LUMEA DE VIS

Aşa de mult îmi doresc câteodată

Să evadez în lumea cea de vis.

Căci mi-am creat-o pură sau curată,

Cum îmi imaginez un paradis.

Când nu visezi dispare bucuria

Şi tot ce vezi te face tot mai trist.

Pe undeva s-a pierdut omenia,

Cu sufletul să dăm un acatist!

Strămoşii noştrii sfinţeau rugăciunea,

Iubeau pământul şi pe Dumnezeu,

Nu aveau şcoli, dar ei trăiau minunea

Şi Cartea Sfântă o venerau mereu.

Acum râvnim la aur şi palate

Şi ne lăsăm pe drum purtaţi de rău.

Uităm de mamă,tată şi de frate,

Nu ne gândim că ne –ndreptăm spre hău.

Să căutăm cu toţii omenia!

De ne unim în gând, o vom găsi.

Iubirea va zâmbi din nou spre glia

Ce ne hrăneşte,creşte,zi de zi.