Cum reusiti sa treceti peste ani?

Astazi mi-am dat jos scutul din zale si am ramas numai cu sufletul plapand la vedere,carpit pe ici pe colo se incapataneaza sa vibreze si sa va caute.Va vorbeste fara sa gandeasca la ce vor spune unii si altii asa cum a facut-o mereu sincer si cu tot ce are la vedere.

A u trecut cinci ani si jumatate de cand o radacina i-a fost smulsa din pamantul vietii,luand cu ea si particele din acest pamant ,particele ce nu pot fi inlocuite niciodata.Cum au trecut nici eu nu stiu,sunt cumva blocata acolo,intre doua lumi si nu am notiunea timpului vostru,nu stiu cum trece....Stiu doar ca desi am acceptat ca aceasta este realitatea mea,ca fac parte din ea,m-am obisnuit sa fac totul singura si cu aceasta dureroasa singuratate,iscate de nicaieri furtunule vin si pleaca.

Acum razi si in secunda doi se poate produce ceva care iti fura zambetul si iti asterne peste chip o masca trista.Greu de inteles pentru cei din jur,de foarte multe ori interpretata gresit, pune intre noi si ei o bariera nevazuta.Lovit inca o data in durerea ta pastrezi aceasta distanta,constient fiind ca nimeni nu poate simti ce simti tu,ca nu pot trai cu aceste stari schimbatoare ale tale,ca ei fug de tristete si de lacrimi.

Stim ca este mai comod sa fugim,decat sa incercam sa intelegem si mai ales sa ajutam.

Ar fi atat de simplu,nu ar necesita mare efort sa intinzi o mana, sa oferi un umar ,sa spui”sunt aici,sunt langa tine,aceasta stare va trece”.

Si faci un pas inapoi,cu gandul ca nu vrei sa impovarezi pe nimeni,te retragi si incerci sa „te vindeci „ singur.Dumnezeu sa iti dea puterea sa o poti face de fiecare data!

Tocmai pentru ca traieste toate aceste zbateri sufletul meu va cauta,va este aproape,se roaga pentru linistea voastra si va asculta...Este mereu aici dornic sa fie de ajutor.Voi ce simtiti?Cum reusiti sa treceti peste ani,peste durere?