CIREŞI ÎN PÂRG

În luna în care-n pârg au dat cireşii,

De lângă mine cineva te-a dus.

M-am îmbrumat de lacrimi şi depresii

Însă durerea grea nu m-a răpus.

Când tu glumind spuneai de-o despărţire,

În pieptu-mi inima pe loc se oprea.

Şi până îmi veneam iar în simţire

Îmi trebuia un timp,căci mă durea...

Şi nu credeam c-o să pot face faţă

Când de la mine repede te-ai dus,

Căci soarta te-a furat precum o hoaţă

Şi spre uimirea mea ,nu m-a răpus...

Rămasă aici tot număr anii-n care

Cireşii –n sângeriu s-au îmbrăcat.

Mă mir şi eu de a mea stare

Cu tine de ce oare n-am plecat?

Şi dacă ce-am trăit nu m-a oprit,

Acum mai multă forţă am căpătat.

Şi chiar de ai plecat tu ţi-ai dorit

Să învăţ din toate cât mai am de stat.