TRAIND PRINTRE RUINE

Când mortu-i mort şi îngropat,

Păşeşte-n altă lume...

Într-un alb pur înveşmântat

Şi-n a lui fapte bune.

Mai greu de cel ce este viu

Dar viaţă nu mai are.

Şi are-n jur numai pustiu

Şi-o rană care-l doare.

Un stol de corbi ce-i dă ocol

I-arată cum trec anii,

Cu glasul lor ca un oracol

Cerşesc acum toţi banii.

Iar bietul om rămas pustiu,

Orb în a lui simţire,

Nemaiştiind dacă e viu

Trăind printre ruine,

Nu ştie cu ce a greşit

De e pândit de unii.

Păşeşte tot mai obosit

Rob în ţara minciunii.

Când poarta el o va găsi

Şi-n urma lui va-nchide,

Printre cei buni va poposi

Primit cu dulci merinde.

Voi corbi care îl tot pândeaţi

Acum ce veţi mai face?

Voi v-aţi născut înaripaţi

Dar nimeni nu vă place!

Lipsiţi de jocul ce-l jucaţi

Râzând spre chinuire,

Spre alte zări acum plecaţi...

Mortu-i în nemurire!