George Cosbuc - Nebuna

Voi o vedeti fugand prin sat,
Cu zdrentele siroi,
Desculta-n ger, cu ochii supti,
De cine radeti voi?
Si dupa dansa, curiosi,
De ce fugiti in roi?
Ce fel de rau v-a facut ea,
De-i faceti rau? Scuipand
In urma ei, o huiduiti
Cand iese-n drum, si cand
Va vine-n prag flamanda, voi
O bateti injurand.
Ii stiti povestea ei? De-o stiti,
Ce mult va cred misei.
Dar nu! Atunci ati fi milosi
Cu dansa, dragii mei.
Veniti dar, vreau azi sa va spun
Povestea vietii ei.
Pe deal, in revarsat de zori,
Un bucium repetat
Da sunet, si latrau zavozi;
Barbat langa barbat
Iesea din vai, suia pe culmi
Cu groful la vanat.
Sarmani iobagi! Un sat intreg
Cu sala-n codri dus,
Pe placul unui domn nebun!
Si sus si tot mai sus
Treceau, portand in ochi grabiti
Un cerb pe goana pus.
Si sir de sir gonaci stateau
In umbra de copaci,
Si contele pe-un tanar cal
Da frau ca dus de draci,
Dar iata! Calul sub picior
A prins p-un biet gonaci!
Arama potcovita,-n piept
Un larg mormant facu,
Au stat iobagii marmor toti,
Dar Arpad groful nu:
Zburand pe cal, privea napoi
Cu rasete, huhu!
Luptandu-se cu moartea, el
In pat se zvarcolea,
Si biata ma-sa! Vezi-o azi
Cum plange-n hohot ea?
Acelasi plans, pe care-atunci
Sarmana il plangea.
Sarmana! Si va bateti joc
De traiul ei d-acum;
Dar mama voastra n-ar putea
S-ajunga oarecum
Nebuna? V-ar placea s-o stiti
De ras obstesc pe drum?
Oh, leacul! unde-i? Din pamant,
Din foc ea l-ar fi scos!
Erau saraci. Barbatul ei,
De mult bolnavicios,
Zacea si el, puteai de slab,
Sa-i numeri os de os.
Pe lait ficior, parinte-n pat,
Pe rani al carpei nod,
Si-n vatra focul stins de mult
Si nu-i porumb in pod;
Trei zile, iar a patra zi
Doi morti sub un prohod!
Iar azi, cand se trezeste-n ea
Nelimpedele gand
Al mortii lor, ce ras aflati
In plansul ei? Urland
Morteste, biata, iat-o iar,
De zid cu fruntea dand.
Si vezi cum face gesturi ea,
Asa precum in joc
Desmierzi copii? Cum rade ea,
Ca omul in noroc?
Apoi rasare blastamand;
Si-i varsa gura fac.
Rusanda e, copila ei!
In usa tinzii-n prag,
O desmierda ea nopti intregi
Ca un odor pribeag.
Ea singura i-a mai ramas
Din tot ce-avuse drag.
Privindu-si fata, ii parea
Si traiul mai domol,
Frumoasa, ca un sfant potir
P-al schitului pristol,
Si harnica, din ceas in ceas
Umpland al casei gol.
Dar intr-o zi, la casa ei
S-abate un argat:
-"Vrea domnul o camasa-n flori
Cu portul de la sat -
Tu, Sando, cosi cea mai istet,
Sa mergi dar la palat!"
S-a dus. Dar Arpad, el fierbea
De patimi paganesti.
-"De ce-ncui usa? Ce vrei tu?
Turbatule ce esti!"
Si capul ea si l-a zdrobit
De drugii din feresti.
A fost prea mult! Cand i-au adus
Pe Sanda doi argati,
Ea n-a mai plans, a stat ca stan,
Cu pumnii ridicati,
Cu gura plina de blastam,
Cu ochii inghetati.
Esti om nebun, cand vrei sa porti
Intreg onorul tau!
Nimic nu-i sfant! Caci cei tari pot
Sili pe slabi la rau,
Si domnii sunt d-aceea tari,
Caci rad de Dumnezeu!
Si-aici i-a izbucnit din ochi
Plansoarea bob de bob,
Si jos, sacata de simtiri,
Cazu ea toata sdrob.
Domn groful, domn di Dumnezeu,
Ei ambii rad de rob.
Si noi? Sa radem injurand
Pe robi? De ce pe ei?
De ce nu domni? Giganti in drept
Si-n suflete pigmei.
Cu crucea-n mani sa palmuiesti
Pe domni, ca pe misei!