Bun gasit dragii mei,
m-am intors de ceva vreme dar abia acum mi-am gasit curajul sa imi fac simtita prezenta.
Am avut o vara mai putin buna din punct de vedere emotional,fara un motiv special.
M-am straduit sa-mi afisez”zambetul” si aparent sunt convinsa ca s-a vazut a fi fara probleme.
Ma bucur sa constat ca incepe sa se vada efectul tapetarii in fata voastra a trairilor mele…Am intalnit persoane care imi spun”gandim la fel”Realitatea este ca ne confruntam cu aceeasi drama,traim aceeasi durere si de aceea ne intelegem foarte bine sentimentele.
Sigur ca inca de la primele mesaje postate aici am avut apropiati care mi-au criticat initiativa aceasta,care au incercat sa ma faca sa inteleg ca vorbind cu persoane”triste”,”deprimate” voi sfarsi rau.
Intentiile lor au fost bune insa in acele momente ma intrebam cum ma intreb de multe ori care este realitatea si care este visul?(Ati avut vreodata senzatia ca nu mai stiti unde traiti,unde este vis si unde este realitate?Noi da!) Eu si acum astept sa ma trezesc din cosmar…
Gresesc exprimand o parte din ceea ce simt?Acum ma bucur sa constat ca nu! Efectul a fost cel dorit…
Si mi-as dori sa avem mai mult curaj,sa nu ne fie teama sa recunoastem ce simtim,de cum vom fi catalogati,pentru ca putem ajuta pe cineva…
Imi amintesc cum cautam cu disperare”ceva”.Imi era teama de starile contradictorii pe care le aveam,nu stiam daca sunt normale pentru astfel de situatii sau nu...eram contrariata,speriata…
Nu am gasit ce cautam,probabil nu am stiut sa caut…
Acum imi scriu persoane care “simt” ca si mine si nu mi-e teama de cum voi ajunge ascultand,pentru ca mai dureros de atat nu poate fi,pentru ca stiu sa ascult fara sa judec,sa inteleg…pentru ca mi-am dorit candva sa fiu ascultata…
Povestesc pentru voi toti care aveti o prietena indurerata si care doriti sa o ajutati:Ascultati,lasati-o sa povesteasca,cautati-o!
Nu asteptati sa va ceara ajutor pentru ca intr-un astfel de soc nu o intereseaza ce se intampla cu ea,nu va va cere…Va avea tendinta sa se ascunda undeva,sa nu o vada nimeni…
Mai important decat partea materiala este sprijinul emotional.Nu trebuie decat sa va faceti timp(stiu cum zboara si cat de pretios este timpul)si sa o cautati,sa o ascultati,sa ii povestiti orice…conteaza!
Va va simti aproape si nu se va mai gandi in acele clipe la necazurile ei…
Va spun acestea din ceea ce am trait si am citit din E-mail-urile voastre.
Imi cer iertare daca va raspund cu intarziere,daca nu sunt aproape in clipa cand aveti nevoie(eu tot mai sper ca vom fi mai multi aici,astfel incat in permanenta sa poata raspunde cineva)dar va asigur ca imi pasa,pentru ca simt la fel!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu