Mai ieri păşeam în clasa întâi
Şi doamna învăţătoare
Ne-a pus o carte căpătâi
Stilou în mână floare.
Cu dragoste ne-a tot vegheat
Ea,mama de la şcoală,
Chiar dacă ne-am mai încurcat
La câte o socoteală.
În timpul liber ne-a îndemnat
Să înlocuim jucatul.
Şi paşii ni i-a îndreptat
Spre scenă şi spre teatru’.
Acolo Geo şi Florin
Au jucat bucuria,
Iar pentru noi n-a fost un chin
Să mimăm actoria.
Acum când repede am crescut
Trecând prin timp a joacă,
Un nod avem de desfăcut,
N-am vrea să se desfacă...
De doamna să ne despărţim
Mergând în barca vieţii,
Să fim iar mici am vrea să fim
Să dăm liber tristeţii.
Mereu în suflet vom purta
A dumneavoastră învăţătură,
În fapte bune ne-om lupta
Cu armă o notă bună.
Căci aţi făcut ca o magie,
Din răzgâiaţi gălăgioşi
Aţi scos elevi plini de mândrie
Cu multe premii şi frumoşi.
În suflet vom purta icoana
Acestor ani de început,
Mereu cu gândul către doamna
Ce ne-a pus prima carte scut.
3 comentarii:
Adevarate cuvinte,copilaria este singurul loc in care m-as intoarce fara sa ezit...si eu imi amintesc cu drag de invatatoarea mea,frumoasa poezie.
etape din viata...multe imbratisari!
Poezia ta, Marilena,mi-a trezit duioase amintiri!...Ea,doamna mea invatatoare,a fost mama...Pentru o clipa,m-am intors in timp...mama, mi-a fost invatatore cei 4 ani,iar severitatea ei de atunci, mi-a prins bine mai tarziu.Cu nostalgie privesc la acei ani, dar si cu mult dor...dor de prezenta ei,de mangaierile si sfaturile ei!
Te imbratisez!
Trimiteți un comentariu