Ziua de nastere, de nume, ziua plecarii, aniversari, Paste, Craciun …
Zilele speciale, aniversarile si durerea nu par a se potrivi. Va temeti de aceste zile cand se apropie mai mult si mai mult. Va intrebati cum va veti simti atunci cand va veni acea zi. Va faceti griji cum veti face fata la toate sentimentele care erup.
Sarbatorile pot fi stresante si de aceea puteti gasi un refugiu in plans. De fapt, acesta este timpul in care fiecare dintre noi are nevoie de mai multa dragoste si atentie.
Insa, in familie, puteti sa va oferiti reciproc un suport enorm, o data ce ati trecut de teama de a vorbi despre acea persoana iubita, care nu mai este.... fie ca este vorba de un copil, de frate sau sora, de mama, tata sau bunici....
http://www.organizatiaemma.ro/node/726#top
32 de comentarii:
Daca in celelalte zile incerc sa-mi tin mintea si mainile ocupate,de sarbatori mi-e foarte greu...Aranjez casa asa cum ii placea lui Alin(baiatul meu),pregatesc mancarea ce-i placea,pun masa si pe fundalul muzicii ce-i placea,asteptam colindatorii...Dimineata merg la biserica apoi la mormant si acasa...unde ne asezam tacuti la masa(eu si sotul meu)si chiar daca fizic Alin nu mai este,eu il simt prezent cu noi dandu-ne putere sa mergem mai departe...Este adevarat ca in asemenea zile sprijinul si alinarea trebuiesc gasite in familie, dar cand familia se rezuma doar la mine si un sot bolnav,atunci caut putere si ajutor in mine si in Dumnezeu...Lili
Indiferent de cati ne adunam de sarbatori ,lipsa lor o vom simti mereu...La fiecare bucurie sau la greu,ne vom gandi la ei...Si eu cred ca ei ne sunt alaturi draga Lili,chiar daca fizic nu ii mai putem vedea...
Inteleg ce simti si cat de singuri va simtiti acum...din cate am inteles v-a mai ramas o fiica(nora voastra).Daca sunteti impreuna va alinati durerea si il bucurati pe Alin.
Dumnezeu sa va dea putere si liniste sufleteasca!
Ce bine ar fi sa fie si nora noastra cu noi...dar...dupa ce am facut parastasul de 6 luni,ea a plecat(cu voia noastra)la cineva in Italia sa munceasca...Acolo si-a refacut viata,intalnind un baiat la fel de bun si cuminte(din spusele ei)ca Alin si care culmea seamana leit cu el.Mai comunicam pe mess dar acum mai rar ca probabil nu are si ea timp.Este tanara si frumoasa ca atunci cand a plecat.Ptr. noi va ramane fata pe care Alin a iubit-o enorm...singura noastra amintire vie...Multumesc mult ptr. cuvintele tale de incurajare...sunt ca un balsam ptr. sufletul meu!multumesc!Lili
Acum 3 zile pe data de 20 noiembrie a fost ziua fetitei mele, Beatrice, a implinit 6 anisori. A fost un moment frumos in care familia s-a reunit, dar familia nu mai era ce a fost anul trecut caci "bunu" (tatal meu) nu mai era printre noi. Chiar el zicea anul trecut cand l-am invitat la noi la masa cu aceasta ocazie (el fiind deja tare bolnav, nu stiam daca va putea sa ni se alature la masa)ca vine, ca "la anul poate nu o mai prind". Asa a si fost, anul acesta ne-a fost alaturi de acolo unde este acum, si poate l-am simtit printre noi. Am inramat o poza cu mine si cu el si e asezata la loc de cinste, la vedere si chiar o priveam in timpul petrecerii, il privam si-i spunneam in gand ca il iubim si ne e tare dor de el..
Adevarat ca momentele de acest gen, sarbatori, zile de nastere ne fac sa ne simtim mai goi, mai singuri, mai tristi din cauza pierderii celor dragi.. Anul acesta va fi primul Craciun fara tata si mi-am promis sa duc eu mai departe traditia cu impodobirea bradului. Era datoria si placerea lui si eu il ajutam, dar anul acesta voi incerca sa preiau obiceiul si sa-i cer ajutorul fiicei mele.. cred ca daca ne-ar vedea ar fi mandru de noi!! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace
Inteleg cat va e de greu draga Lili(sper ca imi permiti sa-ti spun asa),Dumnezeu sa va dea putere!Nu vrei sa intri sa imi dai adresa ta de E-mail?Mai vorbim...pe E-mail...
Stiu ca e greu Tuchi,la noi Vali impodobea bradul cu fetele...eu ii mai ajutam cu ornamentele,dar ei le asezau...era ca un ritual.Dupa ce nu a mai fost cu noi mi-a fost atat de greu,le-am pus pe ele sa il impodobeasca si eu ma prefaceam ca am altceva de facut...nu am putut...acum m-am mai obisnuit
Sunt convinsa ca te vede si e mandru de voi...
Dumnezeu sa ii ierte!
Mari, sa ma ierti, dar se spune ca in mod paradoxal in crestinism ni se cere sa dam din ceea nu avem pentru a dobandi dupa aceea ceea ce am daruit. Din acest motiv, indraznesc sa te intreb daca poti sa lasi un cuvant bun pe blogul acesta: http://miopul.blogspot.com/
Multumesc!
Am incercat Dana,insa in acest stadiu de soc si durere nu stiu cat pot ajuta cuvintele...
Dumnezeu sa ii intareasca familia si sa Il odihneasca in pace pe Alex!
Multumesc mult, si sa ma ierti ca te-am rugat sa faci ce n-am putut eu face, dupa ce ii urmarisem durerea pe parcursul evolutiei bolii. te imbratisez cu mare drag.
Stiu ca suferi si tu draga Dana,orice veste de acest gen ne face sa suferim pentru ca stim ce e in sufletul celor ramasi.Am vrea sa le stergem suferinta dar suntem atat de mici...Crestineste stim ca pentru Alex acum totul este bine,el nu mai sufera...se afla printre ingeri ,noua insa ne e greu sa il lasam sa plece...
Te imbratisez si eu,nu ai pentru ce sa imi multumesti...as vrea sa pot face mai mult...insa nu pot
Dna.Lili,stiu ce durere si dor este in sufletul dvs.si cat suferiti,mai stiu ca indiferent ce sfaturi am primi durerea nu dispare la comanda.Nu stiu ce inseamna sa-ti pierzi copilul pt ca nu am,dar cunosc suferinta,cunosc starile de depresie cand iti vine sa-ti zmulgi parul din cap de dor si durere.Vineri se implinesc 10 luni de cand mamica mea a urcat la ceruri lasandu-mi un gol imens in suflet si o durere ce nu o pot descrie in cuvinte.Incerc sa fiu tare,pt.ea,am inteles ca nu e bine sa plangem ca le facem lor rau,dar am zile cand nu pot sa ma abtin,mi-e dor de ea,de rasul ei,de vorba ei,de mirosul ei,mi-e dor sa-mi pot pune capul in poala ei si sa ma mangaie cum numai o mama poate,ma simt injumatatita fara ea,mi-a luat zambetul,bucuria,mi-a luat jumate din viata.Ea a fost totul pt.mine,si mama si tata si prietena si de aceea,chiar daca am un sot minunat langa mine si ii multumesc lui D-zeu pt.asta,nimeni nu o poate inlocui pe maicuta mea,mama e unica in viata si indraznesc sa-i rog pe toti cei ce au parintii langa ei sa-i respecte si sa-i pretuiasca si macar o data in viata sa le sarute mainile si sa le multumeasca pt.tot.Imi dau seama ce trebuie sa simtiti si dvs.stiu ca e greu dar va rog sa incercati sa fiti tare pt.sufletul lui Alin,ganditi-va ca nu i-ar placea sa va vada suparata,un copil sufera pt.durerea parintelui chiar daca uneori noi copii nu o aratam si suntem mai rebeli uneori nu?Eu am citit multe carti cu ce se intampla cu sufletul dupa moarte,vroiam sa stiu,asa am ajuns pe acest blog si comunicarea cu dna.Mari ma ajuta enorm,cum ati spus si dvs.cuvintele ei sunt mangaietoare pt.noi,pt.mine e o lumina la capatul tunelului si sper sa vad drumul si sa revin la viata mea.Va rog sa mai intrati de cate ori simtiti nevoia sa vorbiti cu cineva,aici suntem doar oameni simpli pe care durerea ii uneste.Va pup dna.Lili,aveti grija de dvs.si D-zeu sa-l odihneasca in pace pe Alin si sa-l pomeneasca in imparatia Lui.Poate e cu mamica mea acolo nu?sarut-mana
Multumesc ptr. cuvintele frumoase ce mi le-ai adresat Suflete zbuciumat!Multumesc ca in durerea ta,ai gasit cuvinte si ptr.alinarea durerii altora!Esti un copil(imi dai voie sa-ti spun asa?)minunat,educat si sensibil dar pe care viata l-a lovit prea de timpuriu!Nu-mi permit(si nici nu-mi place)sa dau sfatur ci doar spun ce am facut eu cand mi-am pierdut mama(avea 58 ani)si cand am crezut ca s-a sfarsit lumea...fara sa stiu ce ma va astepta mai tarziu...atunci m-am refugiat in munca si citit ...La serviciu ceream sa luctez in locurile cele mai grele unde se cerea multa atentie ,ptr. a avea mintea si mainile ocupate,acasa ma ocupam de gospodarie si familie iar noapte plangeam si citeam...Durerile acestea -dupa cum spui si tu-nu pot fi descrise in cuvintesi nici lacrimile nu le poti opri la comanda,cine ne intelege bine ,cine nu trec pe langa noi si-si vad de drumul lor.dar nu trebuie sa te izolezi.Trebuie sa te intarestisi sa te rogi ptr. sufletul mamei care te vegheaza de acolo de sus!tu puiule,esti tanara ,ai atatea lucruri frumoase si bune de facut!Gandeste-te ca mamei tale nu-i place sa te vada dezorientata si zbuciumata... si eu te pup pe frunte, lili
V-am scris povestea mea,mi-ati raspuns,va multumesc.Mie mi-a murit singurul copil in varsta de 20 de ani intr-un accident cu un atv,la munte.A stat in coma 2 luni,apoi ne-a parasit.V-am mai scris,nu-mi suport rudele,prietenii,m-am izolat.Nu suport legaturile materne..s.a. m.d.nu pot gati ce-i placea lui.
Se implinesc 3 ani in aprilie,dar pentru mine este ca si cand l-am pierdut ieri.Doar la servici ma detasez de problema mea,sunt o persoana sociabila,rad,glumesc,pana la intrarea in casa.
Se apropie ziua mamei,am cerut liber in ziua respectiva,pentru ca nu as putea suporta urarile facute la servici.
Daca vad ca o persoana se apropie de mine sufleteste ,imediat rup legatura,nu suport sa se apropie nimeni de mine.
Pana cand D-zeu ,ma va chinui asa?
Unde este,de ce nu ma duce langa puiul meu?
Astept cu nerabdare acea zi.
Zilnic intru pe acest site,citesc,plang,dar nu pot sa iau in considerare niciun sfat.Niciun sfat nu-mi alina durerea.
Draga Ely,fiecare isi traieste durerea in felul sau...si la mine se implinesc trei ani si nu realizez cand au trecut...Inteleg ce descrii mai sus,noi povestim aici ce simtim,ce ne face bine,cum incercam sa mergem mai departe cu acest dor...nu intentionam sa dam sfaturi...poate ca asa suna uneori...
Nici eu nu suportam urarile de "La multi ani" adresate mie...mi se parea ca nu isi mai au rost,ce fel de ani?Ceva s-a rupt din mine la plecarea lui...
Nu iti pot alina durerea dar sunt cu sufletul alaturi de tine,spui ca nu suporti sa lasi pe nimeni sa se apropie sufleteste de tine...poate noua celor care avem sufletul inundat de acelasi dor si de aceleasi lacrimi ne permiti sa iti spunem sincer:Nu stim cat de mult te doare(trebuie sa fii tu cel care simte ca sa iti dai seama,noi ne imaginam doar cat e de cumplit...),dar stim ca doare...si pe noi ne arde dorul...da-ne voie sa iti fim alaturi...poate ca daca spui ce simti iti vei mai usura sufletul destul de incarcat...
Dumnezeu sa iti dea putere si liniste sufleteasca!
http://landvoicelearning.com/#21906 buy cheapest tramadol online - tramadol online without rx
http://blog.dawn.com/dblog/buy/#blog tramadol 50mg for dogs - tramadol what is it
buy tramadol online usa online pharmacy tramadol - tramadol dosage for adults
buy tramadol tramadol 50 mg generic - tramadol zantac
buy tramadol online tramadol 50 mg and ibuprofen - buy tramadol over the counter
buy tramadol tramadol dosage recommendations - tramadol dosage acetaminophen
http://reidmoody.com/#37982 ativan dosage strengths - ativan vs xanax 2012
learn how to buy tramdadol tramadol hcl 50mg 627 - tramadol hcl 50 mg tab amn
ativan for sale better high ativan klonopin - can i buy lorazepam online
http://ranchodelastortugas.com/#50698 long does xanax 1mg work - xanax makes my anxiety worse
buy tramadol online buy tramadol online australia - order tramadol online no prescription overnight
buy tramadol online tramadol dosage - tramadol 50mg dosage dogs
xanax xanax overdose milligrams - side effects xanax high
Zile speciale?...Da,tocmai va veni una...luna viitoare:14 MARTIE !.Despre ea insa nu pot vorbi.Nu inca.Pe mine cel mai mult ma dor Revelioanele...se leaga inevitabil de o amintire foarte draga:TATA,EU si muzica lui DUCU BERTZI...De multa vreme insa,bucuria unor astfel de momente a disparut...Si mai am o problema cu zilele speciale...imi urasc ziua de nastere !.De doua ori:prima data pentru momentul 14 AUGUST 1990-FARA TATA nu am mai simtit ca mai poate fi"ziua mea",iar a doua...in clipa in care mi s-a anulat definitiv dreptul de a mai avea o zi de nastere:14 AUGUST 2003-Ziua in care bunica mea a murit...de ziua mea.Despre asta nu pot vorbi,inca,dar"intamplarea"asta n-a facut decat sa adauge o durere in plus la cele pe care le simteam deja.
Si pe mine m-au enervat multi ani "dupa" urarile de "La multi ani",indiferent cu ce ocazie erau facute ,pentru ca in mintea mea era intrebarea "multi ani fara?"...acum m-am obisnuit si cu aceste urari...pentru tine este si mai cumplit sa asociezi ziua ta cu plecarea altei persoane dragi din viata ta...
Maine e 1 MARTIE...iar mie imi e dor sa mai poti innoi Amintirile"palpabile"cu o felicitare,fie si numai pentru MAMA,ca aceea pe care am gasit-o,cautand in"arhiva"lucrurilor scrise de tine-pe care nu am putut-o arunca,nici chiar dupa ce tu ai..."plecat".De ce felicitare numai pentru MAMA?.Pentru ca noi doi nu aveam obisnuinta unor gesturi de acest fel-n-am avut timpul necesar sa-mi poti darui ceva ca pentru o"domnisoara"-pe atunci,singurele cadouri pe care puteai sa mi le faci erau pentru copilul care eram.Chiar si la momentul"plecarii"tale nu aveam decat aproape 10 ani.Iar la momentul acelei felicitari eu nici nu existam inca-era abia din anul casatoriei voastre-1976-.Sunt sigura insa ca MAMA s-ar fi bucurat de o urare de la tine,maine.De unde stiu?.Din expresia de pe chipul ei cand i-am aratat felicitarea.Doar ca n-am dorit sa planga,asa ca am scurtat repede monentul.Nici nu stiu de ce am simtit nevoia sa rascolesc Amintiri,poate din acelasi-deja mult prea cunoscut motiv-MI-E DOR DE TINE.Si pentru ca speram,poate, sa te mai simt,macar asa,mai aproape de mine...
CADOU DE ZIUA TA
De ZIUA TA inmuguresc si merii
Potop de floare alba si parfum
De ZIUA TA vin iar in zbor cocorii
Purtand pe aripi alb al iernii scrum
De ZIUA TA vor inflori lalele
Culori de vis in soare stralucind
De ZIUA TA alai de randunele
Va poposi pe ramuri ciripind
De ZIUA TA va ninge cu petale
Din trandafirii puri inmiresmati
De ZIUA TA de sub omatul moale
Imbobocesc doi ghiocei uitati
De ZIUA TA se redeschid narcisii
Gingase perle de argint curat
De ZIUA TA ne-ntampina caisii
Cu-al lor suras alb-roz nevinovat
De ZIUA TA se-aprind din nou garoafe
Jar cald pe rugul frunzelor nestins
De ZIUA TA fragilele muscate
Se intrupeaza-n cel mai tandru vis
De ZIUA TA se-aduna-n jur toti crinii
Invaluind pamantul cu arome
De ZIUA TA vor inverzi si spinii
Tesand discrete-ntruchipari si forme
De ZIUA TA coboara toporasii
Secunde violete-n prag de seara
De ZIUA TA ne indreptam iar pasii
Pe drumul regasit spre primavara
De ZIUA TA se reintorc ciresii
In anotimpul singurului zbor
De ZIUA TA hotarele zapezii
Se vor topi sub mangaierea lor
De ZIUA TA se nasc doar gladiole
Blandetea lor e mistica lumina
De ZIUA TA plapandele corole
Isi re-nnoiesc faptura lor Divina
De ZIUA TA rasar timid zambile
Buchete-albastre ca un miez de fum
De ZIUA TA miresmele subtile
Se raspandesc peste al vietii drum
De ZIUA TA o Primavara-anume
Ti-ofera acum Iubirea ei deplina
De ZIUA TA se-ntampla o minune
Si viata ni se pare iar senina
De ZIUA TA natura o sa stearga
Orice durere orice gust amar
De ZIUA TA caldura ei intreaga
Ti-o va aduce ne-ncetat in dar.
Mai e DOAR o saptamana...sunt convinsa ca stii,ca n-ai uitat.Si la fel de sigura sunt ca ai fi gasit si de data asta cuvintele pentru a"marca"in stilul tau Aceasta Zi...pentru a-i arata mamei ca Inseamna pentru tine tot ceea ce a insemnat Atunci.Nu te intreba de unde stiu ca aveai astfel de idei...biletele,felicitari,dedicatii..."urmele"pe care le-ai lasat pe aici"te-au dat de gol".As fi vrut mai mult timp,pentru tine,as fi vrut sa mai prindem o Zi cu semnificatii impreuna,as fi vrut sa-ti fiu"complice"pentru o surpriza pentru mama.Nu se mai poate...din pacate,iarasi...pentru orice e prea tarziu...
MI-E DOR DE"MAMI"...Mai e atat de putin pana pe 24...!!!
Trimiteți un comentariu