30 ianuarie 2014

FRICA DE SINGURĂTATE

Eu m-am născut să zburd a fericire,
De toţi cei dragi să fiu înconjurată.
Şi în cascade, către omenire
Să mă jertfesc pe un altar de piatră.

Urăsc să întâlnesc singurătatea,
Chiar dacă-s slabă, mi-e frică de ea.
Şi mă tot rog să aibă bunătatea
Să nu se oprească lângă uşa mea.

Căci numai gândul către ea de-mi zboară
Simt că îngheţ,mă frâng în ace mii.
Această iarnă parcă mă-nfioară,
Mă pustieşte de-ncercări zglobii.

Nu îmi doresc să-mi afle slăbiciunea
Si-apoi râzând să profite de ea.
Mai bine o las să-mi vadă uscăciunea,

Va ocoli voit tristeţea grea.

3 comentarii:

Lili spunea...

asa gandeam si eu ca "m-am nascut sa zburd de fericire De toti cei dragi sa fiu inconjurata",dar...destinul m-a dus pe alte cai...

mariperijoc spunea...

Pornind de la o stare de a ta Lili am scris aceasta poezie care nu ti se potriveste in totalitate...am descris mai mult sentimentele mele...si eu ma tem de aceasta singuratate dar prefer sa nu ma gandesc la ea,sa imi ocup timpul cu multe alte activitati si sa incerc sa ma inconjur de oameni care se simt bine in compania mea...Multe imbratisari!

Narcisa spunea...

Off,no coment...