Focul arde-n vatră lemne ce trosnesc,
Mă hipnotizează cu a sa lucire.
În a lui căldură simt că mă topesc,
Îl las să cuprindă îngheţul din mine.
Privesc al său dans,
Gându-mi pierd în noapte.
Şi ca într-un balans
Legănat de şoapte,
Ascult tânguirea
Ce vrea să îngâne,
Asta-i e menirea
Plânset şi suspine.
Apare într-o clipă
Spre a bucura
Şi apoi în pripă
Se va consuma.
Din frumosul dans
Ce suflete îmbată,
Negru a rămas
Şi urât în vatră.
Tot aşa şi-n suflet
După ce-a fost ars,
Urme adânci în cuget
Pe veci au rămas.
Oricât încercăm
Să spălăm cenuşa,
Stăm şi cugetăm,
Sau închidem uşa.
Nu vom reuşi
Fără partea arsă,
Nu mai putem fi
Foc lucind în casă.
Un comentariu:
Frumoasa poezie.
Trimiteți un comentariu