Pe aripi de vant,fie furtuna
fie vreme buna,clipele trec mai repede sau mai usor...timpul este in miscare
ducand cu el anii si viata noastra.
Pentru noi cei care avem
bucati de suflet smulse ranile raman sangerande.Aparent vindecate pentru cei din
jur(care au de la noi anumite asteptari)dar inca dureroase pentru
noi,amintindu-ne ca exista.
Angrenati in aceasta roata a
vietii,purtati cu ea zi de zi, din iubire pentru cei care ne sunt aproape ne
straduim sa fim noi,apropiati celor care am fost candva.In mare parte ne
convingem ca suntem: avem aceleasi principii morale,aceeasi educatie,ne
concentram pe un nou tel pentru a ne agata de ceva si capatam motivatia si
forta de a ne continua drumul.
Se intampla insa ca din cand
in cand o amintire,un gest,o vorba,o privire,un gand sa ne tulbure acest
echilibru mai mult sau mai putin real dar impus de noi insine.Si atunci ne
amintim de durerea ranilor noastre,durere pe care o purtam permanent in noi cu
care convietuim zilnic si cu care ne-am imprietenit.
In acele momente,ea,durerea,fiind
geloasa pe atentia acordata altcuiva isi mareste intensitatea si cu o doza de
rautate se bucura trantindu-ne la pamant,pentru ca mai apoi sa ne intinda
politicoasa mana spre a ne ajuta.
Aparent noi suntem
aceeasi,pentru cei care ne vad suntem ca si ei,pentru ca nimeni nu poate citi
in suflet.Daca ar putea privi dincolo de aparente s-ar vedea furtuna si
durerea,nelinistea si dorul,cele care au devenit acum noile noastre valori.
Realitatea este ca
incercarile vietii si-au lasat amprenta peste noi...pentru cei care privesc mai
atent ele sunt vizibile,cute adanci ne brazdeaza acum chipul,ne-am pierdut
zambetul pe undeva si ne prefacem ca il avem la noi,ne-am pierdut toate
idealurile,bucuriile,planurile pentru viitor.
Poate fara sa gandim prea
mult(pentru ca am uitat sa o facem sau pentru ca simtim ca nu mai avem pentru
cine sau pentru ce sa o facem)facem anumite gesturi sau rostim anumite cuvinte
care vazute din afara au o doza de rautate;realitatea este ca durerea din noi
este atat de mare incat se reflecta uneori in ceea ce facem insa intentiile
noastre sunt altele,gandurile noastre sunt pure.Nu vrem sa producem suferinta
tocmai pentru ca am experimentat sentimentul...
Sunt si momente cand privim
prin ochii vostrii si atunci ne vedem in oglinda sufletului vostru
valorosi,frumosi,cu o putere si o energie care ne da aripi.
In acele fractiuni de secunda
sufletul nostru zboara,suntem linistiti si fericiti si in acelasi timp
multumiti de imaginea din oglinda pe care o uitasem si pe care voi dragi prieteni
si cunoscuti ne-ati readus-o in minte.
In zborul nostru ne incarcam
cu atata energie incat simtim forta cu care ne vom continua drumul.Va iubim si
va multumim ca existati si mai ales ca aveti rabdarea de a ne suporta.
3 comentarii:
Cata dreptate ai,nimeni nu poate citi in sufletul nostru,doar bunul D-zeu stie ce gandim,ce simtim...
Multi ne pot analiza si judeca gesturile,vorbele...le pot interpreta gresit...Adevarul este ca nu mai acordam atentie in tot ce spunem sau in ce facem,poate ca mintea noastra este in alta parte...dar sufletul nu doreste sa faca rau...Nu stiu daca pot fi suficient de explicita,daca pot arata prin cuvinte ceea ce vreau sa transmit...Voi cei care treceti prin aceeasi drama ca si mine intelegeti ,pe voi ceilalti ca rog sa nu ne judecati prea aspru...
Oare de ce nimeni nu ne intelege durerea?De ce ne judeca oamenii?Cu ce am gresit noi?
Trimiteți un comentariu