26 iunie 2012

Nu, nu pot sa-ti spun ce simt. Dar continua sa-mi citesti!


E adevărat că numai timpul vindecă rănile sufletului. Dar ce facem în timp ce așteptăm “vindecarea”? Puteți citi aici despre beneficiile surprinzătoare ale cititului în cazul durerii provocate de moartea unei persoane dragi.
In ultimii 2 ani, am fost “psiholog amator” pentru mama mea, dupa ce ea si-a pierdut pe neasteptate partenerul de viata. Si eu l-am pierdut pe tata, dar acest lucru a contat mai putin pentru mine. Foarte grav era ca mama suferea foarte tare, o vedeam cum se rupe inima in ea si paseste ca un mort viu, care respira, dar nu traieste … Si cum viata ii devenise o povara imposibil de dus … moartea tatalui meu a prins-o complet nepregatita sufleteste …
Asadar, am inceput sa caut moduri de a o ajuta sa ii fie mai bine. Printre cele mai eficiente “metode” a fost LECTURA DESPRE DOLIU: acasa, cand eram doar intre noi, ii citeam de pe internet povestilor altor femei care isi pierdusera sotii. Initial, mama se opunea, refuza sa ma asculte, dar continuam sa citesc si plangeam amandoua (ceea ce ne facea bine). Impresionant este ca, in saptamanile care urmau, mama facea zeci de referiri la povestile auzite si era “bucuroasa” ca zbuciumul prin care trece este “normal”. Desi durerea nu se micsora, devenea un pic mai usor de suportat.
Am “cercetat” si am descoperit cateva lucruri pe care persoanele indoliate le au in comun:
1. au mare nevoie (neconstientizata) sa AFLE cum traverseaza alti oameni perioada de doliu (asa isi dau seama daca starile lor sunt “normale”).
2. nu au energia sa isi caute singuri materiale de citit, fiind coplesiti si consumati in intregime de starile sufletesti. Putini apropiati stiu ce materiale sa recomande.
3. chiar daca la inceput refuza sa fie in prezenta altor oameni care au suferit pierderi, treptat incep sa isi accepte “situatia” si, desi nu vor recunoaste direct, apreciaza prezenta celorlalti.
4. multi nu sunt dispusi sa vorbeasca despre pierderea lor si prefera doar sa asculte si sa observe, la inceput.

Un comentariu:

Corina spunea...

Eu stiu ca atunci am cautat singura materiale pentru citit.Dorinta a venit singura, din mine, nu mi-a recomandat nimeni sa caut, sa aflu.De fapt nimeni nu poate sa -ti recomande ceva , decat cineva care la randul lui a trecut prin asa ceva.Cautam ore, pe net sa aflu...