Se-ntâmplă nasul la purtare
Să ţi-l mai iei uneori.
O palmă îţi primeşti în cale,
Să te trezeşti de printre nori.
Şi redevii atunci nimicul
Ce pe pământ a poposit.
Nu vrei să fii tu inamicul
Unui alt suflet rătăcit.
Fără să vrei în a ta cale
Răneşti persoane ce –ţi sunt dragi,
În suflet le strecori o jale
Şi pietre după tine-ţi tragi.
Oricât încerci să îndrepţi starea
Care tristeţe a creat,
Vezi că nu poţi şi atunci mirarea
Pe chipul tău s-a impregnat.
Fără succes te rogi ca timpul
O clipă-n urmă să mai stea,
Să poţi tu ocoli veninul
Ce urme lasă-n calea ta.
Nu poţi şi-atunci îţi ceri iertare,
Dar nimeni nu te-o auzi.
Şi-ncerci să transformi în uitare,
Eşti vinovat şi nu acuzi!
Te-nchizi în umbra casei tale,
Nu vrei din ea a mai ieşi.
Şi construieşti ziduri din jale
Până când simţi c-oi obosi.
5 comentarii:
Uneori sunt atat de nedrepti oamenii incat nu stiu daca este bine sa te consumi...Te iubim Marilena si vrem sa-ti revii din starea aceasta pentru ca avem mare nevoie de tine!
Te sarut pe frunte!
Poezia
aceasta a fost scrisa ieri.Datorita voua celor care m-ati incurajat
aseara astazi sunt bine.Stiti ca sunt si eu la fel ca si voi,mai cad dar
ma ridic cat pot de repede.Va multumesc si va imbratisez cu drag!
Te pup draga Mari si sper sa nu te mai necajesti atat....Macar tu sa te poti ridica mai repede,ca eu nu prea pot...
Nu imi place sa raman mult timp la pamant Adriana,ma ridic repede.Stiu ca de "binele" meu depind multi altii si pentru ca ei sa fie bine trebuie ca in primul rand sa fiu eu.Nimeni nu ne poate ajuta in aceasta privinta,trebuie sa luptam noi...
Sunt aici draga mea si nu te las acolo jos,te trag dupa mine!Trebuie doar sa ma ajuti putin.
Multe imbratisari!
Multumesc draga Mari,incerc cu greu sa ma tin de tine...te pup
Trimiteți un comentariu