20 august 2011

Îngerii, viaţa de apoi şi vindecarea de suferinţa

Chiar dacă îngerii ştiu că nimeni nu poate muri cu adevărat, ei ne compătimesc atunci când persoanele iubite nouă trec în lumea cealaltă. Îngerii sunt aici şi ne ajută să ne vindecăm de suferinţă, uneori trimiţându-ne semne precum nori în formă de fluturi, de păsări sau de îngeri. Alteori, persoanele iubite decedate ne trimit un mesaj, înştiinţându-ne că se simt bine. Ca în cazul oricărei provocări prin care trecem, este important să-i invităm pe " îngerii noştri să ne ajute în vindecare după o pierdere dureroasă. În definitiv, aşa cum am menţionat anterior, îngerii noştri pot să intervină doar atunci când le dăm noi voie.
Persoanele iubite decedate îndeplinesc adesea funcţia de îngeri păzitori. Cei care au decedat recent sunt din când în când cu noi, în timp ce trec prin experienţe similare la şcoala din lumea cealaltă. Îi putem oricând auzi, iar dacă îi chemăm în gând, vor veni pe loc alături de noi. Persoanele iubite decedate ne ajută în timpul crizelor şi iau parte la i întâlnirile noastre de sărbători sau de familie. Le place să fie recunoscute şi chiar dacă nu sunteţi siguri că simţiţi într-adevăr prezenţa persoanelor iubite, spuneţi-le oricum: "Salut, te / vă iubesc".
Persoanele iubite decedate pătrund adeseori în visele noastre pentru a ne' transmite mesajele vindecătoare ale îngerilor. Aceste vise sunt mai bogate decât scenele din viaţă, având culori vii şi emoţii puternice.Ştiţi că sunt experienţe reale, însă eul vostru inferior ar putea încerca să vă convingă de faptul că ar fi doar imaginaţie. Dar nu este. Îngerii şi persoanele iubite decedate pătrund în visele voastre cu mesaje vindecătoare, fiindcă ştiu că sunteţi larg deschişi faţă de îndrumările lor în acest moment.




Relaţii sănătoase cu persoanele iubite decedate

Relaţiile noastre cu cei pe care-i iubim nu încetează o dată cu moartea lor sau a noastră. Ele doar îşi schimbă forma. În calitatea mea de psihoterapeut şi de medium clarvăzător, îi ajut pe clienţii mei să păstreze relaţii sănătoase cu persoanele iubite trecute în lumea cealaltă. Relaţiile sănătoase post-mortem sunt importante pentru sufletele aflate de ambele părţi ale "vă1ului morţii".
Supravieţuitorii îndureraţi au emoţii amestecate, pe care trebuie să le limpezească, după moartea unei persoane iubite. Cei rămaşi în viaţă au probabil sentimente copleşitoare de tristeţe, de singurătate şi de confuzie. Sunt sentimente la care ne aşteptăm din partea cuiva care şi-a pierdut un prieten sau un membru al familiei. Totuşi, supravieţuitorii sunt uneori furioşi ori se simt trădaţi de persoanele iubite decedate. Aceste sentimente sunt greu de Înlăturat, deoarece majoritatea supravieţuitorilor nu sunt dispuşi să accepte că sunt supăraţi pe o persoană decedată. Se consideră că nu e "corect" să păstrezi resentimente faţă de cineva care a murit.
Cu toate acestea, admiterea existenţei acestor sentimente perfect normale este un pas important spre vindecare după o astfel de pierdere. În definitiv, persoanele iubite decedate sunt foarte conştiente de felul În care simţim şi gândim În privinţa lor. Nu putem ascunde nimic de o persoană trecută pe lumea cealaltă! Putem să ne ascundem sentimentele doar faţă de noi Înşine - dar cu preţul liniştii noastre sufleteşti. Atunci când refuzăm să recunoaştem adevărate noastre sentimente, ne blocăm accesul la propria fericire şi împiedicăm evoluţia spirituală a persoanelor iubite decedate.

sursa:http://www.scribd.com/doc/15075025/DvirtueVindecarea-Cu-Ingeri


26 de comentarii:

Corina spunea...

Ce frumos scrie...nu pot sa spun ce bucurie am simtit citind aceste randuri.Stiu ca este adevarat!Cei care nu mai sunt, sunt totusi atat de vii pentru noi iar noi ii iubim la fel de mult..!Dumnezeu sa-i odihneasca!

Steliana spunea...

Ingerii se pot materializa si traiesc
printre noi ,ei aici pe pamant se pot
manifesta prin oamenii pe care-i intalnim
si care cu o vorba buna ,cu o sugestie ne ajuta sa depasim momentele critice
ale vietii asa cum faci tu Marilena draga
cu noi.

Anonim spunea...

am trait experienta ajutorului primit de la ingerii ce ne-au parasit. e adevarat ce spui referitor la acest aspect.

mariperijoc spunea...

Am citit aceasta carte si am vrut sa va arat aceste pasaje,am simtit si eu aproape pe sotul meu ...poate v-am starnit curiozitatea de a citi cartea...Sper sa va fie de folos

Tuchi spunea...

CEI MORTI SUNT MAI VII decat noi, mai vii decat erau inainte de a pleca in alta lume necunoscuta noua... noi cei care am pierdut pe cineva drag suntem poate mai norocosi (suna ironic, dar nu ma judecati) ca acum avem o legatura mai speciala cu aceste persoane, o uniune transparenta, o iubire neconditionata chiar daca nu-i putem vedea sai atinge! asta am simtit si am gandit citint randurile de mai sus.. stiu chiar daca nu il simt ca tata e mereu langa mine, il salut si ii zambesc in fiecare seara cand e cerul senin, de fiecare data cand vad o albinuta (marea lui pasiune apicultura) sau traiesc o situatie ce ma duce la el!
sarut mana, tata!

Narcisa spunea...

Sunt de aceeasi patrere cu tine Tuchi,acum stiu ca oriunde as fi mama este cu mine,acum poate merge oriunde cu mine...stiu ca ma vede,ca ma aude,ca nu ma uitat,ca ma iubeste si vegheaza asupra mea...va ramane vesnic vie pt mine cate zile voi avea pe acest pamant...eu nu spun niciodata ma duc la cimitir,ci ma duc la mama...mi-sa intamplat ca cineva sa imi zica,pai unde e mama ta???apoi ei realizeaza si tac...spun si eu ca tine Tuchi,sarut-mana mami,te iubesc...

Tuchi spunea...

da, Narcisa si eu ca tine, MA DUC LA TATA, nu la mormant sau la cimitir... sunt cuvinte prea dure, prea urate pentru parintii nostri! Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!

Lili spunea...

Si eu am avut experiente prin care am simtit(si simt) prezenta fiului meu,in special prin vise (care sunt hrana sufletului meu).Si eu am primit semne(asa cred eu ca sunt) prin animale si pasari...In primul an ,dupa ce a ...plecat Alin,a aparut in cimitir un caine(ce semana cu Lessi)care-mi iesea zilnic in cale si ma insotea la mormant manifestandu-si (intr-un fel anume) bucuria iar acolo se aseza intr-o parte cu capul pe labe si din ochi ii curgeau lacrimi(eu tarziu am observat dar mi-a spus nora si sotul meu)Lunile au trecut si pregatindu-ne sa turnam bordura,lucratorii au adus o caruta cu pietris si au lasat-o la picioarele lui Alin si ptr. ca pe atunci se cam fura de prin cimitir ,dupa ce s-a inserat m-am dus sa vad daca mai este acolo materialul.Cand am ajuns am avut surpriza sa gasesc cainele intins peste mormant...acolo a stat pana dimineata iar cand am venit noi s-a ridicat s-a uitat in ochii mei si a plecat.Dupa ce i-am facut lui Alin parastasul de 1 an ,cainele a disparut discret, asa cum a si aparut...O alta intamplare (pe care eu o consider tot un semn de la Alin )a avut loccu 3ani in urma de Sf Mihail si Gavril:ma intorceam acasa (era ora 12)si la intrare in bloc pe un pervaz de ciment ,era un pui negru de porumbel.Am intins mana spre el crezand ca v-a zbura dar nu a facut-o .L-am luat in casa(si ptr. ca era negru,vecinii spuneau ca e cioara) iar sotul meu l-a hranit , i-a dat apa in cioc timp de 3 zile,apoi a zburat in balcon unde ii puneam apa , mancare si o cutie in care dormea .Dupa 3 luni intr-o zi a zburat si a venit spre seara insotit de un porumbel crem la culoare .De atunci vin zilnic sa manance (sotul meu cumpara la inceputul fiecarei luni grau)si sa bea apa apoi pleaca la cuibul lor ..S-au invatat cu noi si parca inteleg cand vorbim cu ei.Ea si-a schimbat penele acum este pestrita(neagra cu pete mici albe) ,sunt asa frumosi!Lumea spune ca este sufletul lui Alin si cred ca nu sunt nebuna daca si eu cred la fel...

Anonim spunea...

miam pierdut propiul fiu ajutatima dak puteti eu nu ma mai pot ajuta sunt distrusa ajutor

mariperijoc spunea...

Imi pare rau pentru pierderea ta,noi cei de aici intelegem durerea...am trait-o si noi...Mi-as dori sa pot sa iti sterg aceasta durere si sa pun capat suferintei prin care treci dar nu pot decat sa te ascult si sa plang impreuna cu tine...
Sunt aici multe mame care si-au pierdut copii care te vor asculta si te vor intelege,te rog nu te izola...
Dumnezeu sa iti dea putere!Sunt cu sufletul alaturi de tine.

Lili spunea...

Draga Anonim ,cunosc acest strigat de disperare al tau (mi-am pierdut unicul fiu),cunosc aceasta durere fara margini,cunosc zilele de "nebunie"cand voiam sa mor viata mea ne-avand nici un sens fara fiul meu si... iata-ma azi dupa 7ani si jumatate ca totusi "traiesc"...Cum?Nu-mi permit sa dau sfaturi nimanui ci pot doar sa-ti spun ce am facut eu atunci:am plans,am urlat,m-am certat cu divinitatea ,dar nu m-am izolat ci am comunicat mult ,am comunicat cu cei ce erau dispusi sa ma asculte,incercam sa am in permanenta mainile si mintea ocupate ,ma agatam de orice-mi amintea de fiul meu,faceam din zilele de pomenire zile de "sarbatoare",mergeam (si merg)zilnic la mormant ,apoi,incet ,incet,am inceput sa merg la biserica acolo gaseam (si gasesc )linistea de care aveam(si am) nevoie.In toti acesti ani ,am invatat ca viata merge inainte cu vrerea sau fara vrerea noastra, dar lucrul cel mai dureros pe care l-am invatat este:sa "traiesc"fara fiul meu!.
Intamplator sau nu ,ai gasit acest blog unde fiecare are povestea ei dar pe toate ne uneste acelas sentiment :Durerea unei pierderi ...si impreuna incercam sa ne ajutam cu un sfat, cu o vorba duioasa care sa ne aline durerea si ne dam puteri sa mergem mai departe!Vino si tu si deschide-ti sufletul!
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe copilul tau!Iar tie ,Dumnezeu sa-ti dea puterea sa accepti!
Te imbratisez!

Anonim spunea...

Omagiati-va persoanele dragi pe :
http://restinpace.wix.com/restpeace

R.I.P to all

Unknown spunea...

Salut. Știu că, poate, durerea mea, contextul fiind văzut din exterior, nu pare atât de adâncă precum a voastră celor care v-ați pierdut soții sau copiii, însă mi-e foarte greu să trec peste ce s-a întâmplat și nu prea am cu cine să vorbesc despre asta... În ultimul an au murit trei persoane dragi mie: colega mea de cameră care s-a sinucis, apoi tatăl meu, care la doar 47 de ani a făcut infarct și acum, de trei săptămâni, prietenul meu cu care am fost un an și șapte luni a fost omorât. După toate acestea mi-e foarte greu să mai găsesc un sens vieții în general... Mă simt destul de aiurea să scriu despre asta aici, vouă, unor oameni pe care nici nu-i cunosc dar chiar nu mai știu ce să fac și cum să reacționez. Îmi schimb stările de la un minut la altul fără a avea un argument rațional pentru aceste schimbări...mă simt atât de goală în interior și am impresia că nu va trece vreodată această senzație. Cu fiecare persoană apropiată care a plecat am simțit ca și cum un organ intern mi-ar fi fost smuls și golul lăsat nu poate fi umplut cu altceva. Parcă mă simt și vinovată să mă mai bucur de ceva, gândindu-mă că nu știu nimic despre ei, fiind înconjurată doar de incertitudini și de o umbră de speranță care mă ajută să merg mai departe chiar dacă am atitudinea unui zombie...o speranță legată de veridicitatea doctrinei Bisericii care spune că există viață după moarte și că rugăciunile și gândurile noastre bune îndreptate către ei, îi ajută pe cei dragi nouă care au decedat să se mântuiască. Aș vrea atât de mult să știu că într-adevăr așa stau lucrurile și că, poate, toate acestea au un sens pe care noi nu-l vedem încă pentru că suntem limitați... Dar nu pot rămâne tot timpul convinsă de aceste presupuneri care, până la urmă țin de credință și nu de rațiunea care mă apasă non-stop cu întrebări cărora nu le pot răspunde nici eu și poate că nici ceilalți. De aceea mi se pare inutil să cer ajutorul cuiva sau măcar să vorbesc cu cineva (fără a cere neapărat răspunsuri sau sfaturi), tocmai pentru că am impresia că totul ar fi în continuare doar o presupunere care nu are cum să devină certitudine doar pentru un om sau mai mulți au confirmat-o, având în vedere faptul că e puțin probabil ca ei să ȘTIE mai mult decât mine ce-i „dincolo”, singura diferență fiind, poate, că ei CRED mai mult decât mine că e ceva după moarte și că e într-adevăr ceea ce afirmă Biserica. În fine...în mintea și în inima mea e haos acum...și mă gândeam că voi, cei care ați trecut prin ceva asemănător cu situația prin care trec eu acum, știți despre ce-i vorba și mă puteți ajuta într-un fel sau altul...Vă rog...

mariperijoc spunea...

Ramona eu cred ca fiecare pierdere este dureroasa,tu ai avut trei si nu inteleg de ce spui ca "nu pare atat de adanca precum a noastra"...indiferent de persoana pe care o pierzi sau de varsta pe care o avea,aceasta despartire de cineva care a ocupat un rol in viata noastra este grea si dureroasa.Imi pare rau pentru pierderile tale,inteleg in mare ceea ce descrii,nu este usor sa depasesti aceasta stare...
Este adevarat ca nu ne cunosti,dar noi suferim ca si tine...avem in mare acelasi dor,te intelegem,te ascultam fara sa judecam tocmai pentru ca traim pe pielea noastra zi de zi durerea...
Este normal sa iti pui intrebari sa iti doresti sa primesti raspunsuri,eu stiu din experienta ca daca esti atenta la semne primim unele raspunsuri,multi dintre cei care si-au pierdut o persoana draga sunt convinsi ca au primit astfel de semne care i-a convins de existenta vietii dupa moarte si asta nu este doar o plasmuire a mintii noastre afectate de durere...
Nu este inutil sa discuti cu cineva,iti descarci sufletul si il eliberezi de povara,iti face bine...Pe mine m-a ajutat si scrisul,poti sa scrii tot ce iti trece prin minte sau te poti ruga si o sa capeti acea liniste interioara de care ai mare nevoie pentru a putea merge mai departe...
Este greu,viata ti s-a schimbat in totalitate,esti debusolata si cu o multime de intrebari in minte...toti am trecut prin asta.Depinde doar de noi sa luptam cu toate aceste stari(care sunt normale in situatia de fata) si sa ne ridicam de fiecare data cand ne simtim doborati la pamant,lipsiti de energie....
Sunt cu sufletul alaturi de tine si mereu aici daca simti nevoia sa povestesti cuiva...
Dumnezeu sa ii odihneasca pe toti cei adormiti si tie sa iti dea putere!

Anonim spunea...

Inpresionant dar eu cred la fel ca d.voastra ca era sufletul copilului d.voastra.

Cristina spunea...

Eu mi-am pierdut parintii, s-au dus unul dupa altul la difereta de 1 an si 4 luni. Mama a murit in somn, s-a dus tata sa o intrebe daca a facut cafeaua,iar ea, deja nu mai era! A trecut dincoloasa cum era ea: tacuta, linistita, frumoasa. Tatal meu a cazut pe scarile de la beci si intr-o fractiune de secunda nu a mai fost! Eu ma duceam la el sa fac curatenie si cand am intrat in curte (doctorul de la salvare mi-a zis ca murise de vreo 15 minute) deja era prea tarziu. Pentru ca amandoi s-au dus "din picioare" nu am putut niciodata sa ma impac cu gandul. Ma uit la fotografiile lor si inca o astept pe mama sa intre pe usa sau pe tata sa ma intrebe cate ceva! Copii mei vor creste fara bunici! Nu vor avea parte de acea caldura pe care doar bunicii o pot da! Asa e, de cate ori merg la ei, niciodata nu spun cimitir sau mormant ci intotdeaua spun ori "la mama" ori "la tata". S-au iubit foarte mult! Si acum ... sper din suflet sa fie impreuna!

mariperijoc spunea...

Sunt cu sufletul alaturi de tine Cristina.Imi imaginez cat iti este de greu...Dumnezeu sa ii odihneasca in pace pe parintii tai si tie sa iti dea putere!

Unknown spunea...

Buna si eu mi am pierdut fica marti 3 iunie face 6 luni de cand nu mai avea doat 8 luni jumate si mia murit la prima febra era primu meu copil dar acuma sunt iar insarcinata si stiu ca ea mia trims o surioara sau un fratior ca am aflat chiar in ziua cand Andra mea trebuia sa implineasca un an, e f greu avem casa goala sufletu plin de durere dar mergem mai departe eu stiu ca Andra e aiceea cu noi offff toate mamele trebuie sa traim din doar din amintiriii😂

Unknown spunea...

Buna si eu mi am pierdut fica marti 3 iunie face 6 luni de cand nu mai avea doat 8 luni jumate si mia murit la prima febra era primu meu copil dar acuma sunt iar insarcinata si stiu ca ea mia trims o surioara sau un fratior ca am aflat chiar in ziua cand Andra mea trebuia sa implineasca un an, e f greu avem casa goala sufletu plin de durere dar mergem mai departe eu stiu ca Andra e aiceea cu noi offff toate mamele trebuie sa traim din doar din amintiriii😂

Unknown spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Unknown spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
mariperijoc spunea...

Imi pare rau pentru pierderea ta Emilia.Este cumplit sa iti pierzi copilul ,inteleg aceasta durere pentru ca si eu mi-am pierdut primul nascut.Sunt cu sufletul alaturi de tine si te ascult daca simti nevoia sa vorbesti cu cineva despre aceasta durere.Dumnezeu sa iti dea putere!Zbor lin ingerasei tale!

Anonim spunea...

Eu ma numesc dani mi am pierdtu cea mai scumpa finta din lume Mama

mariperijoc spunea...

Dumnezeu sa o odihneasca in pace pe mama ta Dani si sa iti dea puterea de a merge mai departe pe drumul vietii!Sunt cu sufletul alaturi de tine!

Anonim spunea...

am pierdut pe cineva ffffff, scump mie,sunt distrusa, as vrea sa pot sa vb,cu el,as vrea un semn de la el sa stiu ca e langa mine---

mariperijoc spunea...

Imi pare rau pentru pierderea ta, cunosc aceasta durere si inteleg prin ce treci.Daca esti atenta in jurul tau ,primesti semne de la cel plecat.
Pe mine personal rugaciunea m-a ajutat sa imi recapat linistea sufleteasca.
Dumnezeu sa il odihneasca si tie sa iti dea putere!