În luna în care-n pârg au dat cireşii,
De lângă mine cineva te-a dus.
M-am îmbrumat de lacrimi şi depresii
Însă durerea grea nu m-a răpus.
Când tu glumind spuneai de-o despărţire,
În pieptu-mi inima pe loc se oprea.
Şi până îmi veneam iar în simţire
Îmi trebuia un timp,căci mă durea...
Şi nu credeam c-o să pot face faţă
Când de la mine repede te-ai dus,
Căci soarta te-a furat precum o hoaţă
Şi spre uimirea mea ,nu m-a răpus...
Rămasă aici tot număr anii-n care
Cireşii –n sângeriu s-au îmbrăcat.
Mă mir şi eu de a mea stare
Cu tine de ce oare n-am plecat?
Şi dacă ce-am trăit nu m-a oprit,
Acum mai multă forţă am căpătat.
Şi chiar de ai plecat tu ţi-ai dorit
Să învăţ din toate cât mai am de stat.
Un comentariu:
Frumoasa poezie,te imbratisez scumpa mea.
Trimiteți un comentariu