Celor care sunt impresionati de drama cuiva le spun din propria experienta:
- Nu ocoli persoana care a avut un deces in familie,o poti saluta pur si simplu sau poti sa spui un simplu “imi pare rau”; “imi imaginez prin ce treci,vrei sa vorbim despre asta?” (apoi stai si asculta,sigur ii va face bine sa povesteasca).Daca nu doreste sa povesteasca nu insista,oamenii reactioneaza diferit in astfel de momente.
- Nu spuneti niciodata”las sa mai treaca timpul dupa care merg sa o vad” . Poate acea persoana are mai mare nevoie de voi in acel moment ….
- Nu spuneti “daca ai nevoie de ceva apeleaza” ci luati initiativa si ajutati-o .Puteti sa luati copii la plimbare,sa ii faceti cumparaturile,sa ii pregatiti ceva de mancare sau orice altceva…Aceste lucruri o obosesc la inceput ,nu mai are chef sa le faca…
- Nu faceti comentarii de genul “bine ca nu ai fost si tu” ,”bine ca ai scapat tu”,”esti tanar o sa iti refaci viata”,mai bine taci si asculta.Unele persoane care au suferit o astfel de pierdere se simt bine vorbind despre acest lucru.
Dar eu nu sunt specialista decat in propria-mi durere, si de aceea rog pe cei in domeniu sa ne dea cateva sfaturi generale.
11 comentarii:
imi este foarte greu sa scriu lacrimile imi inunda ochi acum sase saptamani miam pierdut sotul dupa ce am fost inpreuna 34 de ani lam iubit sil iubesc si dincolo de moaarte am 2 copi dar sunt singura cel care ma inteles nu mai este nu stiu daca o sa-mi revin vreau sa fiu cu el
Imi pare rau pentru pierderea ta,inteleg durerea si zbuciumul din suflet...am trait-o si o traiesc si eu...Ramai cu noi pe acest blog si vom incerca sa ne sprijinim reciproc.
Dumnezeu sa ii dea odihna vesnica sotului tau si tie multa putere!
nu stiu ce sa mai fac.sunt socat ,dezorientat.sunt ca o nava in deriva.sunt trei saptamani de cand mi-am pierdut fratele meu pe care l-am iubit.fiind singur aproape zilnic vorbeam cu el la telefon.imi aducea mancare gatita acasa(gatea foarte bine).imi pun intrebarea ce o sa ma fac de acum incolo..am ajuns la capat de linie..nu mai am pe nimeni pe care sa iubescmnu mai sunt motivat sa traiesc,am devenit un cadavru..imi este dor de el.nu concep viata fara fratiorul meu drag.. va scriu caci simt nevoia sa spun cuiva..il vad mereu,si totusi imi lipseste..imi vine sa urlu,sa ma urc pe pereti,plang mereu...
Imi pare rau pentru pierderea ta.Cunosc aceasta durere si mi-as dori din suflet sa ti-o pot lua...Dar nu pot decat sa te ascult si sa plang impreuna cu tine.
Inteleg toate acele sentimente pe care ni le scrii si pe cele care nu le-ai scris,am trecut si noi prin ele si sunt momente in care mai trecem...
Cunosc sentimentul ca viata ti s-a tereminat atunci cand el a plecat,debusolarea,nu mai stii ce ai de facut si de ce ai mai ramas...toti am trecut prin asta.E ceva normal...
Eu sunt mereu aici,imi poti scrie pe adresa mea de E-mail...vorbeste cu noi si poate te vei simti putin mai bine...Pe mine m-a ajutat.
Iti sunt cu sufletul alaturi,nu esti singur...noi toti de pe acest blog simtim la fel.Ramai alaturi de noi si impreuna vom incerca sa ne sustinem reciproc.
Dumnezeu sa ii dea odihna vesnica fratelui si tie multa putere!
Sunt si eu alaturi de voi,cu gandul...va inteleg durerea si neputinta de a face ceva...stiu ce inseamna sa te darame dorul,sa simti ca nimic nu te mai retine aici,sa vrei doar sa fii acolo unde cel drag a plecat...imi pare rau pt.pierderea voastra,D-zeu va calauzit pe acest blog,aici suntem o familie unita de durerea unei pierderi,fiecare dintre noi,cei aflati aici pe blog,am suferit o pierdere si am trecut si trecem prin toate perioadele doliului...sunt zile bunicele,dar si zile cand dorul,durerea ne darama,dar aici am invatat sa ne tinem de maini virtual si atunci cand unul dintre noi cade,il ridicam...deci,va rog,lasati-ne sa va tinem strans de maini si impreuna vom reusi...da?D-zeu sa-i odihneasca in pace,pe sotul dvs.doamna si pe fratiorul tau.
Pt.anonim...acum trei saptamani mi-am pierdut si eu un prieten,un baiat deosebit,mult prea bun pt.lumea asta...si el a lasat in urma un fratior indurerat,stateam aseara si ma gandeam...daca esti din Pitesti,daca esti Cristi...inseamna ca ar fi prea mare coincidenta si ca fratiorul tau te-a indrumat spre acest blog....spre mine...te rog sa-mi scri,ok?
Oana
Acum 2 saptamani mi-am pierdut si eu mama, s-a intamplat totul brusc, am locuit impreuna cu ea 36 ani si acum simt ca nu mai este locul meu in casa aceea. Pe zi ce trece ma simt parca mai rau, lupt sa ma ridic dar efectiv nu pot. in fiecare moment ma gandesc numai la ea, ma dispera gandul ca nu o mai pot vedea, ca nu mai pot sa o aud, simt ca o iau razna. Vreau sa vand apartamentul in care am locuit cu ea pt ca de cate ori intru acolo simt o durere care ma sufoca. Ce ma sfatuiti? Oare pot sa ma simt vreodata macar putin mai bine? Nu ma pot concentra nici la serviciu, oriunde merg nu pot sa ma gandesc la altceva.
Oana ceea ce simti tu este normal,ai pierdut fiinta care ti-a dat viata.Timpul care a trecut este mult prea scurt si durerea pe care o simti tu este cumplita.Fiecare dintre noi reactionam diferit in fata pierderii unei fiinte dragi,de cele mai multe ori dupa socul pierderii simtim ca durerea devine din ce in ce mai mare,trecem in ritm propriu prin etapele perioadei de doliu pana ajungem la faza in care acceptam ca nu mai putem intoarce nimic...Cu timpul vei putea sa iti intrii in ritmul tau de lucru si te vei putea ocupa de sarcinile tale de serviciu,sunt convinsa ca acum colegii si sefii tai inteleg ce se intampla cu tine.
Pe mine m-a ajutat in aceasta faza rugaciunea si mersul la biserica.Ramai si comunica cu noi,descarca-ti sufletul in fata noastra cei care cunoastem aceasta durere.
Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe mama ta si tie sa iti dea putere!
Eu miam pierdut tatal 2012 inainte de sarbatori pe 21 noembrie iar fratele p in ajunul craciunului 2013 à fost omorat de nepot ça in filmeme de groaza dimineata à vb cu el si seara à fost omorat nu cred ça existait dureté mai mare parca ar fi murit o parte din mine odata cu ela fost omorat cu toporul si dupa aceea décapitation nu mai avez jumate de cap mumie deci nu imi vine sa cred nici in ziua de azi cum la chinuit saracul nu mérita sa moara asa era un inger avez un suflet asa de bun nu à facut rau la nimeni nu il voi ierta in ceci pe nepot nea lasat cu o dureté enorma nea distrus pe toti am i ima sfasiata de durere .nu toti pit inteleg durereaam atunci cand puerzi pe cineva numai cei care au trecut prin asa ceva pot inteleg durerearea nu va disprea niciodata.a sa ça de rébellion alti se distraire iar eu am fost la inmormantatealui fratimio plangeam corectaa viata .
Mie mi-a murit sotul la 34de ani .eu am 25de ani si o fetita de 4 ani si nu pot sa imi gasesc linistea sufleteasca .am trecut printr-o depresie urata.simt ca nimeni nu imi intelege durerea .il visez tot timpul bolnav cum era .nu imi da pace visele.fetita la fel era foarte atasata de el si plange dupa el������
Trimiteți un comentariu