Privesc la oglindă,nu-mi place ce văd:
Un chip care plânge la mine.
Îmi spune că-l doare,iar eu nu îl cred
Şi se vaită,eu spun că nu-i bine!
Îi ascult povestea şi încerc să-nţeleg,
Este tristă şi-o lacrimă-mi vine
Pentru ceea ce-a fost cândva un întreg
Şi s-a separat în suspine.
Cu răbdare-i arăt că în viaţa rămasă
Cineva ce-l veghează de sus,
Îi trimite putere de acasă
Căci mai are multe de spus.
Nu-i corect să îşi plângă de milă
Când mulţi alţii o duc şi mai greu,
Ci mai bine filă cu filă
Cartea vieţii să o scrie mereu.
Pe balanţă a primit multe daruri
Spre-a putea cumva compensa
Ce-a pierdut,cu alte haruri,
Să-ncerce a accepta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu