1 februarie 2009

Doi ingeri

Sunt insarcinata si am dureri groaznice…merg la medic lunar si incerc sa spun cum ma doare…O asistenta imi raspunde taios”Lasa draga ca te obisnuiesti cu durerile nasterii”.
Vine si acest moment,nasc…e baiat.Sotul meu si-a dorit un baiat!Suntem fericiti…O sa il cheme Andrei.

Pe vremea aceea(1993) nou nascutii aveau salonul separate de mame.Merg sa alaptez si vad ca micutul meu era conectat la oxigen si gemea…
Incep sa ma agit,sa pun intrebari…Ce se intampla?Se ia hotararea sa fiu trimisa in Bucuresti unde micutul va fi ajutat si totul va fi bine…
Sunt singura,nu am telefon mobil,nu pot sa imi anunt familia.Sunt luata pe sus in halat,desculta,dezbracata…Era luna martie dar nu simt frig,nu simt nimic…trebuie sa imi salvez copilul…
Abia daca ii vad fata in bratele asistentei.
La Bucuresti o doctora incearca sa imi dea de inteles ca este prea tarziu...refuz sa cred… Ma sprijin de pereti pentru ca nu ma tin picioarele si incerc sa ajung la salon.
In sfarsit vine sotul si parintii nostrii.M-au gasit!Ce usurare…Faceti ceva,mergeti si vedeti copilul!Liniste…
O asistenta intra si se apropie de patul meu dupa care se intoarce fara sa spuna un cuvant…Ce vrea?
“Vali, du-te si vezi ce face baiatul” Tacere…Privesc adanc in ochii lui pentru ca nu inteleg ce se intampla si-i vad plecati.Durere…am inteles ce nu puteau rosti…Nu mai era…
Imi fac injectii care ma linistesc,i se permite sotului sa ramana alaturi de mine
In salon un casetofon canta”Aduceti flori si coroane/caci copilasul meu doarme”. Plang…si iar nu mai stiu ce se intampla.
Sotul meu isi ineaca lacrimile si durerea pentru a ma sustine pe mine.

Ajung acasa si apropiatii vin sa ma vada…Se intalnesc mai multi,discuta intre ei,chiar rad.
Imi vine sa ii dau afara(nu imi amintesc daca am avut vreo reactie dar s-au mutat cu discutia in alta camera).Par ca nu inteleg de ce sunt furioasa si ma port ciudat(era un copil pe care nici nu am apucat sa-l tin in brate…gandesc ei).Dar el ,sotul meu era acolo langa mine
Si vad un copil mic pe strada si plang…si nu pot vorbi despre el…si strig in durerea mea ”unde imi este copilul,ce ati facut cu el?”(nu l-am vazut mort si aveam impresia ca nu a murit).
Abia dupa trei ani am avut curajul sa nasc alt copil…Apoi altul…am inceput sa discut despre Andrei…

Acum l-am pierdut si pe Vali.Pe 13 mai 2008 un sofer care venea din sens opus a lovit masina in care se afla si a murit pe loc.
Durere…Confuzie…Frica...
Acum este alaturi de baiatul nostru in cer ,iar eu am ramas alaturi de fetele noastre.
Si ii iubesc pe toti la fel de mult.

7 comentarii:

Dana spunea...

O, Doamne, ce frumos scrii, scumpa Marilena! Eu inca n-am putut sa scriu pe blog despre fiul meu Andrei, care a stat cu mine doar 12 ore, in vara lui 1995...Am avut o tentativa de a scrie despre el., nefinalizata,de sfantul Andrei. Dar tu imi dai curaj. Voi scrie...dar ma intreb daca voi reusi sa ocolesc "De ce-ul", asa cum l-ai ocolit tu. Domnul sa-i odihneasca cu sfintii pe cei dragi ai nostri, adormiti.

mariperijoc spunea...

Draga Dana,ne poti spune povestea ta aici sau pe www.mariperijoc.ws.Stiu ca doare,dar dupa aceea te vei simti mai bine.Trebuie sa incerci sa scoti din vocabularul tau atat "de ce"cat si "daca".Fiecare dintre noi avem probabil un drum de urmat in aceasta lume de la care nu ne putem abate...Domnul sa iti dea putere

Anonim spunea...

Draga Marilena, si eu sunt to o Marilena si am fost infiorator de aproape de a-mi pierde fetita dupa nastere. Eu am ajus la Bucuresti unde copilul meu a fost salvat. Si nu am zile sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru asta...
Ma ingrozeste durerea ta, ai trecut prin atat de multe...Dumnezeu sa va aiba in paza pe toate trei, si pe dragii tai sa-i odihneasca intre sfinti!

mariperijoc spunea...

Marilena,am vazut blogul tau si inteleg prin ce ai trecut si tu(sper ca fetita ta e bine acum) si parintii celorlalti doi copii de care tu povestesti.Sa multumim lui Dumnezeu ca acesti copii sunt in viata si sa ne rugam pentru sanatatea lor!

Anonim spunea...

Uite, iar am venit la tine...
Pe 12 mai e ziua mea de nastere, pe 13 e o zi cumplita pentru tine...Ma tot gandesc cum da Dumnezeu atata putere unei farame de om ca tine.
Iti spun de pe acum: sa ti se odihneasca in pace mandretea de sot pe care l-ai avut atat de putin alaturi de tine, sa aiba grija Maicuta Domnului si de el si de pruncul Andrei, si sa aiba o vesnicie in rai. Iar tie si fetelor sa va dea Domnul liniste si uitare daca asta v-ar ajuta sa traiti restul vietii fara ei! Cat de greu ti-ar fi, si sunt sigura ca iti e cumplit de greu, sa ai grija sa cresti fetele frumos, ca sa fie multumit Vali de acolo de sus. Stii...probabil ca stii...o sa va vedeti dincolo, cand va veni vremea. Tare rau imi pare ca ati fost despartiti astfel, aratati foarte frumosi impreuna.
Iarta-ma daca te-am facut sa plangi iar, si eu plang de cate ori intru la tine, plang pentru tineretea voastra, pentru copii, toti trei au drama lor. Dar slava Domnului, ca fetitele sunt bine, ele au toata viata frumoasa inaintea lor. Sa faci slujbele toate pentru sotul tau si pentru copilas sa te rogi mult si sa-i aprinzi lumanari. Pacat ca nu ati apucat macar sa-l botezati. Lui Vali sa-i faci parastas si 40 de panihide la biserica, Sa-i fie bine acolo unde e, presupun ca a plecat nespovedit si neimpartasit. Si sa faci milostenie pentru sufletul lui, celor mai saraci oameni pe care-i stii.
Te imbratisez si te rog sa ma ierti daca te-am intristat!

mariperijoc spunea...

Marilena,Dumnezeu sa te ocroteasca de rau si sa ai parte numai de bine.Fiecare serbeaza ceva...viata merge inainte!Multumesc pentru gandurile bune.
Sigur ca fac slujbele pentru sotul si cumnata mea,ele sunt singura mea alinare.In acest fel ma simt mai aproape de ei...
Cat depre baietelul meu nu mai stiu ce sa fac.Am inteles ca nefiind botezat(lucru care ma doare foarte mult) nu trebuie pomenit la slujbe si nu i se aprind lumanari...

Unknown spunea...

Dumnezeu sa-l ierte pe sot si pe baiat si sa va ocroteasca pe tine si pe fete.
Numai bine!