VALOAREA

Sunt oameni ce-şi pun viaţa pe-o hârtie

Şi inima pe jos, pe caldarâm.

Şi dăruiesc din ei fărâme o mie,

Construind puntea către alt tărâm.

Ei sunt săraci deşi sunt printre stele,

Nimeni în lume n-o să-i recunoască.

Mereu pe drum cu dorurile grele,

Apreciere nu vor să primească.

Iar când şi-or termina a lor menire,

Vor schimba ruta către univers.

În urmă se-aud voci de preţuire

Şi lumea toată parca a stat din mers.

Le vor aduce ode triumfale

Şi flori şi cântece s-or auzi,

Doar vântul care bate în rafale

Spre cer pe note i-or călăuzi.

Cu ochii-n jos şi cuprinşi de mirare

Trimit dorinţa lor un ultim vers,

Tot ce au scris rămână ca  amnare

Şi numele să nu le fie şters!