Iarna grăbită priveşte-napoi
Îşi cheamă cu ea alaiul de gheaţa.
Gonită se pare de-a soarelui rază
Timid, somnoros
Se trezeşte la viaţă
Şi fruntea-şi ridică să vadă, un ghiocel
Alb, jucăuş el vesteşte venirea
Crăiesei mai blânde
Care atâta zâmbeşte
Că încălzeşte omenirea.
Pe mantia ei lungă purtată se pare
Pe braţele domniei sale
Mândre flori presărate
Luminează în cale
Şi viu colorate…
În faţă un covor verde răsare
Animale şi oameni vin toţi ca să vadă
Natura foşneşte şi freamătă –n cale
Fericită, a scăpat de zăpadă
3 comentarii:
Frumoasa poezie,dar parca iarna tot se incapataneaza sa mai ramana....sper sa nu mai ninga pe la noi...vreau soare...te pup.
Ghiocelul cea mai indrazneata floare ce rasare chiar daca mai persista zapada ca sa vesteasca ca primavara se aproprie, este descris in poezia ta cu multa caldura sufleteasca si iubire!
Frumoasa poezia ,Mari!Numai k inca nu simtim pe deplin primavara...nici in suflet...nici in atmosfera...
Cu toate astea ,gasesc un pic de caldura in suflet si va imbratisez cu drag!pupici
Trimiteți un comentariu