21 septembrie 2010

Intrebari

Se intampla ca atunci cand crezi ca ai atins fericirea,(fiinta aceea firava dupa care alergam cu totii si pe care putini reusim sa o gasim) cand te simti echilibrat,linistit,bogat pentru ca o ai,sa o pierzi intr-o secunda…
Mai conteaza cat timp te-ai bucurat de ea?Conteaza,iti va spune logica.
Dar te simti darmat.Cazi efectiv pentru ca iti pierzi echilibrul,te lovesti,te doare,te ranesti…Incerci sa te agati de ceva,sa te prinzi,sa te opresti din cadere sau cel putin sa o incetinesti…
Cand crezi ca te tii de ceva constati cu disperare ca s-a rupt si incepi din nou sa te duci cu viteza in jos…
Ajungi atat de jos incat chiar daca te mai prinzi de ceva,te intrebi daca vei mai gasi o scara care sa te duca pana sus…

3 comentarii:

adriana spunea...

Bine ai revenit!

lacrima spunea...

Buna seara,Mari !
Sunt si eu o sotie distrusa de moartea sotului meu !
Numai ca la mine a fost vorba de vointa lui ...
Si nu si-a justificat gestul, lasand pe umerii nostri(eu si baiatul nostru) toata suspiciunea celorlalti si toata disperarea unei vieti chinuitoare pentru noi, pana la sfarsitul ei !
A fost deajuns o singura secunda care ne-a rasturnat vietile si ni le-a distrus pe vecie !
Am cazut de foarte de sus direct pe fundul gropii !
Si social si sufleteste .
Mari, consoleaza-te ca in cazul tau poate atat a fost sa fie, poate asa a vrut Dumnezeu !
Dar la noi, Dumnezeu a fost sotul meu !
Plang tineretea lui ( 45 de ani )si clipele frumoase pe care si le-a refuzat sa le traiasca poate inca pe-atat langa noi, plang viata noastra impreuna timp de 22 de ani, frumoasa in proportie de 90%, dar sfarsita dintr-un impuls de moment in care au contat cateva ganduri negre si depresia lui.
Regret unele gesturi mai mult sau mai putin intemeiate, care pareau fara importanta la vremea lor, dar care acum imi starnesc confuzii...
Ma simt tradata, disperata, sfasiata si fara rost.
Si stau si ma intreb care din noi doua suferim mai tare ?!
Conteaza doar rezultatul ( moartea )sau conteaza si cum s-a ajuns la acest deznodamant ?

mariperijoc spunea...

Ma bucur sa fiu din nou cu voi Adriana,multumesc!

Lacrima,se intampla uneori sa te blochezi si sa nu iti gasesti cuvintele...mi se intampla mie acum...ce pot sa iti spun pentru a-ti alina sufletul atat de greu lovit?
Dumnezeu sa il ierte, si-a imaginat probabil ca a ales calea usoara fara a se gandi la consecinte...
Iti inteleg durerea,disperarea,intrebarile...la care nu iti pot raspunde din nefericire...nu imi pot raspunde nici la ale mele...
Toti trecem prin depresii,sa ne rugam la Dumnezeu sa ne dea putere si sa ne arate calea...
Concentreaza-te pe baiat,imi imaginez ca are aceleasi sentimente ca si tine,are nevoie sa ii fii alaturi...sa va ajutati unul pe celalalt pentru ca nu o va face altcineva...
Cunosc zbuciumul din suflet,nevoia si dezamagirea ca nu simti pe nimeni alaturi...
Te imbratisez strans draga mea,sunt aici daca ai nevoie sa povestesti cuiva(imi poti scrie pe E-mail),Dumnezeu sa iti dea putere!