26 aprilie 2009

Un profesor de filozofie statea in fata studentilor sai avand cateva obiecte in fata lui!Cand a inceput ora,fara sa spuna un cuvant,a luat un borcan mare si a inceput sa-l umple cu pietre cu diametrul de aproximativ 5 cm.Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin.
Au fost cu totii de acord ca este plin!Apoi a luat o cutie cu pietricele si le-a turnat in borcan,scuturandu-l usor.Desigur ca acestea s-au rostogolit printre pietrele mari si au umplut spatiile ramase libere.
Apoi i-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin.Au fost din nou de acord ca este plin.Si au ras.
Apoi a luat o cutie cu nisip si l-a turnat in borcan,scuturandu-l usor.Desigur,nisipul a umplut spatiul ramas liber.
Acum,spuse profesorul,vreau sa recunoasteti ca aceasta este viata voastra.
Pietrele mari sunt lucrurile importante:familia,partenerul,sanatatea si copiii vostri,lucruri care,chiar daca totul este pierdut si numai ele au ramas,viata voastra tot ar fi completa.
Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza:slujba,casa si masina.Nisipul reprezinta lucrurile mici care completeaza restul.
Daca puneti in borcan mai intai nisipul,nu mai ramane loc pentru pietrele mari si pentru pietricele.La fel se desfasoara si viata voastra,daca va consumati timpul si energia cu lucrurile mici,nu veti avea niciodata spatiu pentru lucrurile importante.Fiti atenti la lucrurile care sunt esentiale pentru fericirea voastra.
Jucati-va cu copiii vostri,faceti-va timp pentru controale medicale,duceti-va partenerul la dans.
Va ramane mereu destul timp sa mergeti la serviciu,sa faceti curat in casa,sa dati o petrecere sau sa duceti gunoiul.
Aveti grija de pietrele mari in primul rand,de lucrurile care intr-adevar conteaza.Stabiliti-va prioritatile,restul este doar....nisip.

5 comentarii:

Dana spunea...

Impresionanta poveste. Cui apartine ea? Eu recunosc ca mi-am petrecut viata in mare parte in nisip.

mariperijoc spunea...

Imi pare tare rau dar nu stiu cui apartine,as fi mentionat daca as fi stiut.Am citit-o pe o bucata de hartie,dar am considerat ca merita citita...
Din nefericire pierdem momentele esentiale din viata noastra,ne preocupam mai mult de "nisip",asa cum spui si tu

Amalia spunea...

Buna si Hristos a inviat! Te citesc prin intermediul Adrianei (prietena mea) si pana azi nu am avut curajul sa intru pe acest blog al tau, poate din teama de a nu te rani nici macar cu faptul ca indraznesc sa citesc starile si trairile tale. Te admir si iti multumesc ca imi dai posibilitatea de a intelege cat de mare e mila si iubirea lui Dumnezeu! Referior la frumoasa poveste de mai sus, eu cu ajutorul si voia Dommnului, am dat, dau si sper ca voi da insemnatate in primul rand pietrelor mari.

mariperijoc spunea...

Domnul sa te ajute Amalia,sa dai importanta pietrelor mari...Multumesc pentru vizita ta ,daca m-am hotarat sa scriu despre ceea ce eu traiesc,am facut-o tocmai din dorinta ca voi cei care cititi sa trageti propriile voastre concluzii.Regretele sunt prea tarzii...
Intotdeauna cand ni se pare ca a aparut un necaz in viata noastra,trebuie sa ne gandim ca nu este cel mai mare necaz ce ni se putea intampla.Exista altele si mai mari...
Iar faptul ca imi lasi cateva randuri nu ma raneste,dimpotriva ma face sa ma simt mai bine...

Amalia spunea...

Simt ca ai un suflet mare si cald si plin de iubire...Domnul sa te aiba in paza Sa!