In inima mea sta infipt un pumnal,
O rana mai veche ramasa.
Si multora li se pare banal
De-mi scapa cate o grimasa.
Ei cred ca rana s-a vindecat
Sau poate ca au uitat-o.
Doar al meu suflet e ferecat
Caci nu el si-a dorit-o.
Din cand in cand mai apasa pumnalul
Cand nu te-astepti a se mai misca
Cei din prejur,sa-mi dea din amarul
Ce pare a-i bucura.
Durerea mea o inalt catre cer
Caci doar acolo se stie de ea.
Pentru tine nu e un mister
Durerea din inima mea.
Stiu ca ma crezi si-mi alina din dorul
De-a nu te putea vedea.
Zambesc la gandul cum ca umorul
Tu l-ai putea transforma.
Caci numai tu transformai durerea
In glume ,spre-a nu lasa
Ca cei din jur ce nu-ti cunosc starea,
Tristetea sa-ti poata vedea.
Cu asa maestru ,e mandru elevul
Ce incearca a imita.
Si el transforma acum torentul
Zambind la viata sa.
15 comentarii:
Of,asa e draga mea ,Mari,"pumnalul ascutit "al destinului crud,odata intrat in suflet,ramane acolo si adanceste rana si mai tare cu timpul...Doar amintirile cu cei dragi ,mai incearca din cand in cand sa aline aceasta durere...
Va imbratisez si va urez o zi linistita!pupici.
Mereu am zis ca o rana facuta in suflet nu se vindeca niciodata...si va durea mereu...dar spre deosebire de alte rani,aceasta nu este vizibila si o simtim doar noi...si eu va imbratisez,pup.
Dureros este ca trebuie sa "traim "cu aceasta rana vesnic vie in sufletele noastre si... nu putem schimba nimic...
Doar amintirile cu (si despre) cei dragi ai nostri plecati la Cer ,ne mai alina durerea.
Multumim pentru poezie Marilena!
Va imbratisez pe toate !
Si-n inima mea sta infipt si parca se adanceste mai rau acel pumnal din sensibila ta poezie care m-a impresionat atat de mult ca nu mai pot opri lacrimile.
Pupici
Mari nu are net cateva zile,se lucreaza la retea,va imbratiseaza pe toate si va pupa...si eu va transmit dragostea mea pe fiecare raza de soare ce va mangaie zilnic,va pup.
Multumim Narcisa pentru tot!
Eu,va trimit imbratisarea mea pe o adiere de vant(atat de necesar acum!).
Va pup pe toate!
Offff ma intreb zilnic pt ce traiesc cui ii folosesc la ce exist si culmea nu stiu, caut un raspuns caut un nimik de care am atata nevoie si culmea nu-i de gasit . . . mi-e dor de timpurile apuse, mi-e dor de vremurile cu soare mi-e dor de tine umbra ce imi acoperi zarea, unika-mi lumina, mi-e dor sa fiu din nou un Om
Lucy,nu-ti cunosc durerea,pierderea,dar vad ca esti trista si te simti pierduta...D-zeu ti-a calauzit pasii sprea acest blog,aici suntem persoane ce am pierdut cate o fiinta draga,de simti nevoia,vorbeste cu noi,povesteste,vei vedea ca vei fi inteleasa si usor te vei simti mai bine...aici suntem o familie unita de durere...asteptam povestea ta,daca vrei,ok?te imbratisam
Sunt si eu cu sufletul alaturi de tine Lucy,Dumnezeu sa iti dea putere si liniste sufleteasca!
Am revenit dragele mele!V-am simtit lipsa...va imbratisez pe toate cu mare drag!
Bine ai revenit scumpa mea,cand nu esti se asterne tacerea....pup
Parerea mea acum este ca cei din jurul nostru nu se bucura de necazul nostru ci raman uimiti ca dupa atata timp noi mai suferim in adancul nostru.Ei pur si simplu nu percep ce se intampla atunci cand pierzi pe cineva drag...
Eu cred ca se gandesc ca totul a trecut,ca ne-am reluat viata in mod normal...Sau poate nu se mai gandesc la nimic din ce a fost,fiecare este ocupat sa isi traiasca propria viata...
Sunt de aceeiasi parere cu tine Marilena, isi traiesc propria viata uitand de necazurile celorlalti, dar nu sunt de condamnat..fiecare dintre noi, mai devreme sau mai tarziu ne vom lovi de aceasta problema.
E ceva firesc,viata isi urmeaza cursul...nu condamnam pe nimeni...Si noi poate am facut la fel candva...
Trimiteți un comentariu