FANTASMA

Un chip ca o fantomă ce stă lângă ruine,

Îmbătrânit de anii ce-au zburat peste el,

Cu pletele-i în vânt şi pieptul în suspine

Şi haine zdrenţuite ce şi-au pierdut din zel,

Apare brusc în faţa corăbiei ce-opreşte

În port lângă cetate ,spre a se odihni.

Ruinele uitate vor spune o poveste

Cu Mircea şi alţi viteji din alte vechi domnii.

Semeţ mai stă bătrânul ce-i martor peste veacuri

Căci a văzut cu ochii-i atâtea bătălii,

Între avari de aur şi oameni ce-n cerdacuri

Îşi apărau pământul, femeile şi  fiii.

Şi-n lupta de aparare îl ajuta un frate

Ce şerpuia în preajma-i spălându-i roşii urme.

Cu dragoste el roată tot da lângă cetate

Şi umărul şi-l pune durerea grea s-o curme.

El fluviul mult plimbat cântat de toţi poeţii,

A îmbătrânit alături de falnicul oraş,

Ce-acum priveşte-n noapte gândind la toţi profeţii

Ce i-au bătut în poartă cu-n glas înaintaş.

Aici şi peste veacuri ca martor va rămâne,

Drumeţilor să spună despre trecutul său.

Iar cei ce îl privesc ,vor ştii să îi rezume

Durerea din poveste şi drumul lung şi greu.