UMBRA CĂLDURII

Când jumătatea ţi-a plecat

Te simţi şi mort şi îngropat.

Iar piesa-n care ai jucat

Îţi pare că s-a terminat.

O vreme te comporţi aşa:

Te plângi şi rogi durerea grea

Să facă cu tine ce-o vrea,

Te domină şi-o laşi pe ea...

Să-ţi sfâşie ce-a mai rămas

Din inima plină de flăcări.

Ai vrea să spui doar bun rămas

Şi să te-nalţi spre alte caturi.

Apoi încet simţi cum te-nfurii

Şi vrei să poţi să arăţi cuiva,

Cum te-a călit umbra căldurii

Ce-ţi modelează viaţa ta.

Tu te ridici chiar de n-ai crede

Şi lupţi sperând a demonstra

Cât eşti de viu ,nimeni nu vede

Urme de viaţă –n fiinţa ta.

În mersul tău mai iei cu tine

Şi pe altul care n-o putea

Pe-a lui picioare a se ţine,

Căci l-a lovit durerea grea.

Şi simţi cum ţelul ţi se schimbă,

Zâmbind începi să-naintezi.

Sunt gânduri care ţi se plimbă

Şi viaţa tu începi s-o vezi.