Sunt zile când mă doare dorul
Şi gând trimit departe-n zări.
Cu lacrimi s-a umplut ulciorul,
Am obosit să bat cărări.
Tot caut peste tot în cale
Poate-oi zări ce am iubit,
În faţă am doar luciri de zale
Şi sper să-l văd... la asfinţit.
Când noaptea zâna mea cea bună
Mă lasă-n voie să visez,
Tu încerci să faci o mică glumă,
Te ascunzi,să nu te mai urmez...
Şi rătăcind fără încetare
Sunt doar un suflet solitar,
Cu ochi ce caută în zare
Şi suflet prins într-un gheţar.
5 comentarii:
Frumoasa poezie!
Frumos
Frumoase versuri.Da,si eu am zile cand ma doare dorul.Va pup.
Cu cât trece timpul cu atât dorul devine mai sfâşietor.Când citesc poeziile dumneavostră ,de cele mai multe ori mă duc cu gândul la mama;şi aceste versuri mi-au ajuns la suflet...
Dorul este mereu prezent,nelinistea vine si pleaca...Va imbratisez!
Trimiteți un comentariu