La inceput nu aveam chef de nimic.Imi spuneam ca nu mai are rost.Ma taram pe unde era absolut necesar,pentru a reveni si a ma inchide in camera mea.Acolo unde nimeni nu ma vedea… Pana cand in mintea mea de robot am inteles ca nu imi puteam permite acest lux de a sta inchisa in camera si in pat.Am privit in ochii copiilor mei si am vazut durere si teama…
Am realizat ca eu mai am de facut ceva pe aceasta lume …Nu stiu exact ce anume dar sigur am copii de crescut…
Iar Vali nu suporta sa ma vada plangand,era vesel si optimist si visator…
Prima reactie si prima alinare a fost sa citesc tot ce gaseam…Ma intrebam ce mai pot face pentru ei acum?Am inteles ca pot sa ma rog,sa fac milostenie ,sa dau leturghie.Si m-a ajutat .
Am inteles ca trebuie sa am activitate si sa nu ma izolez.In preajma oamenilor nu te gandesti numai la ceea ce ti se intampla.Chiar daca vorbeam despre acest subiect imi facea bine…
Desigur nu este usor,dar incercati sa faceti ceva ce va pasioneaza.Este suficient sa va propuneti un subiect pentru ca mintea sa lucreze si sa gaseasca solutii pentru ceea ce va doriti.Ocupati-va mintea cu altceva,puneti-o sa lucreze constructiv…
Veti gasi in dumneavoastra puteri ascunse,despre care nu credeati ca exista…Va veti intreba’Oare sunt eu?”
Si nu va invinovati-ti pentru ceea ce simtiti.Cei plecati dintre noi ne vor invingatori.Pentru ca ei sa isi gaseasca odihna,noi va trebui sa ne gasim linistea interioara.Sa le aratam ca ii iubim lasandu-i sa se duca spre lumina…
Eu simt ca momentan nu va mai fi cu mine dar la un moment dat ne vom intalni.Si atunci va trebui sa am ce-i povesti….Si ca de acolo de undeva el ne vegheaza,se bucura odata cu noi si plange odata cu noi .
Iar eu vreau sa il vad razand…
Va intrebati probabil de ce imi pun viata pe tapet in fata voastra,unii poate ma condamna,altii poate ma compatimesc.Va marturisesc sincer ca nu imi este usor…
De ce o fac?Nu imi doresc sa impresionez,nu vreau nici mila dar nici critici.V-am spus povestea mea pentru a intelege ca sunt indreptatita sa transmit un mesaj…in numele tuturor celor care sufera dar nu au curajul sa o spuna .
Nu sunt o mare scriitoare,nu am nici studii superioare mesajul meu vine din suflet si se adreseaza tuturor .
Aveti langa voi o persoana in doliu sau care a pierdut pe cineva drag?Aratati-i ca ii sunteti alaturi!
Nu o ocoliti,nu va purtati cu ea ca si cum ar fi infirma caci e aceeasi chiar daca are o rana in suflet
Iertati-i incoerenta,furia,uitarea…e firesc sa fie asa .
Nu are nevoie de averea voastra,nu fura nimic de la voi, nu o marginalizati…
Are nevoie poate de o mana intinsa,de o vorba buna,de cineva care sa o asculte intelegandu-i durerea,de un umar pe care sa planga uneori.
De foarte multe ori in asemenea cazuri poate nu va imaginati dar o vorba calda spusa de la inima la inima valoreaza pentru persoana aflata intr-o astfel de suferinta mai mult decat orice alta bogatie…
Va asigur ca in astfel de moment nu se mai gandeste la bani sau la alte averi nu o mai intereseaza nimic…
Sufera si se comporta probabil ciudat dar faptul ca ii sunteti alaturi este ca o palma trecuta peste frunte…ca o picatura de apa pus ape buzele unui suferind…
Am realizat ca eu mai am de facut ceva pe aceasta lume …Nu stiu exact ce anume dar sigur am copii de crescut…
Iar Vali nu suporta sa ma vada plangand,era vesel si optimist si visator…
Prima reactie si prima alinare a fost sa citesc tot ce gaseam…Ma intrebam ce mai pot face pentru ei acum?Am inteles ca pot sa ma rog,sa fac milostenie ,sa dau leturghie.Si m-a ajutat .
Am inteles ca trebuie sa am activitate si sa nu ma izolez.In preajma oamenilor nu te gandesti numai la ceea ce ti se intampla.Chiar daca vorbeam despre acest subiect imi facea bine…
Desigur nu este usor,dar incercati sa faceti ceva ce va pasioneaza.Este suficient sa va propuneti un subiect pentru ca mintea sa lucreze si sa gaseasca solutii pentru ceea ce va doriti.Ocupati-va mintea cu altceva,puneti-o sa lucreze constructiv…
Veti gasi in dumneavoastra puteri ascunse,despre care nu credeati ca exista…Va veti intreba’Oare sunt eu?”
Si nu va invinovati-ti pentru ceea ce simtiti.Cei plecati dintre noi ne vor invingatori.Pentru ca ei sa isi gaseasca odihna,noi va trebui sa ne gasim linistea interioara.Sa le aratam ca ii iubim lasandu-i sa se duca spre lumina…
Eu simt ca momentan nu va mai fi cu mine dar la un moment dat ne vom intalni.Si atunci va trebui sa am ce-i povesti….Si ca de acolo de undeva el ne vegheaza,se bucura odata cu noi si plange odata cu noi .
Iar eu vreau sa il vad razand…
Va intrebati probabil de ce imi pun viata pe tapet in fata voastra,unii poate ma condamna,altii poate ma compatimesc.Va marturisesc sincer ca nu imi este usor…
De ce o fac?Nu imi doresc sa impresionez,nu vreau nici mila dar nici critici.V-am spus povestea mea pentru a intelege ca sunt indreptatita sa transmit un mesaj…in numele tuturor celor care sufera dar nu au curajul sa o spuna .
Nu sunt o mare scriitoare,nu am nici studii superioare mesajul meu vine din suflet si se adreseaza tuturor .
Aveti langa voi o persoana in doliu sau care a pierdut pe cineva drag?Aratati-i ca ii sunteti alaturi!
Nu o ocoliti,nu va purtati cu ea ca si cum ar fi infirma caci e aceeasi chiar daca are o rana in suflet
Iertati-i incoerenta,furia,uitarea…e firesc sa fie asa .
Nu are nevoie de averea voastra,nu fura nimic de la voi, nu o marginalizati…
Are nevoie poate de o mana intinsa,de o vorba buna,de cineva care sa o asculte intelegandu-i durerea,de un umar pe care sa planga uneori.
De foarte multe ori in asemenea cazuri poate nu va imaginati dar o vorba calda spusa de la inima la inima valoreaza pentru persoana aflata intr-o astfel de suferinta mai mult decat orice alta bogatie…
Va asigur ca in astfel de moment nu se mai gandeste la bani sau la alte averi nu o mai intereseaza nimic…
Sufera si se comporta probabil ciudat dar faptul ca ii sunteti alaturi este ca o palma trecuta peste frunte…ca o picatura de apa pus ape buzele unui suferind…
Un comentariu:
Offfffffffffff
Trimiteți un comentariu