DOINEŞTE CONTRABASUL

Ninge în neştire peste tot oraşul

Vântul suflă rece,de durere plin.

Undeva,într-o casă plânge contrabasul,

Inima se strânge ,străpunsă de spin.

Picături căzute înroşesc pământul

Albul cel cuminte pe loc murdărind,

Ghimpele tăcut a fost adus de vântul

Ce aleargă în calea-i zăpezi troienind.

Frigul se întinde peste tot în cale

Şi adânc în suflet zâmbete îngheţând.

Gheaţa te împresoară strâns ca nişte zale

La mişcări subtile sunete scoţând.

Cauţi în neştire privind la ferestre

Poate o lumină unde să te-opreşti,

Să priveşti la dansul flăcării măiestre,

La a ei lumină vrei să te-ncălzeşti.

Gheaţa  atunci zvârli-va lacrima-mprejur

Râuri zlobozind peste tot în cale,

Inima străpunsă de jur împrejur

Se va dezgheţa tot cântând a jale.

Undeva în noapte se va auzi

Doina ce o plânge duios contrabasul.

Şi printre copacii ce privesc ursuzi

O umbră străbate bântuind oraşul.

Doar atât rămas-a dintr-o mândră floare

În care odată o inimă pulsa,

Ce vrea ca să bată cu încăpătânare

Chiar dacă al ei suflet se vrea a zbura.