Scanteia

Atunci când nu mai ai putere

Şi oboseşti a-nainta,

Cu ochii-n sus o milă cere

Căci nu eşti singur,nu uita!

Când disperarea te loveşte

Şi te doboară la pământ,

În tine-o dragoste găseşte

Şi te ridică cu avânt!

Căci trupul cel scluptat odată

Din apă simplă şi din lut,

Te minte cum că viaţa toată

Eşti singur…şi-asta te-a durut.

Scânteia cea ce zace-n tine

Şi a venit din univers,

Îţi aminteşte că îţi e bine

Că nu eşti singur în al tău mers.

Şi undeva ascuns în spate,

Clipă de clipă eşti vegheat!

Încearcă doar dacă se poate

Să nu uiţi de-al tău ÎMPĂRAT!

De sus din cer o mână-ntinde,

Te sprijină dacă îţi e greu.

Şi când te-mpiedici EL te prinde,

Să-i mulţumeşti!...Lui Dumnezeu!