7 iunie 2013

TRAIND PRINTRE RUINE

Când mortu-i mort şi îngropat,
Păşeşte-n altă lume...
Într-un alb pur înveşmântat
Şi-n a lui fapte bune.

Mai greu de cel ce este viu
Dar viaţă nu mai are.
Şi are-n jur numai pustiu
Şi-o rană care-l doare.

Un stol de corbi ce-i dă ocol
I-arată cum trec anii,
Cu glasul lor ca un oracol
Cerşesc acum toţi banii.

Iar bietul om rămas pustiu,
Orb în a lui simţire,
Nemaiştiind dacă e viu
Trăind printre ruine,
Nu ştie cu ce a greşit
De e pândit de unii.
Păşeşte tot mai obosit
Rob în ţara minciunii.

Când poarta el o va găsi
Şi-n urma lui va-nchide,
Printre cei buni va poposi
Primit cu dulci merinde.

Voi corbi care îl tot pândeaţi
Acum ce veţi mai face?
Voi v-aţi născut înaripaţi
Dar nimeni nu vă place!

Lipsiţi de jocul ce-l jucaţi
Râzând spre chinuire,
Spre alte zări acum plecaţi...

Mortu-i în nemurire!

3 comentarii:

Narcisa spunea...

Adevarate cuvinte,frumoasa poezie,multumesc pentru postarile tale ce ne mangaie sufletele.

Adriana spunea...

Extraordinare versuri!Da,asa cum zice Narcisa,ne mangai sufletele.Va pup.

mariperijoc spunea...

Va imbratisez cu mult drag!Eu va multumesc pentru popas si pentru ca aveti rabdarea a ma citi...