La locul ei din baie,prafuita si amortita,troneaza spuma de ras.Din cand in cand ochii mei se opresc la ea,apoi o ocolesc intr-o zbatere muta…
In ultimul timp mintea ma intreaba:”Ce ai de gand?”,”Ce faci cu ea?”, “Cat o mai tii?” dupa care capul se scutura pentru a imprastia aceste ganduri …
Astazi mi-am rugat fetele sa ma ajute la curatenie.La un moment dat Ana imi aseaza in fata tacuta spuma de ras.Printr-un gest cu mana ma intreaba ce fac cu ea…
Idei invalmasite,sentimente confuze,panica,tacere…si cu durere in suflet dar fara sa-mi tresara nici un muschi al fetei am hotarat:”Astazi spuma de ras va parasi aceasta casa!”
Parca o alta particica dintr-o fiinta draga a plecat impreuna cu ea…aceeasi panica imi ramane in suflet”voi ramane fara nimic!”
Dar ma incurajez:”imi raman amintirile…”
6 comentarii:
Amintirile sunt cel mai frumos dar pentru suflet ... si asta ne ajuta sa mergem mai departe. Te imbratisez cu mult drag.
Desi au trecut aproape 6 ani de la cumplitul accident ce mi-a luat baiatul,am un perete in camera unde dormea el si nora mea de care nu ma pot atinge...sunt icoane si cruciulite aduse si puse de el...Sunt amintiri vii,amintiri care imi dau puteri sa merg mai departe ...In sifonerul lui a ramas costumul militar(caci era militar),cascheta si costumul de ginerica ...nu ma pot desparti de ele...ce sa fac? Lili
E adevarat,amintirile ne ajuta sa mergem mai departe...oamenii reactioneaza diferit,unii pastraza tot ce le poate aminti de fiinta draga plecata pentru a isi alina durerea si altii indeparteaza totul pentru a nu suferii si mai mult(incearca sa uite)...Pe mine amintirile ma ajuta si eu pastrez lucruri care i-au apartinut si tocmai de aceea m-a durut sa ii arunc lucrurile din baie pentru ca nu ne mai foloseau noua fetelor...Va multumesc pentru ca mi-ati inteles exact starea...si va imbratisez si eu !
eu imi amintesc de momentul in care,dupa ce tata a..."plecat",mama i-a strans hainele,lasandu-mi mie partea din"misiune"care privea lucrurile lui personale...care lucruri erau adapostite intr-un sertar de dulap pe care eu il numeam"sertarul parfumat"pentru ca de fiecare data cand il deschideam mirosea a crema de ras,sapun spray...Imi amintesc si ultima zi in care tata m-a rugat sa ii dau ceva din acel sertar:27.04.1990.De a doua zi,acel sertar devenea inutil...Si totusi...multa vreme dupa ce tata n-a mai fost,am simtit in jurul meu mirosul acelei creme de ras...si nu cred ca era doar o iluzie...
Nici eu nu cred ca era doar o iluzie...Este adevarat ca dupa ce nu mai sunt langa noi ne agatam de fiecare amintire,scotocim in memorie si despicam ganduri peste care candva am trecut fara sa le dam importanta...cunosc aceste sentimente Adina,cred ca toti care trec prin asta le cunosc...
Iti amintesti jocul de sah?.Un joc de sah magnetic,cu piese mici de plastic prevazute cu magnet pentru a se lipi de o tabla de sah metalica.Am gasit o poza pe o pagina de FB,o pusesem intr-un timp si pe pagina mea(dar am sters-o),sa imi aminteasca de tine-primul care ma invata,candva,pe la sase ani,sa joc sah.Din pacate timpul nostru impreuna a fost mult prea putin,iar dupa ce tu ai"plecat",cand am regasit jocul de sah,primul meu gand a fost ca e inutil...din moment ce tu nu mai esti,ce sens are sa-l mai pastrez?.Mai ales ca momentul era mult prea aproape de ziua in care a trebuit sa ma despart definitiv de tine(01.05.1990),era in 02.05.1990.Asa ca,sub primul impuls,m-am razbunat pe bietul joc de sah,facandu-l...bucatele.Apoi mi-a parut rau,era un dar de la tine,dar am simtit ca nu mai suportam sa-l vad...imi amintea de o vreme pe care nu aveam sa o mai regasesc niciodata.Am reusit initial sa il supar pe LUCI,dar apoi,a"desavarsit"ceea ce nu reusisem eu sa"demolez":tabla metalica.Si asa...jocul de sah,n-a mai existat...Azi regret ca n-am mai avut timp sa invat serios sa joc,pentru ca tu..Dar stiu ca n-as mai fi vrut lectii de la nimeni.Fara tine,n-ar mai fi avut acelasi farmec.Am mai avut ocazia,in liceu,dar n-am vrut.Nu mai conta...
Trimiteți un comentariu