DE CE AI PLECAT?

Ne-am cunoscut cândva din întâmplare

Şi timpul cu nod dublu ne-a legat.

Iubirea ta de frate ca o floare

Mi-ai dăruit din sufletu-ţi bogat.

Am împărţit şi rele dar şi bune

Printre străini pe unde am plecat.

Şi am crezut că dorul mi-l vei spune,

Nu ai să-l ţii în tine încuiat.

Dar ai ales să pleci privind la mare

Şi gândurile-ţi  valul le-au purtat.

Te-ai rătăcit privind departe-n zare,

Ne întrebăm şi acum, de ce-ai plecat?

Priveşte o clipă-n urmă ce durere,

Râuri de lacrimi,multe întrebări,

La răsărit oare durerea piere,

Sau vom rămâne cu aceste stări?

Rămân atâtea fraze nerostite

Pe care noi am vrea să le-nnodăm.

Puţine zile ţi-au mai fost ursite

Şi de la noi nu putem ca să-ţi dăm.

Urmează-ţi drumul lin către visare

În barca îngerilor legănat,

Învăluit de dulcea albastra mare,

În linişte şi pace îmbrăcat.