COLINDÂND PĂMÂNTUL

Un vuiet lung coboară,

Dansează peste sat.

În joacă ,astăzi vântul

E pus pe scuturat.

Copaci îngălbeniţi

Îşi pitesc frunzele

Ce i-au ţinut gătiţi

În toate zilele.

Din calea lui ,gonite

Se-nsoţesc păsările,

Spre locuri însorite

Mutând cântările.

Zâmbeşte mândru vântul

De-aşa întâmpinare,

Se miră de impactul

Făcut cu-a sa intrare.

Şi după el ascunsă,

Zâmbeşte cald o zână.

Şi lin se lasă dusă

Ţinându-se de mână.

E toamna ce coboară

Să-aducă bogăţie,

Cu chipu-i de fecioară

Pe oameni să îmbie.

Va poposi o clipă

Strângându-şi roadele,

Pe-a vântului aripă

Colindând satele.

Şi când pe drum în spate

Va urla Crivăţul,

Va merge mai departe

Colindând tot pământul.