30 mai 2014

ZI ŞI NOAPTE

Când se revarsă înserarea
Umbrind alene paşii mei
Şi tălpile-mi sărută marea
Cu râs zglobiu,de clopoţei,
Mi-arunc a dorului năframă
Şi te aştept lângă castel.
Tu te cobori timid din ramă
Zâmbind într-un şăgalnic fel.

Şi-mi pui pe frunte diadema
Ce ai cules-o pentru mine,
Căci ai decis să-mi fie stema
Ce îmi va aminti de tine.

Frânturi de stele adunate
În zborul tău nepământean
Îmi vor goni grijile toate
Şi-n lipsa ta mi-or da elan.

Aşa o vreme cât o noapte
Ne vom plimba timid în doi,
Când dimineaţa ne-o desparte

M-oi mângâia prin calde ploi.

Un comentariu:

Narcisa spunea...

Frumos dar dureros...macar in vise sa ne alinam dorul de ei...