4 februarie 2011

Străbate 100 de kilometri pe zi în amintirea fiului mort


O femeie de 90 de ani din Dej vine zilnic la Cluj pentru a revedea locul unde şi-a zărit ultima dată copilul, răpus de boală. De şapte ani, în fiecare zi, Maria Căpâlnă străbate cu trenul cei 114 de kilometri de la Dej la Cluj-Napoca şi înapoi, pentru a-şi aminti de băiatul ei.

A ajuns o parte din peisajul cotidian al străzii Moţilor. Bătrânica este prezentă zi de zi în staţia de autobuz „Spitalul de copii". De luni până vineri, de la 9.00 până la 15.00, când se întoarce acasă, femeia stă neclintită lângă un magazin în care se vând „Haine foarte mari, pentru graşi şi grasuţi".

Cuvinte care dor
A trecut mult de atunci. Viaţa Mariei a fost grea, dar nimic nu a fost mai greu decât pierderea băiatului său. Jignirile de care are parte acum parcă nici nu mai contează. „Eşti atât de bătrână încât te caută moartea şi tu eşti pe drumuri. Mai bine ai sta acasa şi ţi-ai vedea de bătrâneţe". Sunt vorbele care o dor, aruncate de o cunoştinţă. A trecut însă peste ele. Apreciază foarte mult tinerii şi spune că iubeşte lumea, aşa cum este ea. Poate de aceea, de fiecare dată când iese pe uşă, spune o vorbă bună în gând. „Cu ruga mă pornesc la drum şi simt că nu sunt singură, simt că Dumnezeu este cu mine la fiecare pas pe care-l fac", încheie femeia.
Anca Larisa Baciu


Puteti citi intreg articolul aici
http://www.adevarul.ro/locale/cluj-napoca/Cluj-_Strabate_100_de_kilometri_pe_zi_in_amintirea_fiului_mort_0_420557991.html

7 comentarii:

Stel;iana spunea...

Impresionanta lectie de devotament asa cum considera aceasta mama ca poate fii alaturi de sufletul copilului ei.
Ma plec cu piosenie in fata sacrificiului ei.
Sarut mana mama buna!

ingerasul Gabriela spunea...

Nu pot sa cred ... am privit poza si nu mi-a trebuit mult sa o recunosc pe una din batranele dragi ale Clujului cu care nu o data am vorbit pe vremea studentiei... nici nu stiam insa povestea ei ... imi pare atat de rau

Steliana spunea...

Daca am putea sa-i transmitem toata stima si compasiunea noastra a tuturor mamelor indurerate
poate i s-ar mai lumina putin sufletul ei zbuciumat ,din pacate nu avem vreo modalitate.
Eu am lasat un mesaj pentru dansa si la articolul aparut in Click.

mariperijoc spunea...

Este adevarat ca nu stim povestea ascunsa in sufletul multor oameni din jurul nostru...
Cutremurator,impresionant,o adevarata lectie de viata...
Multumiri celor care au scris acest articol...rar se mai publica astfel de "povesti din viata"

Narcisa spunea...

Tot respectul si admiratia mea,exact cum spuneam,exista oameni care durerea ii schimba total si nu-si mai pot reveni,cred ca si doamna este una din acele persoane,se multumeste cu amintirea si sa stea zilnic in acel loc...dureros...D-zeu sa-i dea putere,sanatate,sa poata parcurge zilnic acest drum iar fiului sau iertare si odihna vesnica.

Tuchi spunea...

am ramas uimita sa cunosc parte din povestea acestei batrane pe langa care trec zilnic cu autobusul.. Ce mica e lumea si ce oameni mari traiesc in ea (putini din pacate!).
E chiar o lectie pentru multi dintre noi.
Cu tot respectul,SARUT-MANA!

Steliana spunea...

TUCHI draga, mergi cand o mai vezi si transmite-i toata stima si admiratia noastra a mamelor de pe acest blog, saruta-i mana batrana si poate are o dorinta care nu si-o poate indeplini ,cere-i adresa te rog si eui ii voi trimite niste bani.
Multumesc mult pentru intelegere!