30 aprilie 2010

Cine sunt eu?

Atunci cand ma uit in oglinda vad un corp si afirm"Acesta este corpul meu".Insa cine decide asta?Corpul nu isi poate apartine siesi pur si simplu.De aceea,trebuie sa fie cineva in acest corp care sa poata spune:"Acesta este corpul meu".
Corpul este materie.Materia nu gandeste,nu simte,nu isi aminteste.Aceste lucruri le poate face doar constiinta.Eu,insa,pot gandi,pot sa simt,pot sa imi amintesc,si mi-e dor de propria mea deplinatate.Eu nu sunt corpul,ratiunea,mintea sau subconstientul.Nu sunt nici numele pe care il port si nici rolul pe care il joc.Eu sunt constiinta deplina,nemuritoare.Sunt o parte a constiintei unice,atotcuprinzatoare.Am existat si voi exista intotdeauna,pentru ca EU SUNT!Vin din unicitate si ma aflu pe drumul spre unicitate.
Dupa ce am constietizat cine sunt,trebuie,fireste,sa ma intreb:"De ce sunt?"si"De ce sunt asa cum sunt?","De ce sunt aici?","Care este sarcina mea si cum o pot indeplini?","Ce drumuri exista si care este scopul final?".
La un moment dat voi gasi in mine raspunsul:
"Omule,recunoaste-te pe tine insuti,deoarece numai asa il vei putea recunoaste pe Dumnezeu".Din acest raspuns,voi ajunge apoi la sarcina:"Fii Tu insuti."Acest lucru inseamna sa constientizez modelele vechi,repetate de comportament si sa le dizolv,putand astfel sa creez noi modele de comportament si sa fac o obisnuinta din a-i ierta pe cei pe care inainte i-as fi condamnat.
Sa devin liber si sa renunt la ceea ce nu imi mai apartine.
Apar alte intrebari in acest punct.Cum ar trebui sa fiu,cum am fost gandit?Ce slabiciuni am?Cum as putea sa le schimb in virtuti?Ce calitati am?Cum as putea sa le pun cel mai bine in slujba binelui?Intotdeauna inaintea castigului va fi serviciul.
Ce trebuie sa pastrez,la ce pot renunta?Ce ma mai impiedica sa fiu cu adevarat eu insumi?Obisnuinta?Nechibzuinta?Frica?Lipsa de motivatie?Inconstienta?Cum imi pot accelera dezvoltarea spirituala?Cum pot stabili contactul cu acea constiinta atotcuprinzatoare,cu Dumnezeu?
O legenda spune ca mila lui Dumnezeu cade peste lume precum o ploaie continua.Cei mai multi oameni insa nu se bucura de nici o parte din aceasta mila,deoarece constiinta lor este indreptata in jos,spre materie.
Prima sarcina a omului este sa isi indrepte constiinta spre sferele inalte,pentru a putea primi mila lui Dumnezeu.A doua sarcina este sa isi extinda constant constiinta,pentru ca fiecare sa poata primi din ce in ce mai multa mila.Caci altfel la ce ar folosi ploaia constanta a unui ocean plin de mila,daca constiinta noastra nu ar fi mai mare decat un degetar?

Legile spiritului-Kurt Tepperwein

Niciun comentariu: