O umbră sunt,rătăcitoare pe ale gândului cărări.
Nu mă-ntrebaţi de vârstă,stare,
Nici de-ale vieţii reci urmări.
Rămasă aici ,sunt doar o boare...
Nu mai am ţel sau aspiraţii,
Mă pierd în ceaţă căutând.
Şi am uitat de dulci tentaţii,
Sunt doar stăpâna unui gând.
El este al meu,îmi aparţine
Şi drepturi am să îl supun.
Când plânge sufletul din mine,
Eu îl transform într-un gorun.
Cu trunchiul drept,fruntea spre ceruri
Tot căutând pe cineva.
Şi peste viscole şi geruri
Va arăta valoarea sa.
Sunt unii ce privesc copacul...
Se miră căci îl văd urât.
Cum mă mândresc cu el,săracul
Abia de face faţă-n vânt.
Dar rareori apar experţii
Ce voie au
a critica.
„Este un pom ce-n faţa sorţii
Nicicând fruntea nu-şi va pleca.”
Valoarea sa creşte cu anii,
Puţini pătrund în al său gând.
Ceilalţi ,se mulţumesc cu banii
Şi măşti ce-n faţă acum le râd.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu