Si iata ca a venit decembrie...miros de scortisoara
si de mere coapte,miros de sarbatori si de bucurie...glasuri de copii
fericiti,beculete colorate...bucurie...
Candva traiam si noi aceste stari,ne bucuram de
febra sarbatorilor...acum am uitat cum este...privim mirati in jur la toata
aceasta agitatie,nu ii intelegem rostul si nu ne putem integra acolo....
Ne intrebam ce ne ramane de facut,unii dintre noi
ne dorim sa ne trezim in ianuarie tocmai pentru a nu mai simti aceasta furtuna
sufleteasca,acest inghet care ne tine sufletul intr-o permanenta
amorteala...Cei care au pierdut o persoana draga de curand sunt poate
intelesi,priviti cu mila dar intelesi”Trec printr-un doliu...de aceea se
comporta asa” si atat...un gand fugar plin de compasiune si repede in furnicar
sa nu pierdem ceva...Ceilalti sunt total neintelesi...nimeni nu isi poate
explica de ce isi schimba cineva expresia fetei de la o secunda la
alta,impreuna cu gandul fugar sau imaginea ce i se perinda in minte nestiuta de
nimeni...Pentru ce sunt zambitori si in secunda imediat urmatoare tristi sau cu
ochii in lacrimi?
Multi dintre noi aleg sa se izoleze,sa inchida in
urma lor o usa si sa ascunda in spatele ei toate aceste stari...chiar daca asta
inseamna un permanent urlet de durere si un mare chin...si daca o fac (nimeni
nu observa) ,o fac tocmai din multa dragoste pentru cei din jur...pentru a nu
le stirbi nimic din magia sarbatorilor,pentru ca ei au dreptul sa se bucure de
viata...pentru ca noi cunoastem durerea si ne dorim sa ii scutim pe toti din jur
de ea...
Dar voi...voi cei care aveti in preajma o ruda sau
un prieten care a pierdut pe cineva...nu fugiti de el,acum are nevoie mai mult
ca niciodata de intelegere...nu va intristati daca nu il vedeti zambind ci
bucurati-va daca va sta aproape convinsi fiind ca dincolo de masca impietrita
si de numeroasele refuzuri va este recunoscator...pentru ca in intunericul din
mintea si din viata sa voi dragii mei sunteti raza de lumina....steluta magica
de Craciun...bucuria ca se simte inteles si apreciat...dar mai ales ca nu este
uitat si ingropat odata cu cel plecat...
Daca vreti sa faceti un gest din suflet de
sarbatori ,incercati sa fiti steaua magica a cuiva...si bucuria voastra
sufleteasca va fi deplina si mult rasplatita candva....acolo...,pe ecranul
vietii cand fiecare isi va urmari propriul rol...atunci veti fi mandri.
Voua tuturor celor care aveti chipul plin de
tristete va doresc ca Dumnezeu sa va aduca in preajma ingeri cu chip de
om,sa va panseze ranile din suflet si sa faca magia de a va trezi in ianuarie
linistiti!
7 comentarii:
este cea mai grea perioada a anului!ne facem sarbatori din amintiri.oricum noi,cei ce aam pierdut,plingem pe "din-nauntru".oricine ar fi linga mine nu-l va putea inlocui niciodata pe el,sotul meu.
Dumnezeu sa ne ajute sa treaca si aceste sarbatori.eu numai asta imi doresc,sa treaca sarbatorile!
Suntem doar fiinte ratacitoare...ratacim printre amintiri...si doare asa de tare incat de multe ori nu mai stim care este realitatea...Nimeni nu poate sterge ce avem in suflet Mariana si nici inlocui pe nimeni...dar singuratatea si "abandonul" ne ard si ne fac sa urlam de durere...prezenta cuiva prin apropiere ne mai indeamna la o clipa de luciditate si la un efort de a ne controla...iar ei cei plecati asta ne cer...de dragul lor sa ne stapanim durerea...
Pentru noi toate luna aceasta este extrem de grea...Va sunt cu sufletul alaturi!
Asa cum spune si Mariana,indiferent ce si cate persoane sunt langa noi,golul ramane...si eu sunt cu sufletul si gandul alaturi de voi,va imbratisez.
Multumesc ca sunteti alaturi de mine.Sarbatorile...adoram sarbatorile de iarna.Acum nu stiu cum o sa trec peste ele.Mie greu,mie tot mai greu pe zi ce trece.Sunt singura,fata mea este la Cluj la facultate.Si ea sufera ca si mine.Intr-o zi cand o sa am putere ,am sa va spun povestea mea.Va pup...si plang...si plang.
Stim cat este de greu Adriana,suntem cu sufletul alaturi de tine...poti vorbi cu noi de cate ori te simti singura...si noi ne simtim la fel de multe ori si in special in aceasta luna...
Te imbratisez!
Adriana,D-zeu te-a calauzit spre acest blog,vei vedea ca nu te vei mai simti singura,aici suntem toate unite de acelas sentiment...durerea...noi suntem aici oricand ai nevoie sa vorbesti cu noi,fiecare dintre noi avem momente cand cedam,dar virtual am invatat sa ne tinem de mana si sa ne ridicam...te imbtatisez si D-zeu sa-ti mangaie sufletul.
Te imbratisez Adi, ...sper ca prin cateva cuvinte sa mai alinam din durerea ta..stiu ca e greu si ca pare imposibil dar noi toate am trecut prin ceea ce treci tu si sa stii ca or sa vina si stari mai bune, cu timpul bineinteles...
Trimiteți un comentariu