De viaţa
te surprinde câteodată
Cu-o scenă ce nu poţi a mai
juca,
Cu ochii împrejur căutând roată
Un sprijin cauţi, spre-a putea urca…
O mână întinzi cerând azi îndurare
La cel ce-i prea grăbit spre -a o vedea.
Şi-i agitat în a sa căutare,
Când
să mai aibă timp
de ruga ta?
Te-ntorci cu şi mai mare disperare
Spre altul ce apare-n calea ta,
Dar şi acesta-i grăbit pe cărare..
Şi-o lacrimă ai peste ochi perdea.
Şi când durerea clocoteşte-n tine
A ei furie ,spre-a te ridica
Lupţi
singur cât mai curge un sânge-n vene,
Nu poţi
abandona acum lupta…
E greu ,dar te ridică disperarea
Şi chinul ce îl ai în mintea ta.
Căci
numai tu –ţi urmezi acum chemarea
Şi cât respiri ,te lupţi cu
soarta grea…
2 comentarii:
Fiecare in parte ne luptam singuri cu soarta noastra ,dar parca altfel treci cand stii ca ai pe cineva (departe sau aproape)care sa stie sa-ti indrepte calea ,sa-ti stearga o lacrima ,sa-ti dea o imbratisare (chiar si virtuala).
Iar tu Marilena mereu ne-ai fost aproape si pentru asta iti multumesc!
Va imbratisez cu mult dor!
Sunt mereu cu sufletul alaturi de voi!Sunt si eu om...mai cad,ma mai ridic...dar mereu voi incerca sa va fiu alaturi...asa cum mi-ati fost si voi aproape.Va imbratisez!
Trimiteți un comentariu