CUM POTI FACE FATA SUFERINTEI UNEI PIERDERI

’ Cind un parinte moare ,iti pierzi trecutul ;cind moare un copil,iti pierzi viitorul.’’


Acest subiect este unul ,as spune,tabu.Despre acest lucru nu ar trebui sa se scrie niciodata,insa,din pacate el exista si vom incerca sa gasim modalitati de a –l depasi.
Copiii nu ar trebui sa moara.Parintii se asteapta sa-si vada copiii crescind si maturizindu-se ;ei,parintii,spera sa-si lase urmasii in urma,acestia avind la rindul lor copii.Acesta ar fi un curs natural al evenimentelor,cercul vietii avind astfel un curs firesc.
Cind iti pierzi un copil,pierzi inocenta surisului sau,pierzi puritatea gindurilor si sentimentelor sale,pierzi speranta,visurile,asteptarile….
Se spune ca durerea unui parinte intr-o astfel de situatie,nu poate fi cuantificata.In acele momente , simte ca o parte esentiala a lui a murit,si ca acea parte,vitala si importanta a plecat pentru totdeauna.Aceasta stare nu este doar de o mare intensitate,dar dezorienteaza.Cel in cauza nu isi mai gaseste drumul,nu mai vede speranta ,are un sentiment acut ca viata s-a sfirsit.Acesti parinti,ce se confrunta cu o asemenea sfisiere a sufletului,ajung in fata unui paradox :pe de-o parte se lupta cu durerea,iar pe de alta cu sentimentul inerent ca trebuie sa-si continue viata .
Multi oameni trec in acele momente prin diverse stari : socul-este cel mai adesea primul raspuns la aflarea unei morti neasteptate.Este ca si cum ‘’ti-ar exploda inima’’,este ceva ce iti paralizeaza simturile,nu iti poti exprima durerea intr-o maniera vizibila(nu plingi,nu tipi,nu vorbesti).Acesta este,de fapt un mecanism de aparare al organismului ,normal ,si pot trece zile,saptamini ,chiar luni pina cind sa poti intelege ce s-a intimplat.Alte manifestari ale durerii sint :neincrederea,furia,supararea,goliciunea interioara,in anumite momente,chiar un sentiment de plutire.Acestea ,amalgamate,duc la o stare aproape de nebunie.
Unii parinti vor simti nevoia sa vorbeasca despre moartea copilului,iar si iar.Altii vor evita sa deschida acest subiect,si vor face’’o deviere ‘’a sentimentelor si emotiilor lor inspre viata profesionala ,muncind pina la epuizare,din nevoia de a uita ,ajungind pina la o extindere obsesiva.Cea mai mare dificultate intr-un cuplu ajuns in acest moment de cumpana,o poate reprezenta faptul ca unul ditre ei vrea sa vorbeasca,iar celalalt nu –l asculta,sau nu-si exprima sentimentele.Este des intilnit acest fenomen,atunci cind unul dintre parteneri are energie doar pentru propria durere si nu este disponibil la durerea celuilalt.
Un lucru important din punct de vedere psihologic este sa intelegi ca fiecare dintre noi avem moduri diferite de a reactiona,de a ne exprima emotiile,si de a respecta nevoia celuilalt de a suferi si de a gasi suport in felul sau.

Nu ezitati sa cereti ajutor in afara familiei,daca e necesar,mai ales daca simtiti ca a vorbi cu rudele sau prietenii nu este suficient pentru nevoia voastra.

De multe ori,parintii celui decedat cauta raspunsuri in alcool ,droguri,medicamente,ceea ce duce la o stare de amortire,dar se ajunge doar la depresie si la o singuratate profunda.
Vina legata de ce ar fi trebuit sa faca pentru a preveni tragedia este normala.Parintii considera de datoria lor in a-si proteja copiii,si,intrebari precum ‘’ce ar fi fost daca ?’’,’’de ce nu am fost eu in locul lui ?’’,sau’’daca as fi facut …. ?’’sint normale ,insa nu ar trebui sa duca la autoacuzare.Nu conteaza cit de irationale sint aceste ginduri,este de ajutor sa le scoti la suprafata,sa le imparti cu familia,si sa nu ii judeci pe oamenii aflati in aceeasi situatie.
Un alt lucru ce poate fi benefic este in a tine un jurnal dedicat celui plecat, in care sa-ti exprimi regretele,sa-ti iei la revedere,sa-i adresezi dorinte neimplinite,si sa-i spui lucruri care nu au fost spuse.Acesta poate fi un mod in care vinovatia si nevoia de a te blama se pot muta la un alt nivel de acceptare a faptului ca multe tragedii in viata nu pot fi prevazute sau prevenite.
Dupa ce realitatea cruda a mortii se instaleaza,apare o furie intensa asupra nedreptatii care ti s-a facut,o profunda angoasa cind realizezi ca pierderea este pentru totdeauna.Furia se indreapta asupra celor responsabili,sau asupra lui Dumnezeu ca nu a salvat copilul,sau asupra oricui si in orice moment.
In aceste momente ,a discuta cu oameni trecuti prin aceleasi evenimente ingrozitoare,si a intelege ca nu esti singur in durerea ta,te poate ajuta. O alta modalitate de a merge mai departe ,este in a gasi cai speciale de aducere aminte.Aceasta aducere aminte poate fi simpla,ca de exemplu prin includerea numelui copilului in conversatie,spunind istorioare despre el,facind un album special,ori adunind familia la o masa de comemorare .



Durerea fiecarei persoane este unica,diferita si individuala,doar a ei ;insa acest proces de ‘’vindecare’’,prin care familiile invata sa traiasca cu golul imens din suflet,poate fi asemanator.Recuperarea completa dupa o asemenea tragedie este un mit.Membrii familiei isi reiau viata,insa niciodata ‘’asa cum a fost’’.Unitatea familiei se schimba .Ei toti au nevoie de suport pe termen scurt si lung mai ales cind moartea copilului este neasteptata.Unii au nevoie de support in a face fata fricii ca ceva tragic se poate intimpla oricind si cu altcineva din familie.
Dupa un timp ,durerea se transforma intr-o suferinta profunda,facindu-i pe unii parinti sa-si schimbe total modul de viata(scriu carti despre tragedia lor ,isi continua studiile,si exista cazuri in care unul dintre parinti a ajuns avocat pentru a corecta nedreptatea legata de moartea copilului),care i-ar fi facut mindri pe copiii lor.Toate aceste lucruri pot fi constructive,reprezentind faptul ca ‘’ceva bun ‘’poate aprea dupa o pierdere.

Fiecare persoana trebuie sa caute o semnificatie a acestei pierderi pentru a putea da vietii un nou sens.Familia trebuie ,in diferite moduri,sa -si integreze pierderea in propriile lor vieti si sa reinvesteasca in dragoste,intelegere,comunicare,in munca,intr-un cuvint,in viata


Cristea Sorina

psih.sorinab@hotmail.com