21 februarie 2013

UMBRA CĂLDURII


Când jumătatea ţi-a plecat
Te simţi şi mort şi îngropat.
Iar piesa-n care ai jucat
Îţi pare că s-a terminat.

O vreme te comporţi aşa:
Te plângi şi rogi durerea grea
Să facă cu tine ce-o vrea,
Te domină şi-o laşi pe ea...

Să-ţi sfâşie ce-a mai rămas
Din inima plină de flăcări.
Ai vrea să spui doar bun rămas
Şi să te-nalţi spre alte caturi.

Apoi încet simţi cum te-nfurii
Şi vrei să poţi să arăţi cuiva,
Cum te-a călit umbra căldurii
Ce-ţi modelează viaţa ta.

Tu te ridici chiar de n-ai crede
Şi lupţi sperând a demonstra
Cât eşti de viu ,nimeni nu vede
Urme de viaţă –n fiinţa ta.

În mersul tău mai iei cu tine
Şi pe altul care n-o putea
Pe-a lui picioare a se ţine,
Căci l-a lovit durerea grea.

Şi simţi cum ţelul ţi se schimbă,
Zâmbind începi să-naintezi.
Sunt gânduri care ţi se plimbă
Şi viaţa tu începi s-o vezi.

5 comentarii:

Narcisa spunea...

Foarte frumos descri tot ceea ce simti,frumos si adevarat...te imbratisez.

Adriana spunea...

Doamne cat de frumoase si adevarate versuri! Va pup.

mariperijoc spunea...

Va imbratisez si eu cu mare drag si va multumesc pentru ca ati ramas alaturi de mine aici

Narcisa spunea...

Gandul si sufletul meu te insotesc zilnic,voi fi mereu alaturi de tine...ma rog Domnului sa te pot strange si in brate...

Lili spunea...

Sunteti mereu in gandurile mele chiar daca vin cu intarziere pe aici(dar vin)!Va imbratisez!