Iarta

Stii ca atunci cind iti mentii starea de furie sau de suparare pe cineva, sistemul tau energetic sufera foarte mult? E ca si cum ai lua o greutate de cateva kilograme si ai purta-o dupa tine tot timpul. Cind alegi sa ierti, alegi sa renunti la acea greutate. Acest lucru te face sa fii mai usor si iti creste vibratia. Insa e foarte usor de vorbit despre iertare si foarte greu de facut. Mai intai, da-ti seama ca sentimentele de furie pe care le perpetuezi in viata ta iti fac rau tie, nu persoanei care te-a jignit.
Daca cineva iti da un cactus, cat timp il vei tine in mana? Pina va incepe sa-ti patrunda pe sub piele? Pur si simplu da-i drumul, lasa-l sa cada, leaga-ti ranile, ingrijeste-le si vindeca-te. Daca alegi sa tii cactusul in mana in continuare, nu poti sa invinovatesti pe nimeni altcineva decit pe tine pentru propria ta durere.
Invata lectia care decurge din experienta respectiva si mergi mai departe. Cand te simti jignit(a), tratat(a) nedrept, asuma-ti responsabilitatea si mergi mai departe. Nu fi aspru cu tine, doar realizeaza ce ai facut rau in situatia respectiva si decide cum ar fi bine sa te comporti in viitor.
Trimite iubire celei/celui care ti-a facut rau. Fii empatic(a). Realizeaza ca persoana respectiva se comporta asa, pentru a-si indeplini si ea nevoia de iubire. Simte compasiune pentru cei care nu au primit iubire in viata si cred ca vor obtine atentie prin comportamente agresive. Poate cel care te-a ranit se simte rau in legatura cu acest lucru, dar nu vrea sa recunoasca. Poate nu a vrut sa te raneasca, dar nu vrea sa-si recunoasca vina. Poate sufera atit de tare incit actul ei/lui a fost un strigat de ajutor. Incearca sa vezi situatia din punctul ei/lui de vedere.
Toata lumea greseste. Iarta-te pe tine si pe ceilalti. Ne aflam aici pentru a invata. Nu e nevoie sa porti greutati insuportabile in spate. Nu lasa loc pentru ura si manie in viata ta. Fa loc doar pentru iubire.

http://drumuricatretine.wordpress.com/

Scos din sertar

Timpul se incapataneaza sa alerge…nu stiu cat de des constientizez dar recunosc fetele mele au mai crescut,s-au schimbat…eu m-am schimbat…
Acum am curajul sa recunosc acest lucru…DA m-am schimbat enorm,fac lucruri pe care inainte nici nu visam sa le fac vreodata…
Se spune ca ce nu te omoara te intareste ,eu am inceput sa cred aceasta afirmatie…esti obligat sa mergi mai departe.
Dragii mei eu sunt dovada vie ca se poate.Credeti-ma nici mie nu imi vine sa cred…
Cand il aveam langa mine pe Vali eram mai retrasa,mai timida,imi era bine sub aripa lui…Pentru ca el era optimist si foarte tupeist si ii placea sa faca orice…Se descurca in toate si era incantat sa le faca pe toate pentru noi.Ne completam unul pe altul si ne era bine impreuna…
Cand am ramas fara el am fost socata.
Acum cateva zile o prietena mi-a marturisit ca a crezut ca voi fi “terminata” ca nu voi putea sa merg mai departe ,nu ma voi descurca…
Sigur ca am fost speriata,dar am avut o puternica motivatie- fetele mele.Eu si Vali ne faceam tot felul de planuri (ca oricare parinte care face totul pentru copilul sau) pentru ca lor sa le fie mai bine…
Am fost constienta de faptul ca puteau sa ne piarda pe amandoi si imi imaginez ca le era mult mai greu…
Sunt prea mici pentru a se descurca singure…acum cred ca s-au maturizat mai devreme…
Aceasta a fost motivatia,dupa aceea am inceput sa fac tot felul de activitati pentru a fi ocupata cat mai mult…Pentru a nu avea timp de gandit…si m-am schimbat.
Am mai mult curaj…indiferent cat de greu mi-ar fi fost la un moment dat ,duceam lucrurile pana la capat ,pentru ca acum sunt singura care le poate rezolva…Trebuia sa ma descurc singura….
Aud tot mai des in jurul meu oamenii spunand la adresa mea “esti o fiinta puternica”
Eu nu ma vad asa,sunt pur si simplu o fiinta pusa intr-o situatie fara iesire,care trebuie sa mearga mai departe si care lupta sa se schimbe…Nu ne putem schimba decat pe noi daca vrem…
Eu sunt dovada ca se poate

Am scris tot ceea ce vedeti mai sus cu ceva vreme in urma pentru voi.In acel moment am fost intrerupta si m-am gandit ca o sa il termin cand am timp.De atunci a trecut ceva vreme,insa astazi l-am redescoperit si m-am hotarat sa-l postez in aceasta forma,cu riscul de a spune lucruri pe care le-ati mai auzit de la mine…

Impresii despre emisiune

In ultima perioada din viata mea am impartasit cu voi si bune si rele(poate mai mult rele si imi cer scuze daca va incarc cu problemele mele cand voi le aveti fiecare pe ale voastre)
Nu am avut curajul sa va spun inainte ,am fost invitata in emisiunea “Celebri sau nu la Mihaela Tatu” .

Emisiunea o puteti vedea inregistrata aici.

Multumesc pentru invitatie,multumesc doamnei Mihaela Tatu , Antoniei Deca si tuturor celor din spatele camerelor care lucreaza la aceasta emisiune si pe care i-am simtit emotionati si cu sufletul alaturi de mine.
Nu sunt numai cuvinte formale sau de politete,sunt spuse din suflet pentru ca inseamna enorm pentru mine aceste gesturi pe care probabil unii dintre voi le considerati banale…
Prima mea reactie a fost de refuz.Nu vedeam ce sa caut eu acolo,sunt un om obisnuit care a trecut printr-o intamplare tragica si nefericita dar sunt multi altii in aceeasi situatie ca mine sau poate mult mai tragica…
Sigur ca imi era teama de cum voi reactiona(vorbeam totusi despre un subiect care pe mine m-a marcat si care mi-a schimbat total viata) credeti-ma ca sunt cel mai aspru critic al meu si pentru mine era ceva nou …
Dupa aceea mi-am dat seama ca eu am fost dezamagita cand am deschis acest blog din dorinta de a primi aici povestile voastre,comentariile voastre, de a schimba cu voi pareri ,trairi, sentimente,ceea ce nu prea am reusit pana acum.
Si in acest moment al vietii mele am inteles ca si eu fac acelasi lucru ca si voi(cei care nu doriti sa va faceti publica povestea voastra trista,considerand-o prea intima sau poate prea normala) ma tem…ma tem sa ies din zona mea de confort…insa eu am citit ca:

“Nu vei evolua pana cand nu vei face cativa pasi in afara zonei tale de confort”

M-am hotarat sa merg indiferent de consecinte sa vorbesc tuturor despre Vali ,despre marea mea dragoste si sa imi testez curajul…(cu ceva vreme in urma categoric nu as fi avut acest curaj)
Si am facut-o…
Sigur ca am fost coplesita de emotii si asta inteleg ca s-a vazut.Marturisesc ca in acest moment nu am vazut inregistrarea ,aproape imi este teama sa o fac pentru ca ma cunosc pe mine si sigur am sa vad numai greseli(déjà toata noaptea am avut raspunsuri mult mai bune la intrebarile Mihaelei,dar intre scris si vorbit acolo in direct pentru prima data in viata mea e cale lunga)
Nu vreau sa ma scuz in nici un fel,sa nu intelegeti acest lucru…va spun doar impresia mea,”gandurile” mele asa cum v-am obisnuit.
Ce a urmat dupa emisiune?Ceea ce ma asteptam…Impresii…
-trebuia sa zambesc mai mult
-sa stau cu fata la camera
-am stat ca Labus (adica nu am stat dreapta)
-am dat raspunsuri scurte
-mi-a tremurat vocea
Sa va mai spun?
Da,am facut aceste lucruri dar asta sunt eu…Sunt cea din viata de zi cu zi,un om simplu care incearca sa invete sa mearga mai departe de una singura,care incearca sa se schimbe,sa-si invinga emotiile si sentimentele.
Nici nu am intentionat sa arat nimic despre mine,sunt un om simplu… am incercat sa vorbesc lumii intregi despre o persoana draga mie(si acasa mi-am dat seama ca datorita emotiilor pe care incercam sa le controlez nu am pomenit nimic despre Gina.Sigur ca vorbesc mai mult despre sotul meu ,dar asta nu inseamna ca nu imi este dor si de ea.Ma doare pentru ca nu imi amintesc sa ii fi spus vreodata ca o iubesc…Si ea a fost o persoana vesela,optimista si extrem de indragostita de fratele meu.Si pentru noi a fost cumplit sa inmormantam doua fiinte dragi…Iarta-ma Gina!)
si atat…

Mi-e tare dor de tine

Zilele asta mai mult ca oricand. Mi-e dor sa dansez cu tine ,chiar daca aveai de multe ori doua picioare stangi, stiu ca te straduiai. Mi-e dor sa te vad cu fetele tale. Mi-e dor sa imi spui Ira.Mi-e dor de glumele tale.Mi-e dor de veselia pe care o raspandeai cand intrai intr-o camera.Mi-e dor de pasiunea cu care iti traiai viata.Mi-e dor de tine, atat de dor incat vad pe strada barbati ce-ti seamana si grabesc pasul sa il ajung din urma, s-apoi ma opresc cu lacrimi in ochi, caci stiu ca nu esti tu .Sunt trista si cu sufletul neimpacat ca nu am reusit sa invat de la tine sa traiesc viata cu aceasi intensitate ca tine, pentru ca desi te-am iubit tare mult, nu am petrecut mai mult timp impreuna, ca nu ti-am fost aproape atunci cand a trebuit.Imi lipsesti tare mult.

Multumiri

Multumesc Organizatia EMMA pentru balonul simbolic in memoria lui Andrei...

http://www.organizatiaemma.ro/memoria/ingerasii

Multumesc mamicilor de ingeri care sunt alaturi de mine, pentru cuvintele de incurajare.
Multumesc Bianca Brad pentru sustinerea morala pe care mi-o oferi mie si tuturor mamicilor de ingeri...

http://www.organizatiaemma.ro/node/540

Un gand bun pentru Sebi

BUNA ,
ma numesc Sebi si din dorinta de a scapa de singuratate am dat cumva de blog-ul tau . Te inteleg , eu mi-am pierdut mama intr-un accident de masina . Mult timp aveam impresia ca e plecata undeva si trebuie sa se intoarca . Totul s-a intimplat acum 5 ani , eu aveam 26 ani atunci . Cind am aflat m-am comportat normal ba chiar anormal seara rideam eram vesel . Abia dupa citeva luni am inceput sa pling si ma doara .
Dupa citeva luni am pierdut si relatia care o aveam cu iubita mea , de atunci nu mai pot oferi dragoste , nu mai pot atinge sentimente profunde , decit durere si regrete .

As face orice ca sa intirzii intoarcerea mea acasa seara , de fiecare data e la fel nimeni nu ma asteapta , nimeni nu ma intreaba cum ma simt , nimeni nu imi ofera o imbratisare , o mingiiere , o vorba buna .



nu mai pot scrie iar ma rupe plinsul

fii binecuvintata

Povestea ta

Atunci cand o fiinta draga pleaca din aceasta lume,avem tendinta de a cauta tot ce este legat de acest subiect,din dorinta parca de a afla un raspuns clar cu ce se intampla dincolo de moarte…
Vrem sa ii simtim aproape si ne legam de orice cuvant,orice amintire.Aflam ca singurul lucru care ne mai uneste cumva cu ei este rugaciunea.Rugaciunea facuta pentru suflet il ajuta si il usureaza pe raposat.Trebuie sa fie insotita de slujbele in biserica si de milostenie…
Rugaciunea ne ajuta si pe noi cei ramasi sa ne gasim linistea sufleteasca.Dumnezeu ne da putere si in marea Lui bunatate ii usureaza pe cei pentru care noi ne rugam.
Am deschis acest blog cu o dorinta.Dorinta de a ne intalni undeva noi toti cei care cautam un sprijin,avem o intrebare,stim ca cei de aici au trecut prin aceeasi durere si ne inteleg.Ca aici nu suntem judecati.
Pentru ca si eu am facut ca si voi.Am incercat sa gasesc raspunsuri,am vrut sa intreb,m-am ascuns de cei a caror privire spunea “saraca,si-a pierdut mintea…”
Am primit de la voi diferite mesaje si va multumesc pentru incredere.Incepand de acum voi posta povestile voastre.Astept sa mi le trimiteti la adresa mea de E-mail .
Ne vom aminti si vom discuta aici de cei dragi care au ramas mereu aproape,in inimile noastre…