Recomandare

Va recomand “Moartea indrumatorul eficient al vietii” de pe
http://www.aimee.ro/Spiritualitate/Vindecare-/-autovindecare/moartea-indrumatorul-eficient-al-vietii-partea-a-doua.html

si “Mesagerii luminii” ,(in special pag.92-93)de pe
http://www.scribd.com/doc/50034285/Mesagerii-Luminii-Lilia-Seven

Concertul naturii

Largi pete de culoare
Imi incanta privirea,
Ma opresc brusc din cale
Spre a-mi clati privirea.

De galben si de verde
Intins cat ochiul vede,
Se contureaza iute
Peisaj se succede.

Si vantul vine iute
Grabit in calea sa,
Concertul a-l incepe,
Mandru a interpreta.

Grabita acum soseste
O pasare in frac,
Un tril acum sopteste
Sa scape de-al sau trac.

Cand muzica incepe
In zboruri gaze mii,
Se-alatura orchestrei
Cu sarituri zglobii.

Si trestia pe ape
Danseaza pe-al lor cor,
O muzica din basme
Alese un dirijor.

Natura in prezidiu
Priveste rand pe rand,
Analizand la toate
Cu pletele-i in vant.

De atata fericire
Se molipsesc pe cale
Cu cantec si cu jocuri
Petrec a sarbatoare.

Trezita de un trosnet
Privesc in jurul meu.
Un iepuras fasnet
Fugi pe drumul sau.

E atata frumusete
Si liniste sub soare,
As vrea sa dau de veste,
Mereu e sarbatoare!

Tainele morţii...

Indiferent de cine suntem sau ce suntem, indiferent de speranţe, de vise şi împliniri, de succese şi înfrângeri, undeva pe drumul sinuos al vieţii ne aşteaptă, implacabilă, moartea... Paşii noştri nu vor putea găsi în praful materialităţii nici măcar o potecă secretă pe care să nu fi umblat şi pe care să nu fie în permanenţă prezentă. Căci marea şi fatala întâlnire cu ea ne-a fost programată încă înaintea primului scâncet cu care ne-am dat bună-dimineţa propriei naşteri.

Undeva în timp, aşadar, pe ultima filă din agenda vieţii noastre, stă scris că nimic nu este aşa cum pare a fi şi că indiferent de câţi bani albi am strâns pentru zilele noastre fără culoare, totul trebuie înapoiat lumii acesteia, până la ultimul cent, pentru a putea să ne întoarcem în ţărână aşa cum am venit: goi şi stingheri...

Şi totuşi, această întâlnire să fie pentru desacralizarea viselor noastre? Căci cei care pretind că se trag din maimuţă ne-au încolăcit cu liane speranţele şi ne-au sădit gânduri pline de nesiguranţa junglei din care au venit. Ei i-au făcut statuie atomului primordial, ridicându-l la rang de Alfa şi Omega, şi au râs superior la marginea fiecărui val transcendent pe care emoţia mistică ne-a împins corabia...

De aceea, întreb: această întâlnire să fie pentru desacralizarea viselor noastre?... Şi dacă, în realitate, e o poartă de intrare într-o poveste încă mai mare decât tot ce-am putut să imaginăm?

Undeva, în apropierea unor răscolitoare emoţii, o voce tainică mi-a vorbit, într-un ceas al înseninării, despre drumuri misterioase între vămile Cerului şi zboruri nesfârşite care ne aşteaptă entuziasmul; şi, mai ales, m-a făcut să am încredere...

Aşa că, suflete drag, eu îţi spun: împodobeşte-ţi viaţa cu cele mai extraordinare speranţe! Construieşte-ţi corăbii, învaţă să navighezi pe oceanele spiritului şi, mai ales, crede! Pentru că dacă, într-adevăr, „Nimicul” e cununa acestei existenţe, atunci nu ai pierdut nimic, oricum! Iar dacă nu, ai pierdut totul!...


de Daniel Roxin


http://danielroxin.blogspot.com/2010/09/tainele-mortii.html