem liberi sa alegem si sa facem cum consideram mai bine, Dumnezeu ne-a lasat liberul arbitru.
Multumim pentru gandurile impartasite si pentru trecere!
Si eu mi-am pierdut tatăl dintr-o simpla răceala după 3 saptamâni de spitalizare! Cu socru doctor care s-a ocupat îndeaproape de cazul lui, toată lumea ne acuza de ce nu l-am dus la alte spitale mai performante cu doctori mai specializați! Sunt însărcinată si nu ma pot bucura de venirea pe lume a copilului meu! Sufletul imi e sfâșiat viața mea nu mai are sens nimic absolut nimic nu mai contează, mama si sora mea sunt distruse! Înainte ca tata sa moara m-am rugat mult, acum nu mai pot sa fac asta simt ca nu mai am de ce!!!
Buna,mama mea, cea mai buna prietena in viata asta, nu exista zi sa nu povestim minim o ora la telefon sau la cafea, a murit la 58 de ani. S a luptat 2 ani cu o boala cumplita. In tot acest timp am fost cu ea non stop pentru ca in familia noastra eram doar noi doua.boala a fost asa grea incat la sfarsit m am rugat la dumnezeu sa o ia acolo sus langa el pentru ca suferinta era groaznica. Dupa moartea ei, primele zile nu am plans deloc, stiind ca ei ii este mai bine acolo sus.... dar totusi, am ramas singura si plang des in ultimul timp. Plang pentru cei doi ani grei dar si frumosi, plang ca stiu ca nimemi niciodata nu o sa mai imi fie alaturi asa cum a fost ea, mama perfecta! Si eu simt nevoia sa discut cu alte persoane care au trecut prin asa ceva. Vad cum lumea simte frica in a vorbi cu mine, vad cum cei aproape mie nu imi pot intelege durerea. Cum pot sa trec singura prin asta? Cu cine as putea discuta ?
Buna seara!
Acum o saptamana mi.am pierdut inima si sufletul din piept, am pierdut-o pe mama mea scumpa si draga la doar 59 de ani. Ea mi-a crescut copilasul de cand l-am nascut. Ea m-a incurajat si m-a sprijinit in tot ceea ce am facut mai ales ca, pentru sotul meu familia lui insemnau parintii lui si fratele lui, iar pentru mine familia mea era formata din mine si copilasul nostru. Desi mama s-a chinuit sa-l ingrijeasca pe tatal meu bolnav de cancer aproapre 4 ani, la nici doi ani de la moartea lui, a plecat de langa noi cu un stop cardiorespirator iresuscitabil.
Sunt distrusa si terminata pentru ca sentimentele de vinovatie si-au facut aparitia cu o seara dinaintea mortii ei. Mama suferise operatie de proteza la genunchi in urma cu aproape trei luni si stia ca trebuie sa slabeasca neaparat. Am lasat.o si am incurajat.o sa tinem impreuna dieta dukan numai ca mama, a tinut 9 zile perioada de atac. Cu o seara inainte de a face stopul era convinsa ca daca nu se oprea din dieta (in a noua zi a inceput sa manance si legume), ea intra in coma. M.a intrebat de ce am lasat.o sa tina dieta daca dr a zis sa nu faca actiuni pompieristice. Eu i.am spus ca stia si dansa dar dumneaei a zis ca nu a stiut ce inseamna asta.
Desi am fost si i.am luat vitamine si seara pana sa mearga la culcare a zis ca se simte mai bine,si desi ii propusasem sa mergem la spital, a zis ca nu au ce sa.i faca.
Dna dr a zis ca nu se putea sa faca stop la doar noua zile de dieta cu proteine si cu toate acestea nu pot sa.mi iert faptul ca a plecat cu acest gand.
Dimineata cand s.a trezit nu mi.a dat de gandit ca slabicunea ei pe care o credeam amandoua de la dieta si caldura sa fie de fapt un infarct.
La inmormantare oamenii spuneau: -sigur a plecat un cheag de la operatie - m.am simtit vinovata pentru ca eu am dus.o sa se opereze (medicul a spus ca doar in primele trei saptamani exista acest pericol)
-nu trebuia sa o lasi sa faca dus dimineata ( desi eu am zis: nu cred ca.ti face bine, mami). Dar nu obisnuiam sa o supar mai ales cand nu se simtea bine si nici macar nu am gandit ca ar fi ceva atat de grav. A fost un infarct fara simptome, fara durere in piept.
-cand a venit salvarea, nici atunci nu m.am gandit ca e ceva mai grav decat o perfuzie care sa o hidrateze.
-sunt vinovata ca nu am tinut.o de mana sa o incurajez -nu ne.a dat voie la urgene sa stam cu dansa, au bagat.o direct in sala de resuscitare.
Asadar, si eu si sora mea, am ramas cu.mii de intrebari fara niciun raspuns, cu planuri mii si regrete si mai multe mii. Am innebunit cautand informatii pe internet despre dukan si desi am multe persoane care au tinut aceasta dieta (doar 5 zile atac), desi dna dr mi.a spus ca este doar o campanie de denigrare a acesteia ca sa intre alte diete pe piata, desi mi.a spus ca Cotabita slabise 30 kg si nu 5 ca mama mea si ca lui i.a venit rau la sala de fitness, nu pot sa.mi iert, nu pot trai cu sentimentul de vinovatie ca nu am facut ceea ce trebuia pentru mama. Degeaba i.am fost alaturi tot timpul, noi doua si baiatul meu eram impeuna peste tot, ca atunci cand era mai mare nevoie am lasat.o sa cada.
Mi-e dor de ea!!! Mai bine muream eu!!! Ea mi-a crescut baietelul! Ea a vut grija de noi si eu am distrus-o!!! Am lasat.o sa moara! Macar de aa fi putut sa o ingrijesc sa stau cu ea sa ne luam ramas bun!!!
De ce un om.asa de bun? De ce asa repede? De asa? De ce acum?
Offfff ce dor imi e de mama!!!
Sunt atat de singura fara ea!!!
Ieri a trebuit sa scot hainele mamei ca sa le dam de pomana, intai pentru 3 saptamani, apoi pentru 6 saptamani, o jumatate de an...MI-A SFASIAT SUFLETUL!!!
Lucruri pe care nu le pastra, ca sa le tina de bune, ca cine stie cand ii trebuie si mai ales, acum mi-am dat seama ca cel putin jumatate din sifonierul ei era plin tot cu hainele fiului meu si ale mele!
Astazi, aceeasi durere sfasietoare ni-a cupruns sufletul: fac friptura, pregatirile pentru pachetele de maine, de 3 saptamani.
Ma doare sufletul din mine pentru ca trebuia sa fac pregatirile cu mami pentru pomana de 2 ani a tatalui meu saptamana viitoare, nu sa fac eu pregatirile pentru pomana ei!!!
Doamne!!! Nu-mi vine sa ies nici macar din casa (luni ma intorc la serviciu pt ca am fost in concediu).
Suferinta mea imi aminteste de cartea Litera Stacojie, numai ca personajul principal suferea avand ca rezultat un minunat copilas, in schimb eu, ma simt insemnata pentru ca DOAR NOI, EU SI SORA MEA, suntem orfane dintre toti colegii si vecinii nostri!
Mi-e dor de mami, ma doare inima ca nu pot fi cu ea!
Ieri, cand am fost la biserica,am vrut sa impartim pachetele umor doamne mai tinere, de avarsta apropiata cu mami -59 ani.
Greu lucru de indeplinit! Abia am gasit 3 doamne mai tinere, restul era in varsta destul de inaintata.
Nu zic ca trebuia sa ia Dumnezeu pe x sau y, dar oare chiar asa, din multimea de enoriase cu varsta destul de inaintata trebuia sa o ia pe mami?
Offf,Doamne!!!!
Condoleanțe suflet chinuit,si Dumnezeu sa te ajute sa accepti despărțirea de mama ta.Cred ca toti care am pierdut pe cineva drag, ne punem întrebările tale"daca"...sau"de ce ea"? Ieri au fost 5 luni de cand am devenit "mama de inger"...o fetiță cum orice părinte ar visa sa aiba..m am bucurat de ea doar 12 ani si 5 luni.Cand imi vin în minte dubii,sentimente de culpă, îmi amintesc că poate ...mai erau multe lucruri de făcut. Poate...daca...dar știu că am iubit o fără măsură. Cred că asta e cel mai important. Amintește ti ca ai iubit o!O îmbrățișare tuturor care poarta aceasta durere în suflet.
Doamne!!! Iertati-ma daca am fost prea egoista expunandu-mi durerea aici!!!
Durerea dvs se spune ca este ceaai mare, pierderea unui copil, dar si pentru mine mama mea a fost tot un copil.
Va multumesc ca v-ati oprit un moment si pentru durerea mea. Dumnezeu sa ne ajute tuturor!!!
Astazi, cand faceam anumite treburi gospodaresti prin gradina impreuna cu sotul meu, in mod firesc pentru mine, mi-am amintit dr anumite lucruri pe care le faceam cu mami. Bineinteles ca eram emotionata, iar sotul meu mi-a spus: "te rog sa nu mai vorbesti asa,imi faci rau! Vreau sa vorbim despre lucruri lumesti."
Sunt inmarmurita si inca o data imi dau seama cat de singuri am ramas eu si fiul meu, acum cand nu o mai avem pe mami.
"Ii fac rau"!!! Eu i-am gost dintotdeauna alaturi, iar el a fost dintotdeauna un egoist si departe de noi, numai alaturi de ai lui. Nu ar trebui sa ma mire sau sa ma surprinda atitudinea lui, dar ...nu pot!
Ma gandeam ca macar acum ar putea sa ma asculte din cand in cand, nu o pot uita pe mama, nu pot sa nu-mi amintesc de ea cand ea facea TOTUL pentru noi.
Si pana la urma eu sunt intr-adevar cea slabita si fizic si psihic.
Ideea este ca am ajuns sa ma vad inteleasa de persoane straine si numai de sotul meu nu.
Pana la urma, ESTE tot VINA MEA pentru ca-l cunosteam foarte bine, stiam ca este o persoana egoista si ca nu i-ar pasa de durerea mea!!!
Asa ca, MI-E FOARTE DOR DE TALICA, MAMI!!!
Eu miam pierdut tatal si fratele care à fost omorat de nepot décapitation si cu toporul exacte in ajun de cracuiun imaginative cum este sa te duci acasa de rébellion sa iti inmormantezi fratele nu cred ça ezista dureté mai mare pe pamant decat cand puerzi personnelle uibite realizezi cat de mare este durereaam inima sfasiata de dureté.
Buna seara as vrea ca cineva sa ma ajute ca nu imi mai gasasc linistea si nu pot accepta pierderea sotului meu care Dumnezeu mi- la luat la o varsta foarte frageda la 36 de ani .Au trecut doua luni si eu am ramas in dimineata cand l-am gasit fara suflare .Avem inpreuna o fetita de 10 anisori, am avut momente si inca mai am cateodata cand ma rog la el sa ma ia si pe mine acolo sus .Decand sotul meu este ingeras am devenit alt om numai prin credinta simt ca ma pot apropia de el.O luna si ceva nu am spus nimanui ce simt si ce probleme am cu fratii sotului meu .Nu inteleg si de aceea cer un sfat unor oameni care nu ii cunosc .Fratii lui nu au tinut cont ca el nici nu plecase de mult dintre noi si au strigat ca fratiorul lui mi-a lasat avere .Noi eram stabiliti de 7 ani in Franta si de doi ani am facut credit si ne-am luat o casuta a noastra pt fetita noastra ne doream cea ce nu am avut noi sa aiba ea .Va spun sincer din inima ca Dumnezeu ma vede si ma poate auzi cand zic ca le las fratilor lui tot ca nu mai pot duce o alta durere in sufle,dar apoi revin la normal si ma gandesc la viitorul fetitei noastre .Va rog frumos sa ma ajutati cu un sfat.O seara buna Dumnezeu sa aiba grija de fiecare suflet de pe aceasta lume
Buna seara as vrea ca cineva sa ma ajute ca nu imi mai gasasc linistea si nu pot accepta pierderea sotului meu care Dumnezeu mi- la luat la o varsta foarte frageda la 36 de ani .Au trecut doua luni si eu am ramas in dimineata cand l-am gasit fara suflare .Avem inpreuna o fetita de 10 anisori, am avut momente si inca mai am cateodata cand ma rog la el sa ma ia si pe mine acolo sus .Decand sotul meu este ingeras am devenit alt om numai prin credinta simt ca ma pot apropia de el.O luna si ceva nu am spus nimanui ce simt si ce probleme am cu fratii sotului meu .Nu inteleg si de aceea cer un sfat unor oameni care nu ii cunosc .Fratii lui nu au tinut cont ca el nici nu plecase de mult dintre noi si au strigat ca fratiorul lui mi-a lasat avere .Noi eram stabiliti de 7 ani in Franta si de doi ani am facut credit si ne-am luat o casuta a noastra pt fetita noastra ne doream cea ce nu am avut noi sa aiba ea .Va spun sincer din inima ca Dumnezeu ma vede si ma poate auzi cand zic ca le las fratilor lui tot ca nu mai pot duce o alta durere in sufle,dar apoi revin la normal si ma gandesc la viitorul fetitei noastre .Va rog frumos sa ma ajutati cu un sfat.O seara buna Dumnezeu sa aiba grija de fiecare suflet de pe aceasta lume
Durere, durere si semne de intrebare in inima si sufletul nostru pe veci!!!
Astazi facem.pomana de 2 ani pentru tatal meu. Trebuia sa fie mami cu noi aici!!!
Ea pregatea totul singura si perfect!!! Ce sa ma nai fac eu!!! Sunt asa de singura fara mami! Ii simtim lipsa mai ales astazi cand ea era sufletul nostru, al tuturor!!!
Doamne!!! Cu ce ti-am gresit eu de m-ai urat asa de mult!!!
Cum sa ma trezesc eu in fiecare zi si sa nu am cum sa-i zic sarut mana mami, cat de pacatoasa am fost eu ca sa ma pedepsesti asa doamne?!!!
Ma uit in jurul meu si ... nu inteleg!
Ascult predicile de la biserica si...nu inteleg!
Ma gandesc la cei din jurul meu si...nu inteleg!
Nu inteleg de ce a trebuit sa fiu incercata asa, nu inteleg de ce nu am putut sa o am pe mami langa mine si baietelul meu! Nu inteleg de ce a trebuit sa pierd o sarcina pe care am dus.o 8 luni, de ce a trebuit sa am atatea incercari in casnicie,de ce a trebuit ca tati sa aiba cancer, sa luptam cu boala 4 ani, de ce a trebuit sa moara la 60 de ani, de ce a trebuit ca mami sa moara la 59 de ani, la nici doi ani dupa moartea tatalui, de ce a trebuit sa ma.lase Dumnezeu fara mami, fara sprijin pentru copilasil.meu.
De ce a trebuit ca baietelulpe sa fie inconjurat de boala si tristete de la 1 an si jimatate.
Imi amintesc ca, in 2014, dupa moartea tatalui canta prin casa "Doamne miluieste", pentru ca mergea cu noi mereu la biserica. Acum, dupa moartea mamei, m-a intrebat cu cine va sta el cand moare ? Mi-a spus ca-i e frica, ma intreaba daca avem.casa unde sa stam cand murim, daca putem sa respiram, daca maita (mama mea) s-a intalnit cu taitul (tatal meu) si cu mama ei.
Imi amintesc ca si eu, cand eram.mica, deseori adormeam plangand la gandul ca vom.muri si ca ne vom desparti.
Nu inteleg de ce am avut o asemenea soarta?
La mine la serviciu nu-i nimeni asa batut de soarta!!! Si cand spun nimeni inseamna nimeni!!!
Am obosit asa de tare!!!
daca intr-adevar oamenii trebuie sa fie buni ca sa le fie bine
Trimiteți un comentariu