Framantarile Adinei

Stii,uneori imi spun ca nici nu mai conteaza ca nu am fost prea mult timp impreuna.Atat cat a fost a fost superb.Ajungea sa imi zambesti si cea mai innorata zi se transforma in Sarbatoare.Alaturi de tine descoperisem fericirea-iar siguranta pe care mi-o dadeai imi facea minunata copilaria.Cum as fi putut crede vreodata ca totul avea sa se sfarseasca atat de repede si de brutal?.Eu as fi vrut sa dureze vesnic,iar daca dragostea ta mi-ar fi tinut de foame si de cald nu as mai fi cerut nimic material pe lumea asta.DA,eram fericita.Prin simpla ta prezenta.Erai cu mine,ma priveai,ma ascultai.Era de ajuns.Uneori nici nu mai era nevoie de cuvinte.As fi vrut doar sa fi putut transforma cumva universul meu in universul tau,poate asa mai ramaneai putin.Mi-e dor de toate lucrurile care insemnau prezenta ta.Mi-e dor de discutiile noastre-unele enigmatice pentru varsta mea de atunci,unele roditoare,altele glumete,altele deschizatoare de neexplorate drumuri rationale.Numai atat daca era si tot ar fi putut descrie perfect atmosfera acelor-prea putini-ani in care ai fost alaturi de mine.Nu stiu cum de nu te-ai gandit ca"plecarea"ta atat de...intempestiva...m-ar putea durea.Si ca imi va fi dor de tine.Dar,poate voi intelege vreodata la ce bun acel"cutremur"a carui "magnitudine"ne-a indepartat unul de altul pentru eternitate.Pana atunci,as vrea sa iti multumesc pentru ca mi-ai oferit toate bucuriile pe care le putea primi un copil,pentru ca eram cei mai buni prieteni,pentru ca puteam discuta orice,intr-un fabulos si de neegalat schimb de incredere si inspiratie.Era intre noi o mare disponibilitate pentru ras,pentru joc,glume,discutii la nesfarsit.Iubeam aceeasi muzica-DUCU BERTZI-desigur,iubeam sahul,fotbalul,iar cartile recomandate de tine candva imi calauzesc pasii chiar si acum.Mi-ar fi placut sa mai fii aici,sunt sigura ca as fi avut ce invata de la tine.Imi place sa cred ca stiam amandoi ce insemnam unul pentru celalalt,fie si numai din acea mica gluma prin care ne"testam"sentimentele.Ne lega o superba"complicitate"din vorbe si gesturi,obiceiuri marunte,un"cod"al nostru,un"spatiu interior",unde ne eram suficienti noua insine si unde eu aveam cel mai placut sentiment de apartenenta si implinire.Posibilitatile de a ne impartasi tot ceea ce simteam erau egale-eram doua suflete comunicante,mereu in echilibru.Acum,toate astea au ramas doar o Amintire.Dar imi permit sa iti trimit chiar si asa,ganduri de iubire si de recunostinta si sa sper ca poate le vei recepta si poate imi vei"raspunde"-chiar daca numai in vis.Iti multumesc pentru ca ai existat-pentru ca am existat eu in viata ta.As vrea sa mai stii doar ca pastrez inca-si voi pastra intotdeauna-coltul secret din inima unde inca imi"bate"copilaria-si care poarta numele tau.(PT."C."-12.02.2014).

Adina Barbus