Mi-am pierdut sotul...Am ramas cu doi copilasi mici.A murit pe 31 Ian dupa o lupta de 3 sapt cu cancer pulmonar cu metastaze.A murit in bratele mele...Ma doare atat de tare, era singura mea familie, mama mea a plecat si ea prea devreme.Era tot pentru mine si isi adora copilasii.Mai are o fata din prima casatorie cu care ma inteleg foarte bine, e ca si sora mea...Dar dupa ce am trecut de soc, ma agat de fiecare persoana, ma plang, ma destainui si povestesc...Dar nu as vrea sa mai intristez pe nimeni, poate tot cu cineva care sufera as putea sa mai vorbesc.De ce mai rasare soarele, de ce mai circula masinile, de ce sa mai face ziua? De ce nu mai parcheaza nimeni in fata blocului?De ce sa ma mai bucur.Am toate durerile si am luat toate pastilele,Ma doare sufletul,deja ma doare fizic inima.Imi vine sa urlu si sa ma ascund in camera zile si nopti, dar copiii mei nu stiu, trebuie sa ma prefac.Mie tare tare greu.Locuiesc in acelasi ap si astept sa vina, sa plece, imi sare inima cand se deschide usa de la camera mea.Stiti voi senzatiile, este si nu este langa mine.Tot astept sa se intample ceva, fazele cu sufletul si cu semnele de dincolo.De ce ai plecat iubi meu, soarele meu?
Adriana C
9 comentarii:
Durerea,dorul si intrebarile fara raspuns vor ramane vesnic intiparite in inima ta,dar cu timpul vei invata sa traiesti cu ele si vei realiza ca nimic din ceea ce faci nu-l poate aduce inapoi...trebuie sa incerci sa fi tare,pt el,pt copii,incearca sa te gandesti ca el este mereu cu tine si nu-i place sa te vada asa...durerea ta ii face rau...rugaciune,milostenii,lumina,astea te vor linisti si te vor face sa te simti aproape de el...te imbratisez si ma rog ca bunul D-zeu sa-ti mangaie sufletul si sa-ti dea putere...
Pentru
durerea noastra nu exista pastile Adriana.Putem sa ne alinam dorul
povestind intre noi,mergand la biserica,scriind...dar nu va trece
niciodata.Nu esti singura,poti vorbi cu noi de cate ori simti
nevoia,avem si noi ceva asemanator in suflet.Dumnezeu sa iti dea putere!
Draga Adriana si eu mi-am pierdut sotul de 7 luni.Nelu dragul meu a murit tot de cancer(urasc boala asta necrutatoare)si tot in bratele mele.Daca vrei putem sa vorbim pe mess.
D-zeu sa il odihneasca ,iar tie sa iti dea putere si liniste sufleteasca.
Te imbratisez.
Adriana,iti inteleg zbuciumul,durerea si deznadejdea!De-a lungul vietii mi-am pierdut fiinte dragi(bunici,parinti ,prieteni...)dar cel mai dureros ,mi-am pierdut singurul fiu si crede-ma ca si eu mi-am pus (si poate imi mai pun)aceliasi intrebari:de ce?...pentru ce(traiesc)?...La intrebarea "de ce?",am gasit un singur raspuns:asa a vrut Dumnezeu,iar la intrebarea"pentru ce (traiesc)?":cu vrerea sau fara vrerea noastra viata merge mai departe.Am cazut si m-am ridicat, pentru ca...trebuie.. .Tu,Adriana, ai o motivatie sa te ridici:copii tai care sunt rodul dragostei voastre,ei sunt amintirea vie a sotului tau ...De aceia,pentru ei ,pentru tine,pentru dragostea voastra care nu inceteaza nici dincolo de viata,trebuie sa lupti si sa te ridici!
Te imbratisez cu,compasiune!
Lili
comentariul de sus este al meu
Comentariul de sus doar cu initiala l este al meu ,scuze pentru greseala de expediere!
Nu stiam.Daca te lasi prada durerii,vine in valuri, e din ce in ce mai dureros, eu credeam ca timpul ma va vindeca.Azi am cedat atat de tare...Nu mai pot.Deschide-mi usa iubi meu, intra in camera mea.Vino la copii.Soarele meu.
Toti avem momente cand cedam si simtim ca nu mai avem pentru ce lupta...Dupa care devenim constienti ca trebuie sa ne ridicam,mai avem aproape oameni dragi care depind de noi...si pentru a ii ajuta trebuie sa fim in primul rand noi bine...Stiu ca imi vei spune "pe mine cine ma ajuta?"...Nimeni!Te ajuti singura.Esti puternica!Chiar daca nu crezi asta...si noi cei de aici suntem alaturi de tine.Iti ofer umarul meu(stiu ca de un altul ai fi avut nevoie,de unul care nu mai este langa tine),iti intind mana mea...e putin,dar poate iti va fi de ajutor.
Te imbratisez!
Trimiteți un comentariu