Se cern din cer acum albe petale,
Lacrimi ce-au îngheţat până la noi.
Ne învăluie ca într-o mantie moale
Şi ascund urmele negre de noroi.
Răcoarea lor mai potoleşte dorul,
Îngheaţă focul care s-a aprins.
Din dragoste a venit muritorul
Şi într-o clipă ca o stea s-a stins.
Sunt oameni care au iubiri de stele,
Îi recunoşti prin licărul din ochi...
Tânjesc să poată ajunge pân’ la ele
Dar sunt ţinuţi aici ca de-un deochi.
Privind duios la a lor neputinţă
Mai lăcrimează steaua uneori.
Şi îşi trimite jos alba dorinţă:
Să fie veseli ai vieţii actori!
4 comentarii:
Întradevăr suntem nişte actori pe scena vieţii şi trebuie să ne jucăm rolul până la capăt,chiar dacă ne este f. greu fără cei dragi alături de noi.Este dureros că nu îi mai avem lângă noi dar viaţa merge înaite şi noi nu putem sta pe loc.Vă îmbrăţişez cu mult drag!
Multumesc pentru vizita si pentru semnul trecerii tale pe aici.Te imbratisez Brandusa!
Cu mult drag.Chiar dacă am programul foarte încărcat şi intru mai rar,nu pot uita persoanele care mi-au fost alături în cele mai grele momente ale vieţii.Vă pup!
Asa e ,uneori tristi ,uneori veseli ,uneori in lacrimi ,uneori razand ,mergem pe cararea vietii,azi zburand ,maine cazand...Frumoase poeziile tale Mari,mereu ma regasesc in ele....Te ibratisez , o zi frumoasa!
Trimiteți un comentariu