1 iunie 2012

Mosii de vara-In amintirea celor dragi

Bun găsit,

Credem că Facebook este un loc de întâlnire chiar şi pentru oamenii care suferă în urma pierderii premature a unui om drag (un părinte, copil, soţ sau prieten apropiat). 

Spune şi altora să aibă curaj să declare public: "Mi-e tare dor de un om care nu se mai întoarce!"

Prin participarea la această întâlnire virtuală învăţăm împreună cum ritualurile de pomenire (comemorare) ne pot face zilele mai uşoare! Pentru a fi mai puţin singuri în tristeţe şi pentru a găsi prieteni noi! ♥

Întâlnirea este organizată de Asociaţia non-profit "Există viaţă după doliu!" (fără afiliere religioasă ori politică)

Pe 2 iunie, bisericile ortodoxe marchează Sâmbăta Rusaliilor (de dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt) - "Moşii de vară", zi dedicată pomenirii morţilor.

Haideţi să profităm de această zi, pentru a ne simţi sufletește aproape de cei care trăiesc doar în amintire!

Să aprindem o lumânare la biserică, să mergem la mormânt cu florile preferate sau să dăm de pomană unui om sărman, cunoscut sau nu.

Să ne rugăm într-un mod unic, foarte personal, acasă sau în locuri publice, să ne reamintim toate clipele frumoase şi să lăsăm furia, vinovăţia şi regretele să dispară şi să lase linişte în locul lor!

Pentru a afla mai multe despre activitatea Asociaţiei "Există viaţă după doliu!", vizitează-ne aici:http://www.existaviatadupadoliu.ro/

Dacă vrei să participi la una dintre întâlnirile faţă în faţă organizate în oraşul tău, te rugăm să te abonezi la Newsletterul gratuit şi te vom ţine la curent pe email: http://eepurl.com/gr5Jz

Cu bine,

Voluntarii de la Asociaţia "Există viaţă după doliu!"

Tel: 0745.55.66.02 (Orange, între 9.00-18.00)
Web: www.existaviatadupadoliu.ro
Email: contact@existaviatadupadoliu.ro
Facebook: www.facebook.com/doliularomani
Youtube: http://www.youtube.com/user/Existaviatadupadoliu



https://www.facebook.com/events/463040003722268/

5 comentarii:

Steliana spunea...

Sigur ca nu-i uitam pe cei ce i-am pierdut, sa fim alaturi si de cei pe care i-am cunoscut pe acest minunat blog,
e foarte bine cand te rogi, aprinzi o lumanare si pentru cei straini.
Dumnezeu sa fie cu toti!

Narcisa spunea...

Asa este,D-zeu sa-i odihneasca in pace alaturi de cei drepti pe cei plecati in lumea de apoi...si noua sa ne dea putere si sanatate sa le putem face toate randuielile necesare sufletelor lor...

mariperijoc spunea...

Sunt si eu alaturi de voi in rugaciune...Dumnezeu sa ii odihneasca pe toti cei adormiti!

Lili spunea...

In aceasta zi de aducere aminte,bisericile au rasunat de rugaciunile noastre:Intru fericita adormire,vesnica odihna da Doamne,sufletelor adormitilor robilor Tai si le fa lor vesnica pomenire!Vesnica lor pomenire!
Dumnezeu sa-i ierte pe cei dragi ai nostri plecati la Cer!

corina spunea...

Chiar daca in ultimul timp nu am fost pe blog nu i-am uitat o clipa pe cei ce nu mai sunt printre noi.Dumnezeu sa-i odihneasca si noua multa putere sa mergem mai departe!